ARTICOLE DIN CATEGORIA "diverse"

Dacă strângeţi bani ca să cumpăraţi o geantă la modă foarte mare, nu uitaţi să puneţi nişte bani deoparte pentru facturile medicilor când veţi avea probleme cu coloana vertebrală. Experţii susţin că femeile care poartă genţi mari foarte la modă în prezent riscă să aibă probleme cu coloana. Aceste probleme pot deveni permanente deoarece acestea cară în ele foarte multe obiecte, pe un singur umăr sau pe antebraţ. Chiar şi atunci când duc geanta în mână, ele riscă să încordeze prea mult doar o parte a corpului.

citeste tot articolul
 
 

Unei persoane care a suferit o amputare i-ar putea fi alinate durerile provocate de aşa-numitul ''membru fantomă'' dacă o altă persoană simulează că ar masa locul unde s-ar fi aflat braţul sau piciorul amputat, conform unui studiu american publicat în ultimul număr al revistei New Scientist. Primele descrieri cu privire la persistenţa senzaţiilor de durere fantomă asupra unor membre amputate provin de la Ambroise Paré, un chirurg francez din secolul al XVI-lea. Cercetătorul Vilayanur Ramachandran şi soţia sa Diane Rogers-Ramachandran, amândoi oameni de ştiinţă la Universitatea California din San Diego, au realizat o serie de teste cu participarea unor veterani de război americani cu privire la durerile persistente în locul membrelor amputate şi la mijloacele pentru a elimina aceste dureri.

citeste tot articolul
 
 

In fiecare an, pe data de 7 aprilie, întreg mapamondul sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii. Cu această ocazie, OMS alege o temă de dezbatere, toate statele membre fiind invitate să organizeze diferite acţiuni legate de îngrijirea corpului şi păstrarea sănătăţii. Tot cu această ocazie, directorul general al OMS transmite un mesaj statelor membre legat de tema aleasă pentru anul respectiv şi prezintă un raport al situaţiei la nivel global. Tema aleasă pentru anul acesta este „Protejarea sănătăţii de schimbările climatice”, OMS încercând să atragă atenţia, şi cu această ocazie, factorilor decizionali din întreaga lume asupra efectelor nocive ale schimbărilor climatice asupra organismului.

citeste tot articolul
 
 

Dragostea este un „dispozitiv” biologic cu rol de imunizare a celor îndrăgostiţi în faţa farmecelor persoanelor de sex opus – aceasta este concluzia la care au ajuns psihologi americani care au studiat voluntari aflaţi în relaţii romantice stabile. Studiul, publicat în revista New Scientist, confirmă teoria conform căreia emoţiile puternice care încurajează implicarea într-o relaţie de lungă durată au fost dezvoltate de natură în vederea asigurării unui mediu propice pentru creşterea copiilor. Monogamia a fost observată la mai multe animale, precum pinguinii şi numeroase păsări de mare. Ea este comună mai ales în circumstanţele în care dezertarea unuia dintre parteneri ar putea duce la incapacitatea de supravieţuire a puiului.

citeste tot articolul
 
 

Ophelia are doi ani iar părinţii ei, doi medici londonezi, pentru a corecta defectele trăsăturilor tipice celui afectat de sindromul lui Down, au decis să o supună unei serii de intervenţii de chirurgie plastică, provocând o puternică dezbatere în Marea Britanie. ''Nu este just ca Ophelia, şi alţi copii aflaţi în aceeaşi condiţie, să fie judecaţi după aparenţe, şi poate chiar înlăturaţi de la o muncă pe care în schimb ar putea-o desfăşura foarte bine'', spune mama Opheliei. Dar dezbaterea se învârte mai cu seamă în jurul următoarei întrebări: părinţii Opheliei caută fericirea fetiţei, sau pur şi simplu doresc să aibă o fetiţă mai ''normală'', mai ''acceptabilă'' din punct de vedere social? Unii susţin că disconfortul pe care va trebui să-l suporte o fetiţă de doi ani supusă operaţiei s-ar putea concretiza într-o violenţă.

citeste tot articolul
 
 

Cat de benefica este chiropraxia in comparatie cu metodele conventionale in tratarea durerii de spate ? Iata ce spun cercetatorii

Pentru multi oameni , durerea de spate este deja cunoscuta . Atunci cand apare , dureaza cateva saptamani , poate sa se atenueze dupa unele medicamente , apoi dispare .

citeste tot articolul
 
 
 
Prima pagina Pagina precedenta 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Pagina urmatoare Ultima pagina
 
Numar total articole: 141 | Acum se afiseaza articolele 13 - 18
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.