ENCICLOPEDIE MEDICALA

Sindromul premenstrual

 

Sindromul premenstrual (SPM) este o combinatie de modificari emotionale, fizice, psihologice si de dispozitie care apar dupa ovulatie si in mod normal se termina odata cu menstruatia. Cand simptomele premenstruale interfera cu relatiile sau responsabilitatile, ele sunt numite sindrom premenstrual (SPM). Aproximativ trei din fiecare patru femei care au menstruatie trec prin acest sindrom premenstrual. E mult mai probabil ca aceste probleme sa afecteze femeile intre 30 si 40 de ani. Mai mult, schimbarile fizice si emotionale care fac parte din sindromul premenstrual pot fi mai mult sau mai putin intense cu fiecare ciclu menstrual. SPM poate aparea si disparea in timpul anilor in care sunteti fertila; puteti simti ca simptomele se inrautatesc pe masura ce va apropiati de perimenopauza, in jurul varstei de 40 de ani.
 

 

Mai mult de 150 de simptome sunt asociate cu SPM, de la tensiune in sani, la greata, nervozitate si iritabilitate. Nu este clar ce determina sindromul premenstrual. O combinatie de factori fiziologici, genetici, nutritionali si comportamentali sunt foarte probabil implicati. Nu exista un test de diagnostic pentru SPM. Se pot face analize pentru a elimina alte afectiuni la femeile care au simptome mai grave.
 

Cel mai important indicator al SPM este natura ciclica a simptomelor. De obicei exista o perioada de o saptamana dupa ce menstruatia s-a terminat, fara simptome. Cel putin 25% din paciente nu au o perioada fara simptome; de aceea trebuie evaluate pentru alte probleme medicale sau psihiatrice.
 

Unele femei au dureri de cap chiar inainte sau in timpul menstruatiei. Aceste dureri de cap, care se numesc migrene menstruale, pot fi legate de schimbarile hormonale si deseori nu apar in timpul sarcinii.
 

Cauze:


Sindromul premenstrual si forma sa mai severa, numita sindromul disforic premenstrual sunt strans legate de sistemul endocrin (hormonal) ce produce hormonii implicati in ciclul menstrual. Deoarece la femei exista un sistem hormonal complex, specialistii nu pot inca spune ca se cunosc in totalitate detaliile sirului de evenimente ce duc la declansarea sindromului premenstrual la unele dintre acestea, dar nu la toate.
 

Singura cauza directa cunoscuta este cea mostenita genetic, caci s-a observat ca majoritatea femeilor ce prezinta acest sindrom au rude apropiate care sufera de aceeasi simptomatologie.
 

Asa cum simptomotalogia este heterogena (simptomele nu se manifesta in aceeasi masura la toate bolnavele), la fel se poate spune si despre factorii implicati in declansarea acesteia. Modificarile sistemului endocrin implicate in declansarea sindromului premenstrual sunt:

  • nivelul ridicat al aldosteronului (un hormon secretat de glanda suprarenala); acest fenomen este normal dupa ovulatie; acest hormon provoaca retentie de lichide, crestere in greutate, umflarea sanilor si cefalee (dureri de cap) la unele femei, dar nu la toate
  • excesul de prolactina (un hormon produs de glanda pituitara) care interfera cu procesul ovulatiei si produce cicluri neregulate
  • utilizarea insuficienta a serotoninei (un neurotransmitator), ceea ce determina instalarea anxietatii si depresiei; specialistii afirma ca multe femei cu sindromul premenstrual ce au tulburari ale dispozitiei sunt prea sensibile la schimbarile normale ale nivelurilor de estrogen si progesteron din timpul ciclului, ceea ce are drept efect utilizarea insuficienta a serotoninei mai sus amintite
  • nivelurile scazute de endorfinelor (hormoni produsi tot de glanda pituitara), ceea ce accentueaza starea depresiva si sensibilitatea la durere
  • prostaglandinele (substante secretate de toate celulele organismului), ce provoaca umflarea sanilor, retentia de lichide, crampele, durerile de cap, iritabilitatea si depresia
  • sensibilitatea la insulina, care se modifica in mod normal in timpul perioadei premenstruale, poate duce la niveluri scazute ale zaharului din sange (hipoglicemie), iar unii specialisti considera ca asta ar putea constitui o cauza a sindromului premenstrual.

 

Factori de risc:

  • Factori de risc ce nu pot fi controlati:
    • antecedente in familie a existentei acestui sindrom (mai exista si alte membre ale familiei afectate)
    • deficienta de vitamina B6, calciu si magneziu
    • varsta (sindromul este mai frecvent in deceniul 3 de viata, iar simptomatologia este, de asemenea, mai agresiva)
    • antecedente de tulburari mentale, anxietate sau depresie; acestea constituie un important factor de risc pentru dezvoltarea sindromului disforic premenstrual.
  • Factorii de risc ce pot fi controlati:
    • sedentarismul (lipsa de exercitiu fizic)
    • stresul
    • aport exagerat de cofeina
    • dieta saraca.

 

Semne si simptome:


Simptomele premenstruale sunt intalnite in mod normal in timpul ciclului menstrual, acest fenomen fiind prezent la peste 85% din femei in anumite momente ale vietii. Daca pacienta nu are reactii exagerate consecutive la modificarile hormonale din timpul ciclului menstrual, este posibil ca aceasta sa aiba o simptomatologie saraca sau sa nu aiba deloc manifestari. Cu toate acestea, daca exista unul sau mai multe simptome de intensitate usoare/moderate, care afecteaza activitatea zilnica, modul de relationare cu anturajul sau starea generala a femeii, se poate spune ca aceasta are sindrom premenstrual.
 

Simptomele sindromului variaza considerabil de la o femeie la alta si de la un ciclu menstrual la altul, iar acestea pot fi de intensitate variabila, de la usoare pana la severe. Unele femei considera ca simptomele se agraveaza in conditii de stres psihic si emotional. Dintre cele 150 de simptome posibile ale sindromului, cele mai frecvente sunt urmatoarele:

  • Simptome fizice
    • umflarea si sensibilitatea sanilor
    • retentia de lichide, balonarea, cresterea in greutate
    • schimbari ale tranzitului intestinal
    • acneea (cosurile)
    • scurgeri ale sanilor la apasarea sanilor sau a mameloanelor (orice scurgere neprovocata de aceste manevre ar trebui sa fie evaluata de un medic)
    • pofta de mancare exagerata (mai ales pentru dulciuri sau mancaruri sarate)
    • schimbari ale ritmului nictemeral (al somnului)
    • oboseala, lipsa de energie
    • scaderea libidoului
    • durerea mai ales de cap, ale sanilor, ale muschilor si articulatiilor, de spate (mai ales in regiunea inferioara imediat inaintea primei zile de ciclu menstrual).
  • Simptome comportamentale
    • agresivitatea
    • atitudine retrasa fata de familie si prieteni.
  • Simptome emotionale
    • depresie, tristete, deznadejde
    • furie, iritabilitate
    • anxietate
    • schimbari de dispozitie
    • incapacitate de concentrare, scaderea atentiei.

 

Prin definitie, sindromul premenstrual apare in perioada luteala (intre ovulatie si debutul sangerarilor menstruale). Acestea pot apare pe intreaga perioada descrisa mai sus sau doar pentru o scurta perioada de timp in perioada de ovulatie sau in zilele imediate dinaintea menstrei. Femeia observa ca severitatea si modul de aparitie a simptomelor variaza de la o luna la alta si ca acestea apar sau dispar fara o cauza clara.

  • Simptome severe

In cazul in care pacienta are modificari severe ale dispozitiei, Depresie grava, Iritabilitate si anxietate de intensitate mare (cu sau fara simptome psihice), se poate spune ca are sindrom disforic premenstrual. La acest sindrom simptomele se amelioreaza in primele 3 zile de menstruatie. Acest sindrom afecteaza aproximativ 8% din femei, iar acestea pot raporta urmatoarele : depresie, anxietate, tulburare bipolara (tulburare mentala caracterizata de alternanata depresiei cu mania), schizofrenia si tulburari ale obiceiurilor alimentare

- endometrioza (boala caracterizata prin cresterea, dezvoltarea si functionarea de tesut endometrial in alta locatie decat cea normala, adica in afara uterului)

- cefalee sub forma de migrene

- convulsii

- sindromul intestinului iritabil (tulburare caracterizata de alternanta unor episoade de diaree, insotite de crampe, cu perioade de constipatie)

- astm

- sindromul de oboseala cronica

- alergii

- anemie

- boala tiroidiana.

 

Alte afectiuni pot determina aparitia simptomelor ce se intalnesc si in sindromul premenstrual, iar acest lucru este extrem de important in ceea ce priveste terapia. Cea mai buna metoda ca pacienta sa depisteze daca simptomele sunt cauzate de sindromul premenstrual este de a afla cand este ovulatia si de a tine minte acest moment, iar apoi sa realizeze ca un fel de "jurnal" in care sa noteze simptomele si zilele in care apar menstrele.
 

Cea mai curata metoda de a afla cand se produce ovulatia este cea realizata prin monitorizarea mucusului cervical (colul uterin), a temperaturii corporale bazale si a nivelurilor de hormon luteinizat (LH). Se credea ca ovulatia are loc cu 14 zile inaintea aparitiei menstruatiei, adica in ziua a 15 a unui ciclu de 28 de zile, dar cercetarile recente au sugerat ca momentul variaza foarte mult de la o femeie la alta si de la o luna la alta.

 

Diagnostic

 

Cel mai util element in diagnosticare este jurnalul menstrual, care arata simptomele fizice si emotionale pe luni. Daca schimbarile apar in mod constant in jurul ovulatiei (jumatatea ciclului sau zilele 7 -10 in ciclul menstrual) si dureaza pana incepe menstruatia, atunci SPM este corect diagnosticat.
 

Analizele hormonilor tiroidieni si alte teste care evalueaza cantitatea de hormoni sunt folosite pentru a decide asupra altor afectiuni medicale.
 

Analize se fac si pentru a decide daca este dismenoree (durere legata de menstruatie care apare doar inainte si in timpul acesteia) si endometrioza.
 

Deoarece depresia este o trasatura comuna a SPM, unele femei solicita consiliere psihologica ca parte a procedurii de diagnostic. Psihologii profesionisti special pregatiti sa recunoasca depresia si alte tulburari de dispozitie, pot fi capabili sa diferentieze modelul ciclic al depresiei associate cu SPM de afectiunile psihice.
 

Unele stari care pot mima SPM sunt depresia, retentia ciclica de apa, oboseala cronica si sindromul intestinului iritabil.
 

Daca ati incercat sa tratati sindromul premenstrual prin schimbari de stil de viata, dar cu prea putin succes, iar semnele si simptomele acestuia va afecteaza serios sanatatea si activitatile zilnice, trebuie sa mergeti la doctor.

 

Tratament

 

Cu toate ca sindromul premenstrual nu poate fi vindecat, se pot face niste modificari ale stilului de viata si se poate administra medicatie care sa poate reduce simptomatologia si poate imbunatati calitatea vietii.

  • Tratament medicamentos
    • analgezice (antiinflamatoarele nesteriodiene).Aspirina, Ibuprofenul sau Naproxenul scad efectele dureroase declansate de prostaglandine (mediatori ai inflamatiei produsi in oganism).
    • inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei. Prozacul, Zoloftul etc. au efecte pozitive in ameliorarea tulburarilor de dispozitie, anxietatii, iritabilitatii, agresiunii si simptomelor fizice, caci ele inbunatatesc capacitatea creierului de a utiliza serotonina, un neurotransmitator. Aceste medicamente sunt utile atat la administrarea stricta in perioada premenstruala, cat si la administrarea continua, pe parcursul intregii luni
    • diureticele pentru tratamentul retentiei de lichide si a cresterii in greutate. Spironolactona, utilizata in saptamanile premenstruale, reduce Constipatie sau Diaree , evitati alimentele grase sau picante, salatele bogate si produse lactate altele decat iaurt.

 

 

 

 
 

Tumora ovariana benigna

 

Ovarele reprezinta o sursa pentru diferite tipuri de tumori (benign si maligne) datorita varietatii histologice a celulelor constituente. Tumorile benigne ale ovarului creaza dificultati in diagnosticul diferential deoarece este necesara excluderea neoplaziei si diferentierea tumorii de chisturi, leziuni infectioase, sarcini ectopice si endometrioame. Tumorile sunt frecvent silentioase din punct de vedere clinic pana cand devin bine dezvoltate; pot fi solide, chistice, sau mixte; pot fi functionale (produc steroizi sexuali, cum este cazul in arenoblastom si ginandroblastom) sau nefunctionale.

 

Semne si simptome:

  • De obicei este asimptomatica
  • Durerea este data de torsiune, endometrioza, sau rupture
  • Marirea de volum a abdomenului
  • Senzatie de presiune la nivelul intestinului sau vezicii urinare
  • Menstre neregulate
  • Hirsutism sau precocitate sexual
  • Senzatie precoce de satietate
  • Dispepsie/meteorism abdominal

 

Cauze:

  • Endometrioza cu hemoragii ovariene localizate, repetate
  • Chisturi fiziologice
  • Cauze genetice insuficient cunoscute

 

Factori de risc: insuficient cunoscuti pentru tumorile benigne. Fumatul creste de doua ori riscul relative de dezvoltare a chisturilor ovariene functionale.

 

Prevenire/evitare:

  • Desi se pare ca administrarea contraceptivelor orale nu creste rata de resorbtie a chistului, au totusi rolul de a reduce riscul formarii unor noi chisturi
  • Un studiu de cohort efectuat in Marea Britanie, care a inclus un numar de 5479 femei, a demonstrate ca rezectia chisturilor benign nu are nici un impact asupra riscului ulterior de cancer ovarian.
 
 

Tumorile benigne ale sanului

 

Tumorile benigne ale glandei mamare descriu o serie de afectiuni care pot fi impartite in: leziuni distrofice, leziuni proliferative, stari precanceroase.

 

LEZIUNI DISTROFICE se caracterizeaza printr-o proliferare fibrochistica a glandei mamare. Din acest grup fac parte chistul solitar al sanului si mastoza fibrochistica.

  • Mastoza fibrochistica este o leziune neproliferativa, cel mai frecvent apare la femeia adulta in jurul varstei de 30 de ani. De cele mai multe ori aceasta afectiune este asociata cu tulburari endocrine cum ar fi hipofunctia genitala sau hipertiroidie. Pacientele prezinta jena sau dureri locale in special in perioada menstruatiei. La inspectie se observa chisturi multiple pline cu lichid clar, sau tulbure, de culoare galben-brun, inconjurate de tesut scleros. La palpare se constata tumori de dimensiuni diferite, de consistenta ferma. Acestea pot fi localizate intr-un sector de glanda, uni- sau bilateral. Aceste tumori sunt mobile, usor dureroase la presiune si in perioada menstruatiei prezinta cresteri de volum. In axila se pot palpa ganglioni mici, mobili, dar de cele mai multe ori adenopatia axilara nu exista. Diagnosticul pozitiv se pune in principal pe variatiile de volum si sensibilitatea dureroasa ale tumorilor in timpul menstrelor. Xerografia este o metoda importanta pentru urmarire. In evolutie s-au constatat si transformari malingne si de aceea poate fi considerata o boala precanceroasa. Tratamentul, in formele incipiente la femeile sub 35 de ani, consta in hormonoterapie de corectare. Sunt cazuri cand dupa sarcina si alaptare, boala regreseaza. Tratamentul chirurgical se impune in cazurile care apare cresterea rapida de volum a chisturilor, cand exista suspiciunea de malignizare sau cand nu apar rezultate ale tratamentului medical timp de 3-4 luni. Interventia consta in sectorectomie, iar in cazurile difuze care cuprind toata glanda mamara in mamectomie subcutanata.
  • Chistul solitar al sanului este o forma localizata de mastoza chistica si apare mai ales in perioada de preclimacterium. Acesta se prezinta ca un chist mare, bine delimitat care contine un lichid galben-verzui. La palpare apare ca o tumora rotunda, mobila, bine delimitata, sensibila la palpare. Mamelonul este normal, iar adenopatiile axilare lipsesc. Tratamentul este chirurgical si consta in sectorectomie.

 

LEZIUNI PROLIFERATIVE ale sanului sunt reprezentate de hiperplazia epiteliala, aceasta reprezentand cresterea numarului de celule epiteliale. Din aceasta categorie fac parte: hiperplazia atipica ductala, hiperplazia atipica, adenoza scleroasa, cicatricea radiala, ectazia ductala si necroza grasoasa.

  • Adenoza scleroasa mimeaza adenomul invaziv si prezinta o crestere a riscului de cancer de 1, 5-2 ori in populatie.
  • Ectazia ductala este greu de diferentiat de cancerul mamar, deoarece examenul clinic arata mase tumorale palpabile periareolar si secretie mamelonara si apare la femei in jurul varstei menopauzei.
  • Necroza grasoasa este relativ rar intalnita, dar poate fi confundata clinic si mamografic cu carcinomul schiros sau inflamator. In antecedentele pacientei se constata de obicei un traumatism al sanului sau al peretelui toracic. Ischemia tesutului adipos duce la eliberarea de substante lipolitice, care vor determina necroza si saponificarea grasimii.

 

STARILE PRECANCEROASE sunt reprezentate de diverse categorii de afectiuni care, pe baza experientei clinice si a studiilor statistice, prezinta posibilitatea evolutiva spre o neoplazie (tumora maligna). Acest termen presupune un ansamblu de leziuni care apar in procesul de malignizare si daca nu sunt oprite la timp, in evolutia lor naturala se pot transforma in cancer. El se suprapune unor leziuni histopatologice sesizate prin mijloace curente cito-histologice. Leziunile incluse in acest termen se caracterizeaza prin:

-au un substrat morfologic,

-pot fi studiate din punct de vedere clinic,

-pot fi abordate de pe pozitia epidemiologului.

  • Tumori vegetante intracanaliculare (papilomul intracanalicular)

Acest tip de tumori sunt rezultatul proliferarii epiteliale intracanaliculare. Aceste leziuni apar mai frecvent la femei intre 30-50 de ani si au urmatoarele caracteristici:

- tumora mica, rotunda situata perimamelonar care nu adera la piele

- scurgeri sanghinolente prin mamelon pentru perioade lungi de timp

- tractiunea de mamelon se transmite tumorii, acest lucru indica dependenta de un canal galactofor

- la presiunea digitala a tumorii apare sangerare la nivelul mamelonului

- absenta adenopatiilor

 

Cea mai importanta explorare este examenul citologic al secretiei sanghinolente mamelonare, iar galactografia evidentiaza prezenta tumorii intracanaliculare.
 

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza semnelor clinice specifice si cu ajutorul examenelor paraclinice care confirma suspiciunea clinica.
 

Diagnosticul diferential se face cu toate tumorile de san care prezinta secretie mamelonara.

  • Adenomul de mamelon

Aceasta leziune se aseamana cu papilomul intraductal, dar se gaseste la nivelul mamelonului sau in tesutul adiacent ampulei ductale. Aceasta leziune poate crea confuzii cu boala Paget si poate fi recunoscuta clinic cand are dimensiuni de 1 cm.

  • Adenomul ductal

Aceasta leziune este asemanatoare clinic cu un papilom si histopatologic se prezinta ca o leziune epiteliala de scleroza si adenoza.

  • Mastita cu plasmocite

Este o afectiune rara de cauze necunoscute, dar se presupune ca ar fi vorba de o reactive de corp strain la un element chimic din secretia mamara. Aceasta afectiune apare mai frecvent la femei intre 30-40 de ani, la cativa ani dupa alaptare. Debutul este ca un process inflamator care cuprinde glanda mamara in totalitate sau doar localizat, apoi apare o tumora nedureroasa, rau delimitate, neregulata, ce poate retracta memelonul, iar tegumentele supraiacente sunt infiltrate. La presiune se exprima secretie sero-purulenta. Se palpeaza ganglionii axilari care au caracter inflamator.

 

Etiopatogenie


Cauzele si mecanismele aparitiei tumorilor benigne nu sunt inca bine cunoscute si nu pot fi stabilite cu certitudine. Se poate discuta despre influenta factorilor hormonali, genetici, de mediu si traumatisme.

 

Clasificare


Aceste tumori se pot clasifica dupa natura tesutului din care provin:

  • Conjunctive: lipoame si fibroame
  • Epiteliale: adenoame, papiloame, tumori vegetante intracaniculare
  • Epitelioconjunctive: adenofibroame
  • Cu tesuturi heterotopice: condroame si osteoame
  • Vasculare: angioame si endotelioame.

 

Forme anatomo-clinice si diagnostic

  • Lipoamele se dezvolta din tesutul gras perimamar. La palpare se prezinta ca tumori pastoase, mobile, bine incapsulate.
  • Fibroamele sunt formate din tesut conjunctiv, fara elemente glandulare si clinic se prezinta ca tumori bine delimitate, incapsulate care pot evolua catre malignizare.
  • Fibroadenoamele sunt cele mai frecvente tumori mamare benigne si au atat structura epiteliala, cat si conjunctiva.
  • Adenofibromul juvenil apare in adolescenta si seamana cu tumorile phyllodes benigne.
  • Tumora phyllodes este o varietate de fibroadenom cu evolutie intracanaliculara. Aceasta tumora apare mai frecvent la femeile tinere, uneori sub 18 ani. Dimensiunile tumorii sunt mari cu consistenta neomogena, apar atat zone dure cat si zone fluctuente, tumora nu adera la tesuturile inconjuratoare, nu prezinta adenopatie si starea generala nu este modificata. Tegumentul sanului este destins, lucios, se poate ulcera si apoi se poate infecta. Cea mai importanta problema este diferentierea tumorilor phyllodes benigne de tumorile phyllodes maligne.
  • Adenomul mamar pur este o proliferare epiteliala care se intalneste foarte rar si diagnosticul se poate stabili numai prin examen histopatologic.
  • Angioamele sunt tumori moi, confluente, rau delimitate cu evolutie lenta si continua, acestea dezvoltandu-se din stroma conjunctivo-vasculara.
  • Tumorile benigne ale sanului au o serie de caracteristici comune care fac diferenta clinica intre acestea si tumorile maligne. Dintre aceste caracteristici putem aminti: delimitarea neta a tumorii fata de tesuturile din jur, mobilitate pe planurile profunde si superficiale, prezinta de adenopatie regionala, prezinta crestere relativ lenta si nu recidiveaza dupa extirpare.
  • Explorarile paraclinice care au importanta pentru diagnosticarea tumorilor benigne sunt mamografia, ecografia si punctia-biopsie. Acestea prezinta caracterele de benignitate. Examenul cel mai sigur care stabileste diagnosticul de tumora benigna este examenul histopatologic realizat prin punctie si biopsie.
  • Diagnosticul diferential se face in primul rand cu cancerul mamar si cu toate celelalte tumori si afectiuni tumorale.

 

Tratament

Tratamentul este chirurgical si se realizeaza prin sectorectomie (rezectia unuia sau mai multor lobi sau sectoare) cu examen histopatologic extemporaneu pentru a diferentia tumorile maligne de cele benigne. In cazul tumorilor phyllodes tratamentul este controversat tinand cont de aspectele clinice si posibilitatile evolutive. Tumorile phyllodes mici pot fi excizate cu o margine de minim 1 cm din tesutul inconjurator normal. Daca examenul anatomopatologic precizeaza tumora phyllodes cu elemente maligne este necesara o reexcizie cu biopsia marginilor de sectiune. In tumorile phyllodes mari se indica mamectomia simpla totala.

  • Tehnica chirurgicala. Exista mai multe tipuri de interventii chirurgicale in afectiunile sanului. Mamectomia sectoriala reprezinta interventia prin care se realizeaza extirparea unei portiuni din glanda mamara. In practica sunt folositi si termeni ca rezectie segmentara, rezectie larga sau biopsie excizionala. Cei mai utilizati sunt termenii de tumorectomie, rezectie sectoriala dirijata (rezectia unuia sau mai multor lobi folosind ca reper canalele galactofore corespunzatoare lobilor) si rezectie sectoriala nedirijata (rezectia unui sector din glanda mamara fara a respecta topografia lobara si fara a folosi ca reper canalul galactofor) . In tumorile benigne cea mai utilizata tehnica este tumorectomia. Aceasta consta in incizie periareolara sau circumferentiala pentru tumorile centrale iar pentru cele periferice sau ale prelungirii axilare se foloseste o incizie radiara sau submamara; dupa incizie se identifica tumora si se repereaza cu un fir, apoi este decolat tesutul mamar adiacent sau se excizeaza cu o lama de tesut normal daca tumora este nedecolabila; urmeaza hemostaza, drenaj aspirativ si la final sutura planurilor superficiale si ale pielii.
  • Rezectia sectoriala dirijata urmareste rezectia unuia sau mai multor lobi folosind ca reper canalele galactofore dilatate modificate identificate prin galactografie. Se repereaza orificiul secretant si se introduce albastru de metilen, in functie de topografia acestuia se practica o incizie periareolara. Se izoleaza canalul galactofor, se sectioneaza la nivelul fetei profunde a mamelonului, iar capatul distal evidentiat expune progresiv teritoriul lobului pe care il dreneaza. Prin tractiunea acestui canal se individualizeaza progresiv lobul afectat si se excizeaza o zona triunghiulara cu varful la canalul galactofor si baza la periferia glandei. Se practica hemostaza atenta si drenaj aspirativ.
  • Rezectia sectoriala nedirijata consta in rezectia unui sector de glanda mamara, fara a respecta topografia lobara si fara a folosi ca reper un canal galactofor. Incizia se alege in raport cu localizarea tumorii si cu volumul glandei mamare. Daca glanda mamara are volumul mic se practica incizie periareolara, iar daca glanda are un volum mai mare incizia este centrata pe axul tumorii. Pentru tumorile localizate in jumatatea inferioara a glandei se poate practica si o incizie submamara. Urmeaza disectia tegumentelor delimitand suprafata superficiala a teritoriului care va fi extirpat si prin sectionarea ligamentelor lui Cooper se extinde disectia de la areola pana la periferia glandei. Se patrunde in spatiul de decolare retromamar si se elibereaza sectorul care va fi rezecat si posterior. Excizia se face sectionand la 2-3 cm de tumora, un sector triunghiular cu baza la periferia sanului, delimitat in functie de leziune, fara a tine seama de lobulatie. Se monteaza un tub de drenaj aspirativ, apoi se practica sutura tesutului subcutanat si a pielii.

 

Complicatii


Dupa 2-3 zile de la operatie se va suprima drenajul aspirativ iar la 4-5 zile se scot firele in functie de cicatrizare.
Complicatiile postoperatorii constau in hematoame, necroze cutanate, supuratii ale plagii, cicatrici retractile sau cheloide.
Rezultatele sunt bune si prognosticul este favorabil.
 

 
 

Vaginita

 

Vaginita este descrisa din punct de vedere medical ca fiind o iritatie si/sau o inflamatie a vaginului. Vaginita este o boala foarte comuna care afecteaza milioane de femei in fiecare an.
 

Tipuri

  • Vaginite bacteriene: infectiile apar cand flora vaginala normala este atacata de bacterii daunatoare. Vaginitele batceriene sunt formele cele mai des intalnite de vaginita.
  • Vaginitele fungice, deseori numite candidoze.

Candidoza este provocata de o ciuperca si este cel de-al doilea tip de vaginita ca incidenta.

  • Vaginita cu protozoare (infectie denumita si trichomonas) este o boala venerica (boala cu transmisie sexuala BTS). Este cea de-a treia ca numar de cazuri procentajul fiind de 3% - 5% din totalul femeilor care sufera de o forma sau alta de vaginita.
  • Vaginita atrofica -este cauzata de reducerea nivelului de estrogen dupa menopauza. Mucoasa vaginala se subtiaza si se usuca, determinand mancarime, arsuri si durere.

 

Cauze:

 

  • Vaginita bacteriana

Cauza vaginitei bacteriene este reprezentata de dezvoltarea excesiva a unui microorganism ce face parte in mod normal din flora vaginala, ducand la Pierderea echilibrului acesteia. In mod obisnuit, bacteriile “bune” din vagin sunt mai numeroase decat cele “rele”. Dar, daca bacteriile rele se inmultesc prea mult, echilibrul florei vaginale este distrus si apare vaginita bacteriana.
Femeile cu mai multi parteneri sexuali, cele care utilizeaza un dispozitiv intrauterin ca metoda contraceptiva sau fac dusuri vaginale au un risc mai ridicat de aparitie a vaginitei bacteriene.

  • Vaginitele micotice

Infectiile vaginale micotice se produc atunci cand anumiti factori interni sau externi modifica flora vaginala si determina o dezvoltare excesiva a unei ciuperci microscopice – cea mai comuna fiind Candida albicans. Infectiile micotice nu sunt considerate drept boli cu transmitere sexuala.
Factorii de risc pentru aparitia infectiilor cu ciuperci sunt:
- medicamentele – in special antibiotice si steroizi
- diabetul netratat
- modificarile hormonale, asociate cu sarcina, contraceptivele orale si menopauza
Spalarea intravaginala, dispozitivele intrauterine, lenjeria umeda sau stramta si produsele de igiena pentru femei (sprayuri, deodorante) nu provoaca aceste infectii, dar pot creste riscurile de aparitie a vaginitelor micotice.

  • Trichomonaza

Trichomonaza este o boala cu transmitere sexuala cauzata de un parazit microscopic, unicelular numit Trichomonas vaginalis. Acest parazit se poate transmite in timpul raporturilor sexuale cu un partener infectat. La barbati, parazitul infecteaza de obicei tractul urinar, dar deseori nu provoaca simptome specifice. La femei, infectia se dezvolta in general la nivelul vaginului.
 

Factorii de risc:

 

  • inceperea preococe a vietii sexuale
  • mai multi parteneri sexuali
  • folosirea unui dispozitiv intrauterin
  • spalari intravaginale
  • activitate sexuala orala-genitala
  • prezenta unei boli sexuale din trecut
  • gelurile contraceptive vaginale, cremele vaginale antifungicide, supozitoarele si ejacularea masculina
  • tratamentele recente cu antibiotice. De exemplu, antibioticele luate pentru tratarea unei infectii pot distruge si bacteriile “prietenoase” care mentin echilibrul florei vaginale. Prin urmare, ciupercile se dezvolta excesiv si apare infectia.
  • diabetul netratat – atunci cand nivelul glicemiei depaseste valorile normale
  • modificarile nivelului de hormoni (de exemplu, in timpul sarcinii)
  • contraceptivele orale
  • afectiuni ale sistemului imunitar
  • afectiuni ale glandelor endocrine (tiroida)
  • terapia cu hormoni corticosteroizi

 

Simptome:


50 % din femeile care au aceasta afectiune sunt asimptomatice.
 

In cazul in care apar simptomele acestea variaza cu germenul care le produce si constau in:

  • senzatia de intepatura
  • arsuri cu iradiere spre organelle genital externe, care se accentueaza la urinare, fiind insotite de disurie
  • secretie vaginala abundenta, cu aspect de leucoree (albicios, mucos) caracteristica pentru fiecare forma clinica
  • dureri in timpul contactului sexual
  • tenesme vezicale (mai ales in vaginita gonococica)
  • roseata la nivelul vaginului si organelor genital externe, care realizeaza congestia vaginala, intertrigo (iritatie) inghinal
  • temperatura locala ridicata

 

In plus, unele semne si simptome depind de tipul vaginitei:

  • Vaginita bacteriana - se oberva o secretie vaginala alb-cenusie, urat mirositoare. Mirosul suparator (de “peste”) este mai evident dupa contactul sexual.
  • Candidoza – principalul simptom este pruritul, dar poate fi insotit si de o secretie alba, vascoasa, cu aspect branzos.
  • Tricomonaza – aceasta infectie se manifesta prin aparitia unei secretii galbui sau gri-verzui, uneori cu aspect de spuma.

 

Desi toate aceste tipuri de vaginita au simptome diferite, nu este intotdeauna usor de identificat tipul de infectie vaginala in cauza. De fapt, diagnosticarea poate fi dificila chiar si pentru un medic cu experienta. Asta deoarece mai multe tipuri de infectie pot fi prezente in acelasi timp. In alte cazuri insa, vaginita poate fi asimptomatica.

 

Diagnostic


Pentru a diagnostica vaginita, medicul ginecolog va efectua un examen pelvin si va preleva o mostra de secretii vaginale pentru a fi analizata la microscop. Mostra va permite identificarea tipului de vaginita in cauza.Testele pentru depistarea vaginitei se fac in laborator la indicatia medicului ginecolog. Acesta preleveaza o lama de pe vagin. Prin examinarea lamei la microscop se poate depista vaginita. Se analizeaza textura fluidului vaginal, prezenta sau absenta aminilor volatili.
 

In plus, medicul poate lua in considerare antecedentele de infectii vaginale sau de boli cu transmitere sexuala.

 

Tratament
 

In cazul vaginitei gonococice ca tratament general se recomanda administrarea de antibiotic cu actiune asupra gonococului. Antibioticele se vor adiministra de la inceput in doze masive, pana la negativizarea secretiei.
 

Ca tratamentul local se recomandabai locale cu ceai de musetel, emoliente, comprese locale reci cu rivanol sau alte substante dezinfectante, spalaturi externe cu permanganat de potasiu, cu solutie de oxicianura de mercur sau solutie de rivanol. Dupa uscare, se pudreaza cu praf de sulfamida.
 

In cazul vaginitei cu trichomonas se folosesc medicamente cu actiune paraziticida ca Metronidazolul, Flagylul etc.
 

Se utilizeaza spalaturi vaginale cu: clorura de sodiu, oxicianura de mercur, acid lactic, mercasept, vagosept etc., care ridica aciditatea vaginului si distrug parazitul.
 

In cazul vaginitei micotice se recomanda spalaturi cu bicarbonat de sodiu sau cu ceai de musetel, badijonari cu glicerina boraxata, borat de sodiu, acid boric etc. Asocierea pe cale orala si intravaginala a stamicinei sau a altor antifungice asigura vindecarea.
 

Metronidazolul se administreaza oral si este prima alegere in tratarea vaginitei. Femeile care nu tolereaza acest medicament pot lua clindamicina. Se poate administra oral sau se pot introduce in vagin. Antibioticele intravaginale sunt la fel de eficienta ca cele orale, si produc mai putine efecte adverse. Femeilor insarcinate le sunt recomandate doar medicamentele pe cale orala.
 

Metronidazolul poate duce la aparitia de greturi si varsaturi daca se asociaza cu consumul de alcool. Gelul cu metronizadol poate duce la ineficienta prezervativelor deci este indicat sa nu va bazati pe aceste metode contraceptive cand folositi medicamente intravaginale.
 

Tratamentul pentru vaginita poate duce la aparitia infectiei vaginale deoarece medicamentele modifica balanta microorganismelor din vagin. Poti preveni acest lucru consumand iaurt cu Lactobacillus acidophilus sau suplimente cu L. Acidophilus.
 

Profilaxie

  • purtati lenjerie din fibre naturale (bumbac, matase)
  • evitati lenjeria prea stramta sau fabricata din materiale sintetice care permit acumularea caldurii si a umezelii
  • nu faceti dusuri intravaginale decat daca sunt prescrise de ginecolog - acestea pot distruge echilibrul normal al florei vaginale, crescand riscul de infectii.
  • evitati folosirea deodorantelor sau sprayurilor vaginale
  • nu folositi sapun prea agresiv sau cu actiune antibacteriana
  • evitati lenjeria umeda (in special costumul de baie)
  • evitati baile fierbinti frecvente
  • consumati iaurt care contine culturi active de Lactobacillus – acesta este un tip de bacterii "bune" care se gasesc in mod obisnuit in vagin si contribuie la prevenirea infectiilor micotice recurente
  • daca suferiti de diabet, mentineti nivelul glicemiei cat mai apropiat de valoarea normala
  • protejati-va impotriva bolilor cu transmitere sexuala
  • efectuati periodic un control medical, care sa contina un examen ginecologic complet, un test Papanicolau in fiecare an (sau conform indicatiilor medicului)
 
 

Vaginita atrofica

 

Vaginita atrofica este o afectiune a mucoasei vaginale caracterizata prin subtierea si inflamatia peretilor vaginali din cauza reducerii cantitatii de estrogen. Vaginita atrofica apare de cele mai multe ori dupa menopauza, dar poate aparea in timpul alaptarii sau in orice alt moment in care scade productia de estrogen(tratament cu medroxiprogesteron, cand ovarele au fost extirpate chirurgical).
 

La majoritatea femeilor atrofia vaginala se manifesta prin dispareunie (durere in timpul actului sexual) si scaderea libidoului (pierderea interesului pentru sex).
 

Sanatatea aparatului genital este strans legata de functia normala a aparatului urinar. Reducerea nivelului de estrogen duce la modificari in corpul dumneavoastra, dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa apara disconfort sau alte probleme urinare asociate cu vaginita atrofica.
 

Cauze:


Vaginita atrofica apare datorita reducerii cantitatii de estrogen din organism. Scaderea cantitatii de estrogen circulant determina subtirea tesuturilor vaginale, uscarea mucoasei vaginale, pierderea elasticitatii,cresterea fragilitatii si scaderea capacitatii de aparare impotriva agentilor infectiosi.
 

Scaderea nivelurilor de estrogen si favorizarea aparitiei vaginitei atrofice se intalneste:

  • Dupa menopauza
  • In anii care preced menopauza (perimenopauza)
  • In timpul alaptarii
  • Dupa indepartarea chirurgicala a ambelor ovare (menopauza chirurgicala)
  • Dupa radioterapie pelvina pentru cancer
  • Dupa chimioterapie pentru cancer
  • Ca efect secundar al tratamentului hormonal pentru cancerul mamar

 

Desi vaginita atrofica este frecventa la femeile aflate la menopauza, nu toate femeile la menopauza dezvolta vaginita atrofica. Activitatea sexuala regulata ajuta la mentinerea sanatatii tesuturilor vaginale.
 

Factori de risc:

 

  • Fumatul scade circulatia sanguina,reducand aprovizionarea cu oxigen a tesuturilor vaginale. Scaderea fluxului de sange la nivelul vaginului contribuie la aparitia modificarilor atrofice. Fumatul reduce efectele estrogenilor in organism. In plus, femeile care fumeaza au menopauza timpurie (mai devreme) si sunt mai putin receptive la terapia cu estrogen.
  • Absenta nasterilor pe cale vaginala predispuse la vaginita atrofica.

 

Semne si simptome:

 

  • Senzatia de uscaciune vaginala
  • Senzatia de arsura vaginala
  • Secretie vaginala apoasa (leucoree apoasa)
  • Prurit(mancarime) la nivelul vulvei
  • Senzatia de arsura in timpul urinarii(disurie)
  • Senzatie imperioasa de mictiune
  • Infectii numeroase ale tractului urinar
  • Incontinenta urinara (pierderea necontrolata a urinii)
  • Usoare sangerari dupa actul sexual
  • Disconfort sau Durere in timpul actului sexual(dispareunie)
  • Scurtarea si subtierea canalului vaginal

 

Complicatii:


Vaginita atrofica creste riscul de infectii vaginale (vaginite). Atrofia determina o schimbare a mediului acid de la nivelul vaginului, facandu-l mai sensibil la infectii cu bacterii, Candida sau Trichomonas.
 

Mucoasa devine mai subtire si mai friabila astfel creste riscul de aparitie a unor ulceratii sau fisuri la nivelul acesteia. Astfel rani pot favoriza aparitia infectiilor vaginale recidivante (repetate).
 

Vaginita atrofica este asociata cu modificari ale functiei aparatului urinar (atrofie genito-urinara), care pot contribui la aparitia afectiunilor urinare(infectii urinare repetate).

 

Diagnostic

 

Diagnosticul de vaginita atrofica se stabileste pe baza urmatoarelor teste:
 

  • Examenul pelvin:in timpul caruia medicul palpeaza organele pelvine si inspecteaza organele genitale externe. In cazul vaginitei atrofice mucoasa vaginala este subtire cu puncte hemoragice. Medicul va urmari prezenta semnelor de prolaps al organelor pelvine (uterul sau vezica urinara).
     
  • Testul Papanicolau consta in recoltarea unor celule de la nivelul colului uterin pentru examinare microscopica.
     
  • Medicul va recolta secretie vaginala pentru determinarea pH-ului vaginal (cu ajutorul hartiei indicator).In cazul vaginitei atrofice pH-ul vaginal este alcalin (prin absenta glicogenului,aflat sub directa influenta a nivelului de estrogen)
     
  • Examenul de urina- daca exista simptome urinare asociate .

 

Tratament

 

Daca nu apare disconfortul vaginal,in general nu este nevoie de tratament pentru vaginita atrofica.Simptomele usoare pot fi ameliorate prin utilizarea unui lubrifiant.
 

Tratamentul vaginitei atrofice este mai eficient cu estrogen administrat topic (vaginal) decat estrogen pe cale orala. Estrogenul administrat topic poate ajunge in sange, dar cantitatea este minima. Estrogenul administrat topic nu determina scaderea nivelului de testosteron (important pentru functia sexuala sanatoasa), in timp ce estrogenul oral poate duce la scaderea testosteronului.
 

Estrogenul administrat topic (vaginal) este disponibil sub mai multe forme farmaceutice:

  • Crema vaginala cu estrogen:se introduce aceasta crema direct in vagin, cu ajutorul unui aplicator, de obicei seara,inainte de culcare. De obicei se administreaza o data pe zi in primele saptamani,apoi de 2-3 ori pe saptamana.
  • Inelul vaginal cu eliberare de estrogen este un inel moale,flexibil,inserat de medic in partea superioara a vaginului si trebuie sa fie inlocuit dupa 3 luni.
  • Tabletele vaginale sunt special concepute pentru a asigura o eliberarea lenta a estrogenului si sunt inserate in vagin cu ajutorul aplicatorului.Intr-un studiu clinic folosirea tabletelor vaginale a fost mai bine cotata decat cremele vaginale in ceea ce priveste usurinta si confortul administrarii dar si a acceptarii de catre femeile care sufera de vaginita atrofica.

 

 

Daca vaginita atrofica este asociata cu alte simptome ale menopauzei, medicul va poate sugera estrogen sub forma de pastile sau plasturi, impreuna cu progesteron sintetic.
 

Ameliorarea simptomelor se poate observa dupa cateva saptamani de terapie cu estrogen.Daca aveti istoric de cancer de san,terapia estrogenica (vaginala sau altfel) in general nu este recomandata, mai ales daca cancerul de san a fost hormon-sensibil.
 

 
 

Vaginita bacteriana(nespecifica)

 

Vaginita bacteriana ,cunoscuta si sub denumirea de vaginita nespecifica,apare datorita modificarii florei vaginale normale, cu o reducere a concentratiei de lactobacilli si o predominanta a altor specii de bacterii, in special Gardnerella vaginalis. Vaginul contine in mod normal mai multe tipuri de bacterii, inclusiv Lactobacili. Aceasta bacterie este prezenta in cantitate mare la nivelul vaginului si este are rol in mentinerea echilibrului bacterian la nivelul vaginului. Nu este considerata o boala cu transmitere sexuala.
 

Vaginita bacteriana este printre cele mai frecvente infectii vaginale la femeile in perioada fertila. Vaginita bacteriana afecteaza aproximativ 10% din femei si pana la 30% din femeile gravide. Este cea mai frecventa cauza a aparitiei secretiilor vaginale anormale (leucoree).
 

Cauze:


Nu s-a stabilit cauza exacta a vaginitei bacteriene. Vaginita bacteriana se caracterizeaza printr-o reducere a numarului normal de lactobacili,bacterii producatoare de peroxid de hidrogen,la nivelul vaginului. In acelasi timp, exista o crestere a concentratiei altor tipuri de bacterii, mai ales bacteriile anaerobe (bacterii care se dezvolta in lipsa oxigenului) si Gardnerella vaginalis. E. coli este un microorganism ce colonizeaza rectul in mod normal si poate fi implicat in aparitia vaginitei bacteriene in cazul in care colonizeaza zona vaginala.
 

Factori de risc:

 

  • Spalaturile vaginale, utilizarea unor produse de igiena feminina (cum ar fi tampoanele vaginale) si spuma de baie pot creste riscul de vaginita bacteriana.
  • Desi vaginita bacteriana nu este o boala cu transmitere sexuala, relatiile sexuale fara prezervativ cresc riscul de vaginita bacteriana ca urmare a efectului spermei asupra bacteriilor din vagin.
  • Se pare ca prezenta unei boli cu transmitere sexuala(BTS) creste riscul de vaginita bacteriana, 64% din femeile cu BTS sufera de vaginita bacteriana.
  • S-au identificat si alti factori care cresc riscul de a dezvolta vaginita bacteriana cum ar fi multipli sau noi parteneri sexuali, dispozitivele intrauterine(steriletul) si fumatul.
  • Dezechilibrul dintre bacterii poate fi cauzat de modificari hormonale:sarcina, menopauza, boli cronice si stres
  • Anumite sapunuri, lenjeria sintetica, alimentatia necorespunzatoare pot, de asemenea, favoriza aparitia infectiilor vaginale.

 

Semne si simptome:

 

  • Secretii vaginale abundente,de culoare alb-cenusie,omogena,usor aerata;una din trei femei cu vaginita bacteriana au scurgeri vaginale de culoare galbena.Secretia vaginala este mai evidenta dupa raporturi sexuale si menstruatie.
  • Scurgeri vaginale cu miros neplacut de "peste" sau aminic
  • Prurit (mancarime),iritatii sau senzatia de arsura la nivelul vulvei (in unele cazuri)
  • Senzatia de arsura sau iritatie in timpul actului sexual sau in timpul urinarii (in unele cazuri)
  • Multe femei cu vaginta bacteriana nu au nici un simptom.

 

Complicatii:

 

  • In timpul sarcinii,vaginita bacteriana poate provoca avort spontan, nastere prematura , Greutate mica la nastere si infectii ale lichid amniotic. Cu toate acestea, tratamentul vaginitei bacteriene asimptomatice (nu produce simptome) in timpul sarcinii nu s-a dovedit util pentru a reduce incidenta nasterilor premature.
  • Bacteriile care produc vaginita bacteriana ,uneori poate infecta uterul si trompele uterine.Acest tip de infectie se numeste boala inflamatorie pelvina. Boala inflamatorie pelvina poate cauza infertilitate sau afecteaza trompele uterine suficient de mult pentru a creste riscul de sarcina ectopica.Sarcina ectopica este o afectiune in care un ou fecundat creste inafara uterului, de obicei in trompele uterine.
  • Vaginita bacteriana poate creste sensibilitatea femeii la alte boli cu transmitere sexuala, cum ar fi SIDA,infectia cu Chlamydia si gonoreea.Avand vaginita bacteriana creste riscul ca o femeie HIV-infectata sa transmita virusul partenerului sexual.
  • Prezenta unei vaginite bacteriene in momentul unei proceduri invazive in zona pelvina(nasterea prin cezariana,biopsia endometriala, histerectomia, avortul sau plasarea unui dispozitiv intrauterin) creste riscul de aparitie a unei infectii pelvine.

 

Diagnostic

  • Istoricul medical si examenul pelvin sunt primele etape in stabilirea diagnosticului de vaginita bacteriana.In timpul examenului pelvin medicul va observa modificarile mucoasei vaginale si a colului uterin si va face un examen manual(palpare) al ovarelor si uterului. De asemenea, in timpul examenului, medicul va recolta o proba din secretia vaginala pentru examenul la microscop, pentru cultura sau pentru a exclude prezenta altor boli cu transmitere sexuala.
  • Examinarea secretiei vaginale la microscop pot ajuta la diferentierea vaginitei bacteriene de vaginita candidozica si cea data de trichomonas.
  • Un semn de vaginita bacteriana este prezenta la examenul microscopic a unor celule granulate numite "clue cells". "Clue cells" sunt celule epiteliale vaginale care au bacterii aderente la suprafetele lor.
  • Femeile cu vaginita bacteriana au mai putini lactobacili (bacterii ce colonizeaza in mod normal vaginul). La pacientele cu vaginita bacteriana,secretia vaginala contine un numar redus de polimorfonucleare(PMN-un tip de leucocitele), de obicei un polimorfonuclear sau mai putin.
  • Determinarea pH-ulului vaginal (gradul de aciditate sau alcalinitate) este utila, deoarece un pH vaginal mai mare de 4.5 sugereaza o vaginita bacteriana.pH-ul este crescut la 90% din pacientele cu vaginita bacteriana.
  • Testul "whiff", cu hidroxid de potasiu 10% este uneori efectuat si consta in amestecarea unei picaturi de KOH(lichid) cu o picatura de secretie vaginala. Daca vaginita bacteriana este prezenta se degaja un miros de peste sau aminic.KOH, prin proprietatile sale alcaline, determina eliberarea aminelor volatile din secretia vaginala. Aminele sunt produse ale metabolismului anaerob bacterian.
  • Coloratia Gram este o tehnica de colorare utilizata in bacteriologie pentru a vizualiza bacteriile la examenul microscopic.Bacteriile Gram pozitive se coloreaza in violet-albastrui,iar cele Gram negative se coloreaza in rosu.Flora bacteriana normala a vaginului este formata predominant din lactobacili ( gram-pozitiv). Flora unei paciente cu vaginita bacteriana este formata predominant coccobacilli, reflectand o crestere a numarului de Gardnerella vaginalis(gram negativ) si alte bacterii anaerobe.
  • In timpul testului Papanicolau ,efectuat pentru screening-ul cancerului de col uterin, se poate depista o vagina bacteriana.
  • Determinarea materialul genetic (ADN) al bacteriei din vaginita bacteriana cu ajutorul testului cu oligonucleotide este foarte precis dar nu poate fi efectuat de rutina in majoritatea laboratoarelor.
  • Cultura din secretia vaginala de rutina nu are nici o utilitate, pentru ca aceasta este o infectie polimicrobiana,desi Gardenerella vaginalis poate sa creasca pana la 100% din culturile vaginale ale femeilor cu vaginita bacteriana.Obtinerea de culturi este utila pentru a exclude alte etiologii infectioase ( Trichomonas vaginalis, Neisseiria gonorrhoeae).

 

Tratament

  • Tratament medicamentos

Tratamentul vaginitei bacteriene consta in tratament antibiotic.
 

Metronidazolul ,administrat oral (tablete de 500 mg administrate de 2 ori pe zi timp de 7 zile) sau sub forma de comprimate vaginale, este un antibiotic eficient in tratamentul vaginitei bacteriene. Metronidazolul poate provoca unele reactii adverse minore, dar neplacute :greata, gust metalic, limba incarcata, cefalee (durere de cap), diaree, uscaciunea gurii, varsaturi, eruptii cutanate, ameteli, somnolenta,etc.Utilizarea comprimatelor vaginale de obicei nu provoca reactii adverse, totusi vaginita candidozica poate aparea ca un efect secundar al medicamentului.
 

Tinidazolul este un antibiotic care are mai putine efecte secundare decat metronidazol si este, de asemenea, eficiente in tratarea vaginitei bacteriene.
 

Pentru tratamentul oral se mai poate folosi Ampicilina sau Tetraciclina (2 grame pe zi timp de 7 zile),Cefalexim (comprimate de 500mg de 4 ori pe zi,timp de 7 zile) sau Doxicilina (100 mg pe zi timp de 10 zile)
 

De asemenea, se pot utiliza creme vaginale cu clindamicina sau sulfonamida.
 

Recurenta vaginitei bacteriene este posibila chiar si dupa un tratament corect. Mai mult de jumatate din persoanele tratate prezinta simptome recurente in termen de 12 luni.
 

Prevenire

 

  • Spalaturile vaginale constau in curatarea interiorului vaginului cu apa, otet sau alte produse speciale. Majoritatea medicilor nu recomanda acest tip de spalaturi, pentru ca ele pot face mai mult rau decat bine. Spalaturile vaginale pot perturba echilibrul fragil dintre organisme ce traiesc in vagin,favorizand aparitia vaginitelor bacteriane sau candidozice si pot, de asemenea, favoriza raspandirea infectie in tractul genital superior.
  • Stergeti-va din fata spre spate(zona anala contine bacterii cu potential patogen-E.coli-si tocmai de aceea este indicata ca igiena la nivel local sa se faca din fata in spate).
  • Pastrati zona vaginala curata si uscata. Spalati-va inainte si dupa sex cu un gel antibacterian si uscati bine zona vaginala pentru a preveni crearea unui mediu umed favorabil reproducerii bacteriilor.
  • Evitati imbracamintea stramta si purtati intotdeauna lenjerie din bumbac care va absorbi umiditatea si va permite aerului sa circule.
  • Evitati hartia igienica, tampoanele, sapunurile, gelurile de dus si detergentii de rufe ce contin mult parfum si sapunurile dure care pot irita zona vaginului.
  • Utilizati intotdeauna prezervativul pentru a preveni bolile cu transmitere sexuala ,cu exceptia cazului in care aveti o relatie monogama pe termen lung .
  • Diafragmele ar trebui sa fie bine curatate dupa fiecare utilizare.
  • Folositi pilulele contraceptive (anticonceptionale)deoarece diminua modificarile hormonale la nivelul vaginului care ar putea duce la aparitia vaginitei bacteriene.
  • Folositi spermicid nonoxynol-9 care pare sa reduca riscul de vaginita bacteriana.
  • Reduceti numarul partenerilor sexuali
  • Consumati iaurt care contin culturi vii, active de L. acidophilus. Intr-un studiu se arata ca femeile care au consumat iaurturi cu Lactobacillus acidophil timp de 2 luni au avut o diminuare a vaginitei bacteriene.
 
 

Vulvodinia

 

Vulvodinia reprezinta durerea cronica la nivelul vulvei (partea externa a organelor genitale feminine). La fel ca si crampele abdominale, vulvodinia este un simptom cu multiple cauze posibile. Femeile care sufera de vulvodinie o descriu ca pe o senzatie de arsura, intepaturi, prurit (mancarimi), iritatii sau durere violenta in toata regiunea vulvara. Contactele sexuale, mersul pe jos si exercitiile fizice accentueaza durerea.

 

Niciun studiu nu a fost efectuat pentru a se determina prevalenta vulvodiniei. Conform unor estimari, pana la 15% din femei prezinta unele simptome. Se estimeaza ca doar o mica parte a cazurilor de vulvodinie sunt raportate, de aceea bolii nu i se acorda importanta cuvenita.

 

Vulvodinia poate surveni la orice varsta, dar este mai frecventa la femeile in perioada reproductiva. De obicei, durerile debuteaza brusc si dureaza cateva luni sau ani. Din nefericire, numeroase femei nu se trateaza niciodata de vulvodinie.

 

Vulvodinia este dificil de diagnosticat, in parte datorita absentei semnelor si simptomelor vizibile, in parte datorita refuzului femeilor de a vorbi despre acestea sau de a se prezenta la medic.

 

In trecut, expertii indicau abuzurile sexuale drept principala cauza a vulvodiniei. Ei estimau totodata ca aceasta reprezinta o tulburare psihologica si nu fizica. Desi unele femei afectate de vulvodinie au fost victime ale abuzurilor sexuale, studiile au demonstrat ca antecedentele de violenta sexuala nu sunt mai frecvente la femeile cu aceasta afectiune. In prezent, abuzurile sexuale nu mai sunt considerate drept cauza vulvodiniei, dar antecedentele de acest gen pot influenta atitudinea femeii fata de corpul sau, precum si evolutia tratamentului.

 

Desi vulvodinia nu este o tulburare psihologica, consecintele sale nu se limiteaza doar la asptectele fizice ale vietii. Vulvodinia are deseori drept rezultat limitarea activitatii sexuale a femeii si afectarea relatiilor de cuplu. In plus, unele studii au ajuns la concluzia ca depresia este mai frecventa la pacientele cu vulvodinie.

 

Daca suferiti de vulvodinie, nu ezitati sa solicitati ingrijiri medicale. Exista tratamente pentru calmarea durerii perineale si a disconfortului cauzat de vulvodinie.

 

Semne si simptome


Principalul simptom al vulvodiniei este reprezentat de durerea in zona genitala, caracterizata prin:

  • senzatie de arsura
  • iritatie
  • durere violenta in toata regiunea vulvara
  • senzatie de intepare sau taiere


Durerea poate surveni:

  • in timpul relatiilor sexuale
  • in mod spontan, constant si continuu

 

La unele femei, vulvodinia se manifesta prin dureri violente si/sau senzatii de arsura in toata regiunea vulvara; in timp ce la altele, durerea este limitata la unele zone specifice sau "puncte sensibile". Durerea poate fi constanta sau intermitenta si poate dura cateva luni sau chiar ani, dar poate sa dispara la fel de subit si misterios precum a aparut. Presiunea si contactele sexuale au tendinta de a agrava durerea. Vulva are deseori un aspect normal, dar uneori se pot observa unele pete rosii (eritem) in zona afectata.

 

Vulvodinia limiteaza capacitatea femeilor de a se implica in activitatile obisnuite. Durerea este uneori atat de severa incat poate determina pacienta sa renunte la cariera, la viata sexuala si la unele activitati fizice precum mersul pe jos. Aceste restrictii afecteaza in mod negativ imaginea de sine a femeii. Multe dintre ele sufera de depresie din cauza durerii dar si a implicatiilor sale psihologice si sociale.

 

Cauze

Cauzele vulvodiniei nu sunt cunoscute, dar unii factori pot fi implicati in aparitia sa:

  • infectii micotice frecvente
  • utilizare frecventa de antibiotice
  • iritatii chimice ale organelor genitale externe (cu sapun sau detergentii din haine)
  • alergii in zona genitala
  • tratamente cu laser sau interventii chirurgicale
  • negi genitali (infectie cu HPV)
  • afectarea nervilor
  • spasme musculare in zona pelviana
  • fluctuatia nivelului de estrogen care insoteste menstruatia

 

Numeroase femei cu vulvodinie au urmat tratamente pentru vaginite recurente sau infectii micotice. Unele femei au fost victime ale unui abuz sexual. Vulvodinia nu este o boala cu transmitere sexuala sau un semn de cancer.

 

Diagnostic

 

Diagnosticul de vulvodinie este bazat pe un proces de excludere a celorlalte afectiuni ce pot cauza dureri vulvare: boli cu transmitere sexuala (BTS), infectii si HPV (virusul papilloma uman). Antecedentele medicale ale pacientei trebuie luate in considerare, iar un examen pelvic complet este necesar. In timpul primei consultatii, medicul va pune intrebari legate de starea de sanatate a pacientei.
 

Pacienta va fi intrebata despre:

  • momentul in care simptomele s-au manifestat pentru prima data
  • activitatile care declanseaza durerea
  • zona exacta si natura durerii
  • alte boli de care sufera pacienta sau simptomele asociate
  • tratamentele cu antibiotice sau cu alte medicamente
  • orice accident sau interventie chirurgicala care ar putea afecta nervii din regiunea pelvina

 

Examenul fizic


Medicul va efectua un examen minutios al vulvei pentru a decela o inflamare a ganglionilor limfatici, iritatie sau leziune. El va incerca sa deceleze urmatoarele infectii genitale:

  • infectia cu molluscum contagiosum
  • herpes
  • virusul papilloma uman
  • infectii micotice

 

In mod obisnuit, o cultura va fi prelevata de la nivelul vaginului pentru a exclude bolile cu transmitere sexuala. Prelevarile vulvare vor fi analizate in laborator pentru a pune in evidenta un eventual semn de infectie.
 

Medicul va cauta semnele de prolaps de organe pelvine sau de slabire a muschilor pelvici.


Colposcopia


Colposcopul este un dispozitiv utilizat pentru efectuarea examenelor microscopice ale vaginului. O biopsie poate fi practicata concomitent cu colposcopia pentru a decela prezenta HPV. Colposcopia poate fi de asemenea utila pentru detectarea altor infectii virale si afectiuni cutanate si a cancerului de vulva.


Dozarile hormonale


Medicul poate cere efectuarea de teste pentru masurarea nivelului de estrogen, progesteron si testosteron din sange. Desi legatura dintre acesti hormonii si durerile vulvare nu a fost complet elucidata, mai multe femei constata variatii ale durerilor in timpul diferitelor faze ale ciclului menstrual.
Aceste dozari hormonale permit de asemenea excluderea posibilitatii unei menopauze precoce, care poate provoca dureri din cauza uscaciunii si a subtierii tesuturilor vaginale.


Depistarea bolilor autoimune


Vulvodinia survine cu precadere la femeile care sufera de o boala autoimuna (sindromul lui Sjogren sau lupus erimatematos sistemic). O legatura poate exista intre vulvodinie si fibromialgie, o afectiune pe care mai multi cercetatori o considera drept o boala autoimuna.


Nivelul de oxalati


Este posibil ca unele cazuri de vulvodinie sa fie provocate de o acumulare de oxalati in organism. Conform acestei ipoteze (lansate de persoane care nu fac parte din sistemul medical conventional), durerile vulvare se datoreaza unei acumulari de cristale de oxalat in tesuturile afectate. Oxalatii se gasesc in unele fructe si legume.
 

Concentratii ridicate de oxalati au fost gasite in urina unor femei afectate de vulvodinie. Medicul poate propune analize de urina pentru a masura nivelul de oxalati. Dat fiind ca nivelul de oxalati din urina inregistreaza numeroase fluctuatii, se colecteaza de obicei mostre de urina intr-o perioada de 24 ore sau de mai multe ori pe zi.

 

Tratament


Numeroase abordari terapeutice sunt disponibile pentru combaterea vulvodiniei, dar nu exista niciun remediu eficient in toate cazurile. Intrucat putine cazuri se vindeca, tratamentul este orientat indeosebi spre reducerea simptomelor si poate aduce o alinare partiala sau completa. Trebuie luat in considerare faptul ca vulvodinia are cauze necunoscute, si probabil multiple. Prin urmare, niciun tratament nu poate functiona in toate cazurile.

 

Unele femei raspund foarte bine la un anumit tratament, in timp ce la altele rezultatele aceluiasi tratament sunt mediocre. Gasirea unui tratament sau a unei combinatii de terapii care sa reduca in mod eficient durerea necesita timp.

 

  • Cremele topice

Cremele topice sunt utilizate in special pentru reducerea simptomelor, au putine efecte secundare si exista in mai multe forme.

  • Cremele antiinflamatorii

Daca originea durerii vulvare este o inflamatie sau o iritatie, cremele antiinflamatorii pot fi utile. Aceste creme nu pot elimina cauza subiacenta a durerii, dar pot reduce simptomele sale. Produsul de acest gen cel mai frecvent utilizat este o crema pe baza de oxid de zinc care serveste deseori in tratamentul eritemului fesier.

  • Cremele anestezice

Aceste produse nu fac decat sa amorteasca regiunea vulvara si sunt adesea utilizate de femeile cu vestibulita vulvara inainte de a avea contact sexual. La fel ca si produsele antiinflamatorii, cremele anestezice nu pot trata cauza subiacenta, dar pot reduce durerea.

  • Cremele hormonale

Femeile la menopauza folosesc uneori creme pe baza de estrogen pentru a preveni uscarea si subtierea tesuturilor vaginale. Femeile care sufera de vulvodinie pot aplica acest gen de produse pe organele genitale externe pentru a creste grosimea tesuturilor fragile si a stimula circulatia sangvina la acest nivel. Nu a fost efectuat niciun studiu care sa evalueze efectele pe care utilizarea prelungita a cremelor topice pe baza de estrogen in doza mica le pot avea la femeile inainte de menopauza.
Unele femei au observat o reducere a simptomelor datorita utilizarii cremelor topice pe baza de testosteron.

  • Medicamentele orale

Exista trei situatii in care administrarea de medicamente orale poate fi indicata in tratamentul vulvodiniei:

-atunci cand este suspectata o afectare a nervilor

-atunci cand durerea se datoreaza unei infectii

-pentru reducerea durerii atunci cand toate celelalte abordari au esuat

  • Leziunile nervoase

 

Durerile cauzate de leziunile nervoase se trateaza cu doua categorii de medicamente:

  • Anticonvulsive – Desi au fost concepute pentru tratarea epilepsiei, aceste medicamente sunt in prezent utilizate in mai multe situatii in care o atingere a nervilor provoaca dureri. Este posibil ca medicamentele anticonvulsive sa reduca durerea prin scaderea sensibilitatii nervilor la stimuli.
  • Antidepresivele triciclice – limiteaza numarul de semnale dureroase pe care nervii afectati le transmit la creier.

 

  • Tratamentul infectiilor

Mai multe infectii, in special cele provocate de HPV (virusul papilloma uman), multiplicarea excesiva a bacteriilor sau prezenta ciupercilor au fost suspectate drept cauze ale vulvodiniei. In functie de fiecare caz in parte, medicul poate prescrie medicamente pentru tratarea acestor infectii.

  • Analgezicele

Daca nu a fost identificata cauza durerilor specifice in vulvodinie, ramane o singura abordare terapeutica ce consta in lupta directa impotriva durerii. Totusi, medicamentele analgezice sunt puternice si pot crea dependenta. Din acest motiv, ele trebuie prescrise de un medic.

  • Fizioterapia

Tehnicile de fizioterapie utilizate in tratamentul vulvodiniei cuprind masajul, exercitiile de intarire a muschilor planseului pelvin si stimularea electrica transcutanata (TENS). Aceasta din urma este de asemenea utilizata pentru combaterea durerilor cronice din regiunea pelvina.
 

Unele femei au remarcat o reducere a durerii datorita acupuncturii. Se pare ca aceasta are rezultate temporare dar nu constituie un remediu pe termen lung.

 


 

 
 
 
 
Prima pagina Pagina precedenta 1 2 3 4 5 6
 
Numar total articole: 57 | Acum se afiseaza articolele 51 - 57
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.