ENCICLOPEDIE MEDICALA

Colita cu citomegalovirus

 

Citomegalus virus este un membru al familiei Herpesviridae, alaturi de herpes simplex virus 1 si 2, Epstein-Barr virus si varicela-zoster virus. Este un virus cu catena dubla de ADN si anvelopa lipoproteica. Similar altor herpesvirusuri citomegalovirus este icosahedral si se replica in nucleul gazdei. Ca si alti membrii ai acestei familii citomegalovirusul are posibilitatea de a produce infectii latente. Replicarea in celula gazdei este reprezentata de incluziuni intranucleare mari si citoplasmatice mici. Virusul creste preferential in celulele fibroblaste.

 

Studiile arata ca aproximativ 50-80% din populatia lumii este seropozitiva pentru citomegalovirus. O data cu folosirea agentilor imunosupresivi si cresterea infectiei cu HIV in 1980, o noua clasa de infectii cu citomegalovirus a fost descrisa. Retinita, adrenalita, pneumonita, colita si esofagita sunt unele dintre infectiile observate la gazdele imunosupresate. Citomegalovirusul este al treilea cel mai comun patogen la pacientii cu SIDA, devansat de Pneumocystis carinii si Candida.

 

Boala gastrointestinala cu citomegalovirus a fost descrisa in 1960. Colita cu citomegalovirus este cea de-a doua cauza intilnita de infectie cu citomegalovirus la pacientii cu SIDA dupa retinita. Dintre pacientii cu SIDA care au infectie gastrointestinala cauzata de citomegalovirus, 67% prezinta si implicarea colonului. Colita cu citomegalovirus este rara la pacientii care nu sunt sever imunosupresati. Afectarea gastrointestinala poate apare singura sau in cadrul bolii diseminate.

 

Citomegalovirusul poate complica colita ulcerativa steroid-dependenta. Pacientii cu colita ulcerativa steroid-dependenta care prezinta boala refractara trebuie evaluati pentru infectie cu citomegalovirus. Pina la 59% dintre pacientii cu aceasta colita au fost depistati concomitent cu infectie cu citomegalovirus. Prognosticul pentru pacientii cu colita ulcerativa complicata cu infectie citomegalovirus este negativ fata de pacientii doar cu colita ulcerativa.

 

Pacientii prezinta febra, anorexie, scadere in greutate, deshidratare, durere abdominala, distensie abdominala, greata, diaree apoasa cronica sau cu singe, constipatie. Terapia pentru pacientii cu infectie HIV cuprinde administrare de antivirale puternice. Pacientii cu colita cu citomegalovirus au beneficii dupa terapia cu antiretrovirale. Pacientii cu alte tipuri de imunosupresie beneficiaza de ganciclovir. Rezectia chirurgicala trebuie indicata doar la pacientii cu ischemie severa sau hemoragie necontrolabila.

 

Complicatiile colitei cu citomegalovirus cuprind megacolonul toxic si colita necrotizanta, perforatia, sepsis, peritonita si decesul. O data diagnosticate pacientii cu aceste complicatii au un prognostic negativ. La acestia este indicata rezectia colonica generoasa pentru a preveni perforatia si sepsisul. Cu diagnostic rapid si terapie antivirala adecvata prognosticul pacientilor cu colita cu citomegalovirus este bun. La pacientii fara imunocompromitere, prognosticul apare a fi dependent de virsta, cu pacienti peste 55 de ani cu o mortalitate mare.

 

Patogenie

 

Citomegalovirusul are 3 cai majore de infectie. Prima este infectia primara, in care pacientul nu a fost niciodata expus la patogen dar devine infectat de catre un pacient care este seropozitiv pentru virus. Infectia primara la gazdele imunocompetente determina putine sau chiar lipsa simptomelor. Dupa infectia initiala genomul virusului persista in gazda.
 

A doua este reactivarea. Apare la pacienti care sunt seropozitivi cu un virus latent care devine reactivat cind sistemul imun al gazdei este imunosupresat. A treia cale este suprainfectia, cind un pacient care este deja seropozitiv primeste celule infectate latent cu citomegalovirus de la un alt pacient care este seropozitiv. Infectia rezultata este de la donor nu de la celulele gazdei.

 

O data ce un pacient a devenit infectat, citomegalovirusul persista indefinit in tesuturile gazdei. Daca raspunsul celular T al gazdei devine compromis de diferite boli si procese iatrogene, virusul latent se reactiveaza si determina o varietate de sindroame. Cind este afectat colonul, modificarile ulcerative sunt cele observate. Pe masura ce corpus posteaza un raspuns inflamator, debuteaza diareea apoasa. Ulcerele crsc in profunzime, eroziunile in vasele de singe determina diaree masiva cu singe. In timp, se dezvolta polipi inflamatori care rar pot obstructiona colonul. Inflamatia severa si vasculita conduc la ischemie si necroza transmurala a intestinului cu perforatie si peritonita.

 

Colita cu citomegalovirus este rara la pacientii imunocompetenti. Apare la 2-16% dintre pacientii care au primit transplant de organe solide si la 3-5% la pacientii cu infectie HIV sau SIDA. Un studiu recent a documentat infectia cu citomegalovirus la 27% dintre pacientii cu colita ulcerativa steroid-dependenta refractara si 9% dintre pacientii cu colita nonrefractara.

 

Cauze si factori de risc

 

Orice factor care cauzeaza scaderea imunitatii pacientului este risc pentru colita cu citomegalovirus. Exemple :

  • adulti peste 70 de ani cu deficiente nutritionale
  • infectia HIV si SIDA
  • terapia cu steroizi in doze mici sau crescute alaturi de alte medicamente imunosupresive
  • pacientii transplantati, mai ales cei care primesc organe citomegalovirus seropozitive
  • hemodializa, neoplazia, boala intestinala inflamatorie
  • alcoolismul, boli vasculare colagenoase, transfuzii de singe, malnutritia.

 

Simptome si diagnostic

  • anorexie, febra, greata, varsaturi, stare de rau, scadere in greutate
  • deshidratare, durere abdominala, distensie abdominala
  • diaree apoasa cronica, diaree cu singe, constipatie
  • agravarea simptomelor de boala inflamatorie intestinala.

 

Examenul fizic . Pacientii cu colita cu titomegalovirus prezinta o gama larga de elemente abdominale in functie de stadiul bolii. Semnele abdominale nu sunt prezente in stadiul timpuriu al bolii. Sensibilitatea se dezvolta in colonul descendent si sigmoid pe masura ce colonul devine afectat. Semnele peritoneale si febra pot fi prezente. Daca intestinul devine ischemic sau perforeaza se dezvolta semne ale abdomenului acut.

 

Complicatiile colitei cu citomegalovirus cuprind urmatoarele: megacolon toxic si colita necrotizanta, perforatie, sepsis, peritonita si deces. O data diagnosticate colita necrotizanta si megacolonul toxic, pacientii au un prognostic nefavorabil. La acesti pacienti este indicata rezectia colonica generoasa.

 

Diagnostic

 

  • Studii de laborator:
    • detectia antigenica imunofluorescenta directa pentru antigenele virale sau ADN-ul viral
    • tehnici de cultura cu detectare a antigenelor virale rapida folosind anticorpi monoclonali, se reduce timpul de pozitivitate la 24-72 de ore
    • reactie de polimerizare in lant calitativa sau cantitativa
    • studiul serului sau altor fluide corporale
    • trebuie exclusi alti patogeni coinfectanti prin culturi, teste serologice
    • nivelul de fosfataza alcalina crescut este principala si prima modificare de laborator observata.
       
  • Studii imagistice.
    • Sigmoidoscopia sau colonoscopia este studiul de prima intentie care permite vizualizarea directa si oportunitatea de a obtine specimene de biopsie care sa ajute la diagnostic. Endoscopia poate demonstra eritemul mucoasei, eroziuni, ulceratii, hemoragie sau placi nodulare sau leziuni polipoide. Specimenele trebuie evaluate histologic, supuse dectarii antigenice si culturilor virale. Leziunile pot mima procesele neoplazice.
    • Examenul histologic. Specimenele arata modificari inflamatorii acute sau cronice, vasculita si ulcerare mucoasa. Specimenele de biopsie profunda sunt cele preferate. Colorarea cu Papanicolau sau hematoxilina si eozina poate arata elemente clasice, care includ celule gigante cu citomegalie si nuclei pleomorfici mari continind incluziuni bazofile.
    • Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: infectii cu Campylobacter, colita cu Clostidium difficile, cancer de colon, adenocarcinom, cryptosporidioza, gastroenterita bacteriana, gastroenterita virala, megacolonul toxic, infectia cu Mycobacterium Avium-Intracellulare, colita ulcerativa, sindromul de imunodeficienta dobindita, infectia cu Entamoeba histolytica, colita ischemica.

 

Tratament

  • Pacientii cu infectie Hiv/SIDA.


Studiile recente au documentat efectul profund al terapiei retrovirale puternice asupra evolutiei naturale a infectiei cu HIV. Deoarece majoritatea pacientilor afectati de colita cu citomegalovirus au infectie HIV folosirea crescuta a acestor terapii a ajutat la preventia si tratarea colitei.

 

Pacientii care primesc retrovirale au aratat o scadere a incarcarii virale cu HIV, cresterea limfocitelor CD+4, scaderea spitalizarii si scaderea infectiilor oportuniste, cum este si cea cu citomegalovirus. Pentru acesti pacienti teratamentul agresiv al HIV este cheia tratarii si preventiei infectiilor cu citomegalovirus. Profilaxia pe termen lung cu ganciclovir oral este indicata la pacientii infectati cu HIV care au un numar de limfocite CD+4 sub 50 celule/μL.

 

  • Pacientii fara infectie HIV/SIDA.


Pacientii cu alte tipuri de factori imunosupresivi, cum este transplantul, consumul de steroizi pe termen lung, dializa renala au ca unic tratament ganciclovirul. Intreruperea administrarii de corticosteroizi sau agenti imunosupresivi la acesti pacienti este descurajata, doar daca infectia nu raspunde la agentii antivirali.
 

Terapia in care se combina ganciclovirul cu foscarnet este eficienta cind monoterapia esueaza dar are toxicitate semnificativa.

 

  • Terapia chirurgicala.


Rezectia trebuie considerata doar la pacientii cu ischemie periculoasa sau hemoragie necontrolabila. Pacientii care se prezinta cu semne de peritonita necesita laparotomie imediata. Laparotomia poate arata decolorarea seroasei si mici perforatii. Pacientii care sufera rezectii pentru perforatie necesita o stoma, iar incizia necesita vindecare prin interventia de a doua intentie.

 

Prognostic

 

Pacientii necesita evaluare oftalmologica de rutina pentru a detecta retinita cu citomegalovirus. Terapia cu retrovirale trebuie intrerupta la pacientii infectati cu HIV care au rezolutie clinica si CD+4 limfocite peste 100-150 celule /μL.
 

Cu un diagnostic rapid si terapie antivirala adecvata, prognosticul pacientilor cu colita cu citomegalovirus este bun daca cauza de baza este controlabila. La pacientii fara imunocompromis, prognosticul pare a fi dependent de virsta, cu pacientii peste 55 de ani avind o mortalitate crescuta. Barbatii si pacientii care necesita terapie chirurgicala au de asemeni un prognostic negativ.
 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Colita cu Clostridium difficile ( Colita pseudomembranoasa)

 

Boala inflamatorie intestinala asociata utilizarii de antibiotic. Se poate manifesta prin diaree usoara, sau poate evolua in stadia succesive pana la colita severa. Evolutia obisnuita – acuta, cu recurente.


Semne si simptome:

  • Diaree (in mod classic apoasa, de culoare verde, cu miros fetid, hemoragica)
  • Sensibilitate abdominala, durere, crampe
  • Febra (pana la 8% din cazuri prezinta numai febra)
  • Greata si varsaturi
  • Hipovolemie/deshidratare
  • Hipoalbuminemie

 

Cauze: toxinele agentului patogen Clostridium difficile. Clostridium difficile este agentul pathogen nosocomial cel mai frecvent al tractului gastrointestinal.

 

Factori de risc:

  • Expunerea la antibiotice (in ultimele 6 saptamani), in mod particular la: clindamicina, lincomicina, ampicilina, cafalosporine. Rareori poate surveni dupa peniciline, eritromicina, trimetoprim-sulfametoxazol, cloramfenicol, tetraciclina. De fapt, aproape toate antibioticele au fost incriminate.
  • Chimioterapie anti-neoplazica: fluorouracil, metotrexat, regimuri combinate.
  • Chirurgie recenta, indeosebi chirurgia intestinului
  • Uremie sau sindrom hemolitic-uremic
  • Ischemie intestinala
  • Soc
  • Alimentare prin tub nazogastric
  • Clisme
  • Agenti ce stimuleaza peristaltismul gastrointestinal
  • Laxative
  • Blocanti ai receptorilor H2 si antiacide
  • Stari de imunodeficienta
  • Spitalizare prelungita
  • Varsta avansata
  • Boala Hirschsprung
  • Boala inflamatorie intestinala

 

Tratament – masuri generale:

  • Restabilirea echilibrului hidric
  • Terapie hidro-electrolitica
  • Intreruperea administrarii agentului antimicrobian cauzator
  • Sunt eficiente in 25% din cazuri
  • Purtatorii asimptomatici nu necesita tratament

 

Tratament – masuri chirurgicale:

  • Uneori este necesara colectomia, nu colostomia
  • 1-3% din pacientii cu colita severa necesita colectomie de urgent deoarece prezinta risc de perforatie iminenta, ileus sever cu megacolon, sau septicemie refractara

 

Prevenire/Evitare:

  • Administrarea judicioasa a agentilor antimicrobieni
  • Administrarea antibioticelor se face pe o perioada cat mai scurta de timp
  • Evitarea recurentelor
    • Terapie prelungita
    • Repletia florei cu Lactobacillus
    • Recolonizarea cu alte organisme care sunt in competitie cu C. difficile
    • La copii s-au obtinut rezultate relative in urma administrarii de gemaglobuline IV

 

Evolutie/Prognostic:

  • Instituirea tratamentului determina ameliorarea simptomelor in 3 zile, iar vindecarea de produce in toate cazurile
  • Rezistenta la antibioterapie este rara. Absenta raspunsului la tratament reflecta necomplianta la terapie, stabilirea eronata a diagnosticului, sau prezenta bolii/sindromului intestinului iritabil sau malabsorbtiei.
  • Recaderile survin la 10-25% din cazurile de colita cu C. difficile
    • Simptomele apar de obicei dupa cateva zile de la incheierea tratamentului, dar pot surveni si dupa 30 zile
    • Se repeat cura de 10-14 zile de metronidazol in doza de 500mg de trei ori pe zi
  • Netratata, boala are o mortalitate intre 10-30%
  • In cazurile severe, este necesara uneori practicarea colectomiei
  • Pacientii in stare critica au morbiditate si mortalitate semnificativa
  • Factori de prognostic nefavorabil: hipoalbuminemie, scaderea rapida a albuminei, utilizarea a mai mult de trei antibiotic, persistenta toxinei C. difficile dupa 7 zile de tratament

 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Colita ulcerativa

 

Colita ulcerativa este o boala inflamatorie cronica a colonului si rectului, de natura autoimuna. Boala este relativ rara, dar are un puternic impact emotional si social asupra persoanei afectate.

 

Colita ulcerativa se manifesta prin crampe abdominale, diaree si scaune cu sange. Boala afecteaza rectul in peste 95% din cazuri si se poate uneori extinde la intregul intestin gros.
 

Colita ulcerativa face parte din familia bolilor inflamatorii intestinale (BII), alaturi de boala Crohn. Dar, in timp ce boala Crohn poate afecta orice portiune a tubului digestiv si se poate raspindi in profuzimea tesutului afectat, colita ulcerativa nu atinge decat mucoasa colonului si rectului. Ea mai este numita si rectocolita hemoragica.

 

Gravitatea bolii variaza de la o persoana la alta. Unii pacienti prezinta putine simptome si nu necesita medicatie constanta. Simptomele dispar in unele cazuri timp de cateva luni sau chiar ani, apoi reapar in mod inevitabil.

 

Colita ulcerativa poate fi insotita de o serie de afectiuni ale articulatiilor, ficatului sau ale pielii.
 

Se pot distinge patru forme de colita ulcerativa, in functie de extinderea inflamatiei:

  • proctita – inflamatie a mucoasei rectului
  • proctosigmoidita – inflamarea rectului si a colonului sigmoid
  • pancolita sau colita extensiva - afecteaza intregul colon

 

Boala este diagnosticata indeosebi la persoanele cu varste intre 15 si 40 ani, dar se poate declara la orice varsta. Varful incidentei se intalneste la 15 -25 ani si la persoanele intre 55 -65 ani. Incidenta colitei ulcerative este egala la ambele sexe.
 

Desi nu exista un tratament curativ pentru colita ulcerativa, semnele si simptomele sale pot fi reduse si se poate obtine o remisie pe termen lung a bolii.

 

Cauze

 

Desi cauza colitei ulcerative nu este complet cunoscuta, se crede ca este vorba despre o boala multifactoriala.

  • sistemul imunitar – degradarea mucoasei colorectale este pusa pe seama unor infectii cu virusi sau bacterii ce determina o reactie imunitara. Ulceratiile rezultate pot sangera, producand mucus sau puroi.
  • factorii ereditari – riscurile de a dezvolta colita ulcerativa cresc in caz de antecedente familiale ale acestei boli

 

Factorii genetici si de mediu influenteaza aparitia colitei ulcerative. Astfel, stresul si intolerantele alimentare pot declansa simptome la unele persoane, dar nu sunt considerate drept cauze ale bolii.

 

Semne si simptome

 

Simptomele se manifesta episodic si constau in:

  • crampe abdominale puternice
  • prezenta sangelui in materiile fecale
  • diaree cronica
  • scaune frecvente, chiar si in timpul noptii
  • scadere in greutate, datorata pierderii apetitului
  • oboseala
  • la copii, colita ulcerativa poate antrena o crestere deficitara

 

Colita ulcerativa este o inflamatie a mucoasei colonului si rectului, ce se poate extinde, afectand intregul intestin gros. Principalele manifestari ale bolii sunt hemoragia rectala, diareea si durerile abdominale.
 

La 50 -60% din pacienti, boala este usoara, cu debut insidios, constand in diaree, asociata mai tarziu cu hematochezie (sange rosu, nedigerat, in materia fecala).
 

La 30% din pacienti se observa o forma moderata a bolii, caracterizata prin diaree cu sange, crampe, nevoie imperioasa de defecare si dureri abdominale. Simptomele sistemice – anorexie, scadere in greutate, febra usoasa si anemie – sunt prezente.
 

Colita ulcerativa severa la intalneste la 10% din pacienti. Manifestarile sale cuprind prezenta a peste 6 scaune cu sange pe zi, dureri abdominale, febra, anemie, hiperleucocitoza (crestere anormala a numarulu de leucocite din sange) si hipoalbuminemie (scadere anormala a nivelului de albumine).
 

Pacientii cu CU severa pot prezenta complicatii potential fatale: hemoragii severe, colectazie (dilatarea colonului) sau ocluzie intestinala.
 

Mai putin de 5% din copiii cu colita ulcerativa prezinta manifestari extraintestinale - deficit de crestere, artropatie, manifestari cutanate sau afectiuni hepatice.

 

Evolutie si complicatii

 

Bolile inflamatorii intestinale (atat colita ulcerativa cat si boala Crohn) necesita supraveghere medicala, deoarece cresc riscul de cancer colorectal. Aproximativ 5% din pacientii cu colita dezvolta un cancer colorectal.


Astfel, se recomanda efectuarea unei colonoscopii la fiecare 2 ani pentru depistarea precoce a semnelor de cancer colorectal.

 

De asemenea, riscurile de osteoporoza si de anemie sunt crescute, deoarece colita ulcerativa poate cauza malnutritie. In plus, utilizarea corticosteroizilor pe perioade lungi de timp creste in mod suplimentar riscul de osteoporoza.
 

Complicatia acuta cea mai grava a colitei ulcerative se numeste megacolon toxic – dilatarea anormala a colonului, ce se manifesta prin dureri, varsaturi si distensie abdominala.

 

Alte complicatii posibile ale colitei ulcerative sunt:

  • deshidratare severa
  • afectiuni hepatice
  • inflamarea pielii, articulatiilor sau ochilor

 

Diagnostic

 

Examenul fizic si anamneza constituie primul pas in diagnosticul colitei ulcerative.
 

Analizele de sange sunt efectuate pentru a pune in evidenta o eventuala anemie, ce poate indica o hemoragie la nivelul colonului sau rectului, sau o hiperleucocitoza (crestere a numarului de globule albe din sange), semn al unei infectii.
 

Coprocultura permite identificarea agentilor patogeni (bacterii, virusuri sau paraziti) din materiile fecale.

 

Colonoscopia consta in introducerea unui endoscop – instrument flexibil, dotat cu un sistem optic si de iluminat – pentru vizualizarea interiorulului colonului si a rectului. Colonoscopia va evidentia semnele de inflamatie, hemoragie sau ulcere in peretii colonului. In timpul acestui examen, se poate efectua o biopsie, ce consta in prelevarea unei probe de tesut din mucoasa colonului, pentru a fi analizata microscopic.

 

Clisma baritata sau tomografia computerizata sunt de asemenea utilizate pentru diagnosticarea colitei ulcerative sau a complicatiilor sale.

 

Tratament

 

Nu exista un tratament curativ pentru colita ulcerativa; tratamentele existente contribuie la reducerea simptomelor atunci cand boala este activa si la diminuarea recurentei lor.

 

Medicamentele antiinflamatorii reprezinta prima optiune terapeutica in cazul colitei ulcerative.
 

Sulfasalazina – reduce simptomele de colita ulcerativa, dar prezinta o serie de efecte secundare, printre care greata, varsaturi, pirozis si cefalee. Medicamentul este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate la salicilati.
 

Mesalamina si olsalazina – au mai putine efecte adverse decat sulfasalazina si se pot administra pe cale orala, sub forma de tablete, sau rectala, sub forma de supozitoare. Olsalazina poate cauza sau agrava diareea la unii pacienti.
 

Corticosteroizii -sunt prescrisi pacientilor cu colita ulcerativa moderata sau severa, care nu raspund la alte tratamente. Corticosteroizii cei mai utilizati in tratamentul colitei ulcerative sunt prednison, metilprednisolon si hidrocortizon, administrati pe cale orala, intravenoasa sau intrarectala. Corticosteroizii prezinta numeroase efecte secundare, fapt ce limiteaza utilizarea lor atat pe termen scurt cat si pe termen lung.
 

Medicamentele imunosupresoare – actioneaza direct asupra sistemului imunitar, reducand raspunsul imunitar, care determina inflamatia. Imunosupresoarele sunt prescrise pacientilor care nu raspund la tratamentul cu aminosalicilati sau corticosteroizi, sau la cei care necesita doze ridicate pentru mentinerea unei remisii. Imunosupresoarele prescrise in cazurile de colita ulcerativa sunt azatioprina si mercaptopurina – reduc simptomele colitei ulcerative, dar necesita 3 -6 luni pentru a fi complet eficiente si comporta efecte secundare.
 

Medicamentele antidiareice – incetinesc tranzitul intestinal si previn diareea. Suplimentele de fibre solubile - psyllium (Metamucil) sau metilceluloza - contribuie la reducerea semnelor si simptomelor in cazurile usoare sau moderate de diaree, deoarece cresc volumul continutului colonului. Pentru cazuri severe, loperamida poate fi eficienta. Administrarea antidiareicelor nu trebuie sa fie lipsita de precautii, deoarece aceste medicamente riscul de megacolon toxic.
 

Contraindicatii: luarea de antiinflamatorii nesteroidiene – aspirina, ibuprofen sau naproxen – poate agrava simptomele colitei ulcerative. Pentru reducerea durerilor abdominale, se poate administra acetaminofen (paracetamol).

 

Tratamentul chirugical

 

La unii pacienti cu colita ulcerativa interventia chirugicala poate fi necesara atunci cand tratamentul medicamentos nu poate controla simptomele. Proctectomia, interventia chirugicala ce consta in ablatia colonului si a sfincterului anal este singura metoda de vindecare a colitei ulcerative. In functie de extinderea si de gravitatea colitei, in urma interventiei, se recurge la una din doua proceduri:

  • ileostomie – consta in legarea ileonului (portiune a intestinului subtire) de un orificiu practicat in abdomen pentru a permite evacuarea continutului intestinal
  • anastomoza ileoanala – in cadrul acestei interventii este indepartat colonul, dar se pastreaza anusul si muschii externi ai rectului. Ileonul este legat de rect, creand astfel un rezervor ileal, in care se acumuleaza fecalele inainte de a fi evacuate. In cazul inflamatiei rezervorului ileal, tratamentul consta in administrarea de antibiotice.

 

Alimentatia

 

Alimentatia pacientilor cu colita ulcerativa vizeaza corectarea malnutritiei din punct de vedere al numarului de calorii si al micronutrientilor. Durerile abdominale si episoadele de diaree pot antrena pierderea apetitului si scaderea in greutate. Reducerea aporturilor alimentare si interventiile chirugicale sunt cauze ale carentelor de vitamine si minerale.

 

Suplimentele de vitamine si minerale pot fi administrate pe cale orala sau intravenoasa, in formele grave ale bolii. Aportul suficient de elemente nutritive este deosebit de important la copii, in perioadele de crestere rapida.
 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Colon iritabil

 

Sindromul colonului iritabil (SCI) este o afectiune frecventa a intestinului ce antreneaza dureri abdominale insotite de tulburari de tranzit (constipatie sau diaree). Numita si colopatie functionala, aceasta afectiune este confundata frecvent cu colita, care este de fapt o boala mult mai grava, ce antreneaza inflamarea colonului. In schimb, SCI nu este insotit de procese inflamatorii si nu este provocata de o infectie sau de o alta boala.

 

Sindromul colonului iritabil nu este o boala propriu-zisa, ci mai degraba o tulburare functionala, ce afecteaza diferite portiuni ale tubului digestiv.

 

Colonul iritabil se manifesta prin modificarea tranzitului intestinal: fazele de contractie si de relaxare a muschilor intestinali sunt fie prea rapide, antrenand episoade de diaree, fie prea lente, cauzand constipatie. Simptomele, mai mult sau mai putin grave, pot fi intermitente sau pot persista toata viata.

 

Spre deosebire de colita si de boala Crohn, colonul iritabil nu antreneaza un risc crescut de cancer colorectal. In schimb, daca simptomele SCI apar la persoane peste 50 ani, medicul va efectua unele examene pentru a elimina posibilitatea unui cancer de colon.

 

Incidenta colonului iritabil este mai mare in cazul femeilor decat al barbatilor.

 

De cele mai multe ori, sindromul poate fi controlat prin adoptarea unui regim alimentar si a unui stil de viata corespunzator si prin reducerea stresului.

 

Cauze

 

Cauzele colonului iritabil nu sunt cunoscute si fac obiectul a numeroase studii. O ipoteza este ca sindromul colonului iritabil este provocat de o perturbare a comenzilor nervoase ce controleaza motilitatea intestinala.
 

Intrucat femeile sunt de doua ori mai afectate de SCI, se crede ca modificarile hormonale sunt implicate. In plus, numeroase femei observa o agravare a simptomelor in timpul menstruatiei.
 

In majoritatea cazurilor este prezenta o componenta psihologica – un stres puternic, anxietate, situatii traumatizante, etc.

 

Din motive necunoscute inca, pacientii cu SCI reactioneaza exagerat la stimuli inofensivi pentru cea mai mare parte a populatiei. In general, factorii care declanseaza dureri si incofort sunt:

  • unele alimente – grasimile din carne, branza, unt; ciocolata, produsele lactate ; unele fructe si legume
  • consumul de alcool in cantitati mari
  • cafeina – antreneaza episoade de diaree
  • bauturile carbogazoase
  • hormonii sexuali femini - pacientele cu sindromul colonului iritabil constata o agravare a simptomelor in timpul menstruatiei
  • stresul (factor foarte important)

 

Semne si simptome

  • tulburari de tranzit intestinal: constipatie sau diaree, uneori in alternanta
  • colici si dureri abdominale care se manifesta cu intermitente sau sub forma unei dureri surde permanente
  • balonare si flatulenta – acumulare excesiva de gaze la nivelul intestinului si evacuarea abundenta a acestora
  • senzatie imperioasa de defecare
  • evacuare incompleta
  • prezenta de mucus in scaune

 

Aceste simptome survin in general dupa mese, si rareori perturba somnul.

 

Prezenta sangelui in scaune nu este un semn al colonului iritabil, dar poate fi cauzata de hemoroizi sau de fisuri anale.

 

Diagnostic

 

Diagnosticul colonului iritabil se bazeaza pe anamneza (totalitatea datelor pe care medicul le obtine de la pacient in legatura cu antecedentele medicale si cu aparitia bolii ce constituie cauza consultului medical) si pe examenul fizic.
 

Medicul va nota antecedentele medicale si va proceda la un examen fizic, pentru a pune in evidenta eventuale semne de alarma: febra, hemoragii sau pierdere insemnata in greutate ce pot explica o tulburare mai grava.

 

Radiografia sau endoscopia digestiva inferioara (efectuata cu ajutorul unui endoscop – tub prevazut cu sistem optic) permit vizualizarea colonului, in special la subiectii varstnici.

 

Dar, intrucat sindromul nu are substrat organic, diagnosticul se face prin eliminarea altor afectiuni digestive. Pentru aceasta, au fost definite criterii de diagnostic pentru SCI si pentru alte tulburari digestive functionale (de exemplu, criteriile de la Roma).

 

Conform acestor criterii, prezenta unor semne si simptome este obligatorie pentru diagnosticul de colon iritabil. Cel mai important simptom este durerea si disconfortul abdominal pe o perioada de cel putin 12 saptamani.

Doua din urmatoarele semne trebuie sa fie de asemenea prezente:

  • modificari in frecventa si consistenta scaunelor
  • senzatie imperioasa de defecare, urmata de senzatia de evacuare incompleta
  • prezenta de mucus in scaune
  • balonare sau distensie abdominala

 

Unele semne si simptome indica o afectiune mai grava si necesita efectuarea unor investigatii suplimentare:

  • survenirea dupa varsta de 50 ani
  • pierdere in greutate
  • febra
  • varsaturi repetate

 

Tratament

 

Deoarece cauza colonului iritabil nu este cunoscuta, tratamentul este axat pe reducerea simptomelor, astfel incat pacientii sa aiba o viata normala.
 

In majoritatea cazurilor, semnele si simptomele pot fi controlate cu succes prin unele masuri simple: controlarea stresului, modificarea dietei si a stilului de viata. In cazul simptomelor moderate sau severe, aceste masuri pot fi ineficiente, pacientul necesitand un tratament medicamentos.

 

Alimentatia

 

Persoanele care sufera de SCI pot reduce simptomele prin modificarea alimentatiei si a stilului de viata. Evitarea alimentelor ce provoaca diaree, constipatie sau disconfort abdominal reprezinta o prima etapa evidenta. Adoptarea unor obiceiuri alimentare sanatoase poate de asemenea sa contribuie la diminuarea simptomelor.
 

Consumul de fibre alimentare (din cereale integrale, fructe si legume) previne aparitia constipatiei si favorizeaza reglarea motricitatii intestinale. Adoptarea unei diete bogate in fibre poate provoca meteorism si flatulenta la inceput, dar aceste efecte dispar in general in cateva saptamani.
 

Aporturile suplimentare de lichide, in special de apa, sunt importante pentru prevenirea constipatiei. Fractionarea portiilor si luarea unor mese reduse cantitativ contribuie la prevenirea colicilor si a diareei.

 

Pastrarea unui jurnal alimentar: Inainte de a adopta un tratament, pacientii cu sindromul colonului iritabil sunt sfatuiti sa noteze timp de cateva saptamani toate alimentele ingerate pentru a identifica sursele simptomelor suparatoare. Alimentele care au provocat simptome neplacute in mod repetat trebuie evitate, avand grija sa fie inlocuite prin alimente cu valoare nutritiva similara. De exemplu, persoanele care limiteaza consumul de produse lactate (o sursa importanta de calciu), trebuie sa compenseze prin alegerea altor alimente bogate in calciu (pestii conservati cu oase, legume verzi, etc).

 

Tratamentul medicamentos

 

In cazul constipatiei, sunt indicate medicamentele care au drept efect accelerara tranzitului intestinal (laxative, etc.) Daca sindromul colonului iritabil se manifesta indeosebi prin diaree, medicamentele prescrise vor avea ca efect incetinirea tranzitului intestinal – antidiareice si antispastice.

 

Necesitatea prescrierii de medicamente antidepresive (inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei si antidepresive triciclice) pentru reducerea anxietatii si pentru relaxarea muschilor intestinali – este evaluata dupa caz. In caz de diaree si colici abdominale, medicul poate prescrie antidepresive triciclice (imipramina sau amitriptilina). Printre efectele secundare ale acestor medicamente se numara somnolenta si constipatia. Inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (fluoxetina sau paroxetina) pot fi prescrisi in cazurile de depresie asociata cu dureri abdominale si constipatie.
 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Constipatia

 

Constipatia este rezultatul unui cumul de modificari ale frecventei, dimensiunilor, consistentei si pasajului materiilor fecale, ce determina o scadere globala a volumului scaunelor. Afectiunea are character intensive subiectiv, in functie de pragul individual.

 

Semne si simptome:

  • Scaderea frecventei scaunelor sub numarul considerat de pacient ca fiind “normal”(frecventa normala este de 3-5 ori/saptamana)
  • Cresterea consistentei materiilor fecale fata de “normal”
  • Scaderea cantitativa a materiilor fecale fata de “normal”
  • Coprostaza ca urmare a cresterii consistentei materiilor fecale
  • Scaune de consistenta dura ca urmare a scaderii continutului lichidian al materiilor fecale
  • Absenta necesitatii imperioase de defecatie
  • Dificultate in eliminarea materiilor fecale din rect
  • Evacuarea dureroasa a materiilor fecale
  • Senzatie prelungita de golire incompleta a intestinului
  • Senzatie de plenitudine abdominala sau disconfort general datorita evacuarii intestinale incomplete
  • Tenesme

 

Cauze:

  • Tulburari electrolitice
    • Hipercalcemie
    • Hipokaliemie
  • Anomalii hormonale
    • Hipotiroidism
    • Diabet
  • Afectiuni congenital – megacolon aganglionar (Boala Hirschsprung) sau intestin elongate, redundant, voluminous (dolicocolon)
  • Afectiuni intestinale neuromusculare congenitale sau dobandite (“pseudo-obstructie”)
  • Boli concomitente, traumatisme sau organism tarat
  • Obstacol intestinal mechanic (obstructie sau ileus, de orice cauza)
  • Aport insuficient de lichide
  • Efecte adverseale medicamentelor (agenti anticolinergici, opioide)
  • Utilizarea cronica excesiva a laxativelor si purgativelor
  • Factori psihici, culturali, emotionali, ambientali
  • Evacuarea dureroasa a materiilor fecale datorita afectiunilor anale (fisuri)

 

Factori de risc:

  • Varste extreme (foarte tineri sau foarte varstnici)
  • Nevroza
  • Polifarmacoterapie
  • Stil de viata sedentar
  • Dieta necorespunzatoare si aport insuficient de lichide

 

Tratament – masuri generale:

  • Incercarea de a elimina medicatia ce poate cauza sau agrava constipatia
  • Cresterea aportului de lichide
  • Modificarea dietei
  • Clisme, daca celelalte metode sunt ineficiente

 

Dieta:

  • Daca nu exista anomalii anatomice, se creste aportul de fibre in alimentative la aproximativ 15g/zi (tarate, fructe, legume verzi, cereale, paine integrala)
  • Incurajarea aportului de lichide fara restrictii

 

Evolutie/Prognostic: Constipatia ocazionala, scurta si care raspunde la masurile simple este benigna. Cea habituala poate fi o problema in tot cursul vietii.
 

 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Criptosporidioza intestinala

 

Criptosporidioza umana este determinata de infectia cu Apicomplexa protozoans din genul Cryptosporidium. Boala umana se considera a fi cauzata de o singura specie dar studii moleculare recente au demonstrat ca sunt citeva specii diferite ce determina criptosporidioza umana. Printre speciile frecvente se numara Cryptosporidium hominis, pentru care oamenii reprezinta gazda naturala, Cryptosporidium parvum, care infecteaza bovinele ca si oamenii.

 

Criptosporidioza afecteaza mai ales copii. Determina o diaree autolimitanta la persoanele sanatoase. Criptosporidioza este recunoscuta si drept cauza de diaree persistenta la copii si diaree prelungita severa la persoanele cu SIDA. Sursa cazurilor de criptosporidioza endemica este in principal calea de transmitere interumana fecal-orala, dar infectia poate rezulta si prin transmitere animal-om si prin apa. Endemiile majore rezulta prin transmiterea prin apa.

 

Terapia cuprinde administrare de nitazoxanide, paromomicina si azitromicina, care sunt partial active. Combinarea terapiei antivirale care include inhibitor de proteaza HIV este asociata cu o ameliorarea dramatica in numeroase cazuri. Terapia simptomatica include administrare de lichide, nutritie si tratament cu agenti antimotilici.
 

Criptosporidioza este o importanta cauza de diaree persistenta in tarile in curs de dezvoltare. Copii cu diaree persistenta dezvolta malnutritie severa care determina probleme cognitive care persista pentru ani de zile.

 

Criptosporidioza cronica se poate complica prin boala tractului biliar, malabsorbtie si deces la persoanele cu SIDA si copii malnutriti.

 

Patogenie si cauze

 

Oocistii de criptosporidium sunt inalt infectiosi, necesitind doar 10-1000 pentru a cauza boala umana. Doza infectioasa este de 100 in 50% din cazuri. Oocistii sunt infectiosi imediat iar ciclul de viata al parazitului produce forme care invadeaza intestinul. Localizarea parazitului in intestin este intracelulara dar extracitoplasmatica, contribuind la rezistenta marcata a speciilor de Cryptosporidium la tratament. Cantitati mari de oocisti sunt excretate si sunt rezistente la conditii nefavorabile, incluzind clorurarea la nivele aplicate pentru tratarea apei.
 

Mecanismulo prin care Cryptosporidium cauzeaza diaree include combinarea permeabilitatii intestinale crescute, secretia de clor si malabsorbtie, cauzate de raspunsul gazdei la infectie. La persoanele imunocompetente infectia este de obicei autolimitanta la intestinul subtire. La persoanele cu SIDA sau alte imunodeficiente congenitale, poate fi afectat tractul biliar.

 

Frecventa criptosporidiozei nu este bine cunoscuta. Peste 30% dintre populatia adulta din S. U. A este seropozitiva. Numarul cazurilor diagnosticate creste cu imbunatatirea testelor, totusi multe laboratoare nu efectueaza de rutina acest test. Studiile recente arata ca scaunul este seropozitiv in 4% din cazurile trimise pentru examen coproparazitologic. Inainte de disponibilitatea terapiei antiretrovirale aproximativ 10-15% dintre pacientii cu SIDA dezvoltau criptosporidioza in timpul vietii. Ca si alte infectii oportuniste, prevalenta criptosporidiozei la pacientii cu SIDA a scazut dramatic.

 

Simptome si diagnostic

 

Virful de incidenta pentru criptosporidioza este la copii sub 5 ani. Infectiile sunt rare la adultii imunocompetenti in tarile dezvoltate dar pot apare la persoanele cu SIDA.

 

Dupa o incubatie de 5-10 zile bolnavul dezvolta diaree apoasa, care poate fi asociata cu crampe abdominale si febra moderata. Cazurile diagnosticate parazitologic dureaza tipic 5-10 zile si pot persista pentru 2-4 saptamini. Persoanele cu SIDA si numar foarte scazut de limfocite CD+4 pot dezvolta diaree profuza, similara holerei, care poate fi complicata de depletia de volum si malabsorbtie.
 

Afectarea tractului biliar se observa la persoanele cu SIDA care au un numar de limfocite CD+4 scazut si este frecvent la persoanele cu imunodeficienta X-linkata cu hiperimunoglobulinemie M. Afectarea biliara poate include colecistita acalculozica, colangita sclerozanta, stenoza papilara sau pancreatita. Toate sunt asociate cu durere in cadranul abdominal superior, greata si varsaturi.
 

Examenul fizic. Este nespecific. Temperatura peste 39 de grade nu este caracteristica pentru criptosporidioza si necesita investigarea pentru alte infectii. Pacientul poate avea semne de depletie de volum sau malabsorbtie.

 

Diagnostic.

 

  • Studii de laborator:
    • microscopia scaunului, se observa oocisti, eritrocite si leucocitele nu trebuie sa fie prezente
    • detectia de antigen este mai sensibila si include teste de imunofluorescenta, ELISA si teste imunocromatografice.
    • reactia de polimerizare in lant este cea mai sensibila.
    • cultura scaunului este indicata pentru a exclude alti patogeni baterieni
    • se va evalua ureea si electrolitii
    • testele functiei hepatice cu transaminaze crescute arata infectie biliara
    • analiza limfocitelor CD+4 care pot prezice durata bolii la cei infectati cu HIV.
       
  • Studii imagistice.
    • Ultrasonografia abdominala arata ducte biliare dilatate sau neregulate, alaturi de vezicula biliara ingrosata, indicind afectarea biliara.
    • Colangiopancreatografia endoscopica este necesara pentru a diagnostica colangita sclerozanta sau stenoza papilara.
    • Examenul histologic a intestinului subtire nu este necesar pentru a diagnostica criptosporidioza. Intestinul subtire arata parazitul proiectindu-se prin marginea in perie a suprafetei mucoase. Parazitii pot fi identificati in bila sau biopsia tractului biliar.
    • Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: amebiaza, infectiile cu Campylobacter, colita cu citomegalovirus, infectii cu E. Coli, gastroenterita virala, giardiaza, isosporidioza, slamoneloza, shigeloza.

 

Tratament

 

Terapia cu nitazoxanide scurteaza semnificativ durata diareei si poate scadea riscul mortalitatii la copii malnutriti. studiile initiale cu agenti anhtiparazitici la pacientii cu SIDA si criptosporidioza au fost dezamagitoare.

 

Nitazoxanida, paromomicina si azitromicina sunt partial active. Combinarea cu terapie antiretrovirala care contine inhibitor de proteaza HIV este asociata cu ameliorare dramatica in multe cazuri. Ameliorarea rezulta prin reconstituirea imuna dar reflecta in parte activitatea antiparazitica a inhibitorilor de proteaze.
 

Agentii antiretrovirali nucleozidici sunt malabsorbiti in criptosporidioza cronica. Din acest motiv este indicat sa se foloseasca agenti antiparazitari partial activi (nitazoxanida sau paromomicina combinati cu azitromicina) anterior de initierea terapiei antiretrovirale.

 

Terapia simptomatica include reinlocuirea lichidelor, nutritie si tratament cu agenti antimotilici. Loperamida sau difenoxilate-atropina poate ajuta in unele cazuri. Opiacee mai puternice, incluzind morfina anhidrica pot ajuta in cazurile in care s-a esuat in raspunsul la agenti usori. Pacientii trebuie sa evite lactoza alimentara.
 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Deficienta de alfa-1 antitripsina

 

Deficienta de alfa-1 antitripsina este o afectiune ereditaracauzata de lipsa unei proteine hepatice-alfa-1 antitripsina, care blocheaza functia destructiva a unor enzime determinind emfizem pulmonar, afectare hepatica si uneori tegumentara.


Nou-nascutii cu aceasta afectiune prezinta icter colestatic si hepatomegalie din prima saptamina de viata. Ciroza se poate instala in copilarie sau adolescenta. Adultii cu emfizem prezinta semnele si simptomele astmului incluzind: tuse, wheezing, dispnee si expir prelungit.

 

Deficienta de alfa-1 antitripsina este suspicionata la fumatorii care dezvolta emfizem inainte de 45 de ani si la nefumatori care dezvolta emfizem la orice virsta. La pacientii cu ciroza inexplicabila, in prezenta paniculitei si la nou-nascutii cu icter prelungit.

 

Diagnosticul pozitiv se pune dupa masurarea nivelului de alfa-1 antitripsina serica.


Persoanele care au afectiunea si care nu fumeaza au o speranta de viata normala si doar o usoara modificare a functiilor pulmonare si hepatice.


Cauza cea mai frecventa de deces este emfizemul urmat de ciroza si carcinom hepatic.

 

Tratamentul consta in administrarea de alfa-1 antitripsina umana purificata. Deoarece emfizemul produce modificari structurale pulmonare permanente, terapia nu poate ameliora distrugerile pulmonare dar opreste progresia lor.


Tratamentul este foarte scump si este rezervat nefumatorilor la care ambele alele genice mostenite sunt anormale si care au simptome usoare spre moderate. Nu este indicat pacientilor cu boala severa sau cu una sau ambele alele normale.


Tratamentul bolii hepatice este suportiv. Inlocuirea enzimei nu ajuta deoarece boala este determinata de procesarea acesteia anormala decit de lipsa ei.


Tratamentul pentru paniculita este inca in studiu, s-au incercat corticosteroizi, antimalarice si tetracicline.

 

Patogenie

 

Alfa-1 antitripsina este un inhibitor al elastazei neutrofilice-o antiproteaza. Functia ei majora este de a proteja plaminii de distrugerea tisulara mediata de proteaze. Cantitatea predominanta de alfa-1 antitripsina este sintetizata in ficat si monocite si este difuzata pasiv in circulatia sanguina pulmonara. O cantitate secundara este produsa de macrofagele alveolare si celulele epiteliale.


Mostenirea unor variante alelice alterate ale genei care codifica aceasta enzima determina modificarea conformatiei acesteia ducind la polimerizare si retentie in hepatocite. Acumularea hepatica determina icter colestatic la 10-20% din pacienti, restul pot sa degradeze proteina anormala.

 

In plamini alfa-1 antitripsina deficitara determina cresterea activitatii elastazei neutrofilice facilitind distructia tisulara conducind la emfizem, mai ales la fumatori, fumul de tigara crescind si el activitatea elastazei.

Alte organe afectate sunt tegumentul-paniculita, vasele de singe cu hemoragie severa (printro mutatie care transforma alfa-1 antitripsina in factor inhibitor al coagularii), formarea de anevrisme, colita ulcerativa, Ac anticitoplasma neutrofilica si boala glomerulara.

 

Cauze

 

Deficienta de alfa-1 antitripsina este o boala genetica care este mostenita de la parinti. Normal orice copil primeste doua alele pentru fiecare gena, una de la mama si una de la tata.
 

Exista multe variante ale acestei gene dar cele mai periculoase pentru dezvoltarea afectiunii sunt S si Z. Persoanele care fac boala pot fi SZ sau ZZ. Acestia vor transmite una din cele doua alele fiecarui copil.
 

Purtatorul de alfa-1 este o persoana care are o alela normala M si una modificata S sua Z. Un sfert din populatia lumii este purtatoare. Parintii acestora sunt si ei purtatori si nu dezvolta boala.
 

Purtatorii de alfa-1 nu dezvolta aproape niciodata afectiunea. Daca acesta se declanseaza a fost precipitata de afectarea ficatului pe cale virala, prin consumul de alcool sau supraponderabilitate.


Semne si simptome

  • Afectarea pulmonara


Lipsa enzimei alfa-1 cauzeaza emfizemul, o boala cronica determinata de distrugerea tesutului pulmonar si marirea permanenta a spatiului in care se acumuleaza aerul. Fumatorii sunt mai afectati deoarece la deficienta genetica se adauga si activarea elastazei neutrofilice prin fumul de tigara. Bolnavii se pling de scurtarea expiratiei, wheezing, dispnee si tuse. Afectiunea debuteaza la 15-20 de ani si poate conduce la insuficienta respiratorie si deces.
 

Severitatea afectarii pulmonare depinde de fenotipul pacientului, statusul de fumator si alti factori. Functia pulmonara este bine prezervata la cei ZZ si poate fi afectata la nefumatorii ZZ. Obstructionarea fluxului aerian in caile respiratorii apare mai frecvent la barbati si la persoanele cu astm, infectii respiratorii recurente, expunere profesionala la diferiti agenti chimici si istoric familial pozitiv pentru boli respiratorii.

 

  • Afectarea hepatica la copil


Deficienta de alfa-1 antitripsina este cea mai comuna cauza genetica sau ereditara de boli hepatice la copii. Primele semne sunt icterul, scaunele palide, urina de culoarea ceaiului, singerare prelungita in plagi si hepatomegalia. Aceasta conditie clinica este denumita „sindromul hepatitic neonatal” si debuteaza intre ziua 4 si 6 dupa nastere.
 

Majoritatea bebelusilor isi revin, icterul scade iar testele hepatice revin la normal. In copilaria tirzie pot apare semne de boala hepatica cronica si insuficienta hepatica.
 

Unii pot dezvolta ciroza, hemoragie digestiva si coma.

 

  • Afectarea hepatica la adult


Simptomele bolii hepatice la adulti sunt similare cu cele ale copiilor mari, dar boala poate sa nu se manifeste pentru multi ani. Simptomele sunt aceleasi ca in orice alta ciroza: icter, hepatomegalie, hemoragie digestiva si in final coma.
 

Deficienta de alfa-1 antitripsina este asociata cu un risc crescut de carcinom hepatocelular.

 

  • Afectarea tegumentului


Paniculita este o conditie inflamatorie a tesutului subcutanat care se manifesta prin aparitia de noduli sau placi pe suprafata pielii, indurati sau moi, decolorati, in mod tipic pe abdomenul inferior, incheieturi si glezne.

 

Simptomele aditionale care pot fi asociate cu ciroza sau emfizemul cuprind:

  • agitatie, confuzie, somnolenta, concentrare dificila, oboseala
  • alterarea judecatii, cefalee, pierderi de memorie, paliditate
  • hematemeza, melena, marirea diametrului toracic, sete excesiva, mucoase uscate
  • dezvoltarea sinilor la barbati, edemul gleznelor
  • impotenta, tahicardie, eritem tegumentar.

 

Diagnostic

  • Studii de laborator
    • nivelul seric al alfa-1 antitripsinei <80mg/dL
    • gazometrie sanguina
    • teste functionale pulmonare: cresterea volumului rezidual, diminuarea VEMS si indicelui Tiffneau
    • genotipare pentru a stabili caracterul SS, SZ sau MS, MZ
    • transaminaze crescute.
       
  • Teste imagistice
    • Radiologia toracica evidentiaza spatiile intercostale largite si coastele orizontalizate, cupolele diafragmului coborite, hiperclaritatea cimpurilor pulmonare bazale.
    • Diagnosticul diferential pentru copii se face cu urmatoarele afectiuni: hepatita, fibroza cistica, metabolismul anormal al aminoacizilor, cauze de obstructie biliara. La adulti se face diagnosticul diferential cu ciroza alcoolica, hepatita autoimuna, hepatitele virale, hemocromatoza, boala Wilson. Emfizemul trebuie diferentiat etiologic de bolile respiratorii profesionale.

 

Tratament

 

Nu exista tratament curativ pentru deficienta de alfa-1 antitripsina.

 

Tratamentul emfizemului consta in administrarea de alfa-1 antitripsina umana purificata pentru a mentine nivelul acesteia seric normal: 80 mg/dL (35% din normal) . Aceasta terapie nu vindeca modificarile structurale alveolare instalate deja dar protezeaza impotriva avansarii distrugerii tisulare. Oprirea fumatului este cruciala.
 

Utilizarea de bronhodilatatoare si tratamentul precoce a infectiilor respiratorii sunt importante.
 

Tratamentele experimentale cu acid fenilbutiric care sa aduca la normal structura alfa-1 antitripsinei la nivelul hepatocitelor sunt in stadiu de investigare.
 

Pentru anumite persoane sub 60 de ani poate fi luat in considerae transplantul de plamin.
 

Tratamentul afectarii hepatice este suportiv. Inlocuirea enzimei nu ajuta deoarece boala este determinata de procesarea anormala a acesteia decit de lipsa ei. Transplantul de ficat ortotopic este indicat la pacientii cu insuficienta hepatica severa.
 

Pentru paniculita se utilizeaza in terapie corticosteroizii, tetraciclinele si antimalaricele.

 

Prognostic

 

Exista o mare variabilitate in cadrul severitatii simptomatologiei deficientei de alfa-1 antitripsina. Unii pacienti pot sa decedeze prin insuficienta hepatica, altii nu prezinta semne de afectare a ficatului. Majoritatea copiilor afectati ajung la adolescenta. Este importanta evitarea expunerii acestora la fumul de tigara si poluare intensa a aerului pentru a proteja plaminii.
 

Prognosticul pe termen lung este favorabil.
 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Diaree cronica

 

Adultii sanatosi elimina zilnic o cantitate de materii fecale < 200g. Depasirea acestei valori este anormala, si daca dureaza mai mult de 3 saptamani afectiunea este considerata cronica. Cauzele includ: diareea inflamatorie, diareea osmotic (malabsorbtia), diareea secretorie (endogena si exogena) si alterarea motilitatii intestinale.

 

Semne si simptome:

  • Eliminari frecvente de scaune neformate, febra, durere abdominal, pierdere in greutate, tenesme, flatulenta, scaune voluminoase plus:
    • Diaree inflamatorie : sange in materiile fecale (este necesara excluderea neoplasmului de colon), anemie, dureri abdominale
    • Diaree osmotica: steatoree, azotoree, scadere ponderala, se amelioreaza prin post alimentar
    • Diaree secretorie: cantitati crescute, persista dupa postul alimentar
    • Alterarea motilitatii intestinale: alterarea diareei cu constipatia, eliminare de mucus si evacuare incomplete, meteorism, anxietate, depresie (nu nocturna)
    • Diaree artificial: edeme periferice, slabiciune, senzatie de greata, hipopotasemie.

 

Cauze:

  • Diareea inflamatorie:
    • Boala inflamatorie intestinala (colita ulcerativa si boala Crohn)
    • Enterocolita de iradiere
    • Gastroenterita eozinofilica
    • Hipersensibilitate, de ex. alergii alimentare
    • SIDA – inflamatia mucoasei si submucoasei cu posibila afectare a absorbtiei si secretiei excesiva
  • Diareea infectioasa:
    • Paraziti (Giardia lamblia, Isospora)
    • Paraziti intestinali (Strongyloides)
    • Bacterii (de ex. Mycobacterium avium intracelulare, Clostridium difficile)
  • Diaree osmotica:
    • Insuficienta pancreatica (indusa de alcoholism, fibroza chistica)
    • Inmultirea excesiva a bacteriilor
    • Boala celiac
    • Tireotoxicoza
    • Deficitul de lactaza
    • Boala Whipple
    • Abetalipoproteinemia
    • Post-chirurgical (sindromul de intestine scurt, chirurgia ulcerului peptic)
    • Medicamente: colchicina, neomicina si acid para-aminosalicilic, antiacide ce contin magneziu, solvati intraluminali nedigerabili, care exercita o forta osmotic ce duce la cresterea volumului lichidului intraluminal, depasind astfel capacitatea de absorbtie a mucoasei colonului
  • Diareea secretorie (endogena):
    • Sindromul carcinoid
    • Sindromul Zollinger-Ellison
    • Adenoame pancreatice secretante de peptid intestinal vasoactiv
    • Carcinom medular tiroidian
    • Adenoma vilos al rectului
    • Colita microscopic
    • Diaree holerica – secretie excesiva de electroliti
    • Diabet
    • Alcoolism
  • Diareea secretorie (exogena)
    • Artificial
    • Abuz de laxative
    • Medicamente (colinergice, inhibitori ai ECA, colchicina, teofilina, hormoni tiroidieni)
    • Toxine (arsenic, ciuperci, insecticide, alcool)
  • Alterarea motilitatii intestinale (cea mai frecventa situatie in practica medicala)
    • Sindromul intestinului iritabil (cel mai frecvent la femeile tinere)
    • Coprostaza
    • Boli neurologice
    • Diabet – transit accelerat si posibil sindrom de crestere bacteriana excesiva

 

Factori de risc:

  • Diaree inflamatorie: SIDA, infectii, iradiere, istoric familial
  • Diaree osmotic: infectii, chirurgie abdominala ce include colecistectomia, rezectia gastrica si a intestinului subtire, vagotomia, consum cronic de alcool, sorbitol, fructoza, gluten
  • Diaree secretorie: chirurgia ileonului distal
  • Alterarea motilitatii intestinale: diabet, staza materiilor fecale, sau afectiuni neurologice
  • Diaree artificial: utilizarea laxativelor

 

Tratament – masuri generale: suplimente de lichide si electroliti

 

Dieta:

  • Evitarea produselor cu gluten, sorbitol sau lactoza, a alergenilor alimentari
  • In sindromul de intestin iritabil se pot adauga suplimente de fibre

 

Prevenire/Evitare: evitarea agentilor alimentari sau farmacologici care pot precipita un episod diareic.

 

Evolutie/Prognostic: variabila, de la o evolutie scurta si tratabila (in diareea artificial si alterarea motilitatii intestinale) pana la boala cronica (de ex. boala Crohn, colita ulcerativa, etc.)

 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Diareea acuta infectioasa ( toxiinfectia alimentara)

 

Diareea cu debut acut la o persoana sanatoasa este cel mai adesea corelata cu un proces infectios. Se observa o varietate de simptome, precum tranzitul accelerat de materii fecale neformate sau apoase, febra, frisoane, anorexie, varsaturi si stare generala alterata.
 

  • Diareea virala acuta – cea mai frecventa forma, de obicei dureaza 1-3 zile si este autolimitata. Determina modificari in morfologia celulelor intestinului subtire, precum scurtarea vilozitatilor si cresterea numarului de celule ale criptelor intestinale.
  • Diareea bacteriana – este suspectata daca exista un istoric de boala similara si simultana la indivizi care au consumat aceleasi alimente contaminate ca si pacientul. Diareea ce survine in primele 12 ore dupa masa se datoreaza cel mai probabil ingestiei unei toxine preformate.
  • Infectii cu protozoare – precum Giardia lamblia – ce produc diaree prelungita, apoasa, care deseori afecteaza persoanele ce calatoresc in zone endemice, unde rezervele de apa au fost contaminate.
  • Diareea calatorului – de obicei apare la 3-7 zile dupa sosirea intr-o regiune straina si in general are evolutie acuta.

 

Semne si simptome:

  • Eliminarea de materii fecale lichide +/- sange sau mucus
  • Febra
  • Durere si distensie abdominala
  • Cefalee
  • Anorexie
  • Stare generala alterata
  • Varsaturi
  • Mialgii
  • In cazul infectiei cu Giardia – crampe, scaune decolorate si steatoreice, oboseala, pierdere in greutate, caracter cronic

 

Cauze:

  • Bacteriene
    • E. coli
    • Salmonella
    • Shingella
    • Campylobacter jejuni
    • Vibrio parahaemolyticus
    • Vibrio cholera
    • Yersinia enterocolitica
  • Virale
    • Rotavirus
    • Virus Norwalk
  • Parazitare
    • Giardia lamblia
    • Cryptosporidium
    • Entamoeba histolytica

 

Factori de risc:

  • Persoane din tari industrializate care viziteaza o tara in curs de dezvoltare
  • Gazda cu sistem imun compromis

 

Tratament –masuri generale:

  • Inlocuirea pierderilor de lichide si electroliti
  • Lichide clare, precum ceai, supe limpezi, bauturi carbonatate (fara cafeina) si lichide de rehidratare(de ex. Gatorade) pentru inlocuirea pierderilor
  • Pachetele cu saruri de rehidratare (un pachetel diluat in ¼ L apa); se ingera solutia pana la disparitia senzatiei de sete; ajuta la inlocuirea electrolitilor pierduti. Tratament de elective la copii.

 

Dieta:

  • In timpul perioadelor de diaree acuta, evitarea cafelei, alcoolului, produselor lactate, majoritatii fructelor, legumelor, sortimentelor de carne rosie si alimentelor intens condimentate
  • Dupa 12 ore de la disparitia diareei, se pot introduce in alimentatie supe clare, pesmeti sarati, paine prajita si serbet
  • Pe masura ce frecventa scaunelor scade, se adauga progresiv la dieta orez, cartofi copti si supa de pui cu orez sau taitei
  • Dupa restabilirea consistentei materiilor fecale, se adauga la dieta peste preparat pe gratar, pui, suc de mere si banane.

 

Prevenire/Evitare:

  • Frecventele neglijente din timpul calatoriilor in strainatate includ periajul dintilor cu apa contaminate, ingerarea cuburilor de gheata sau consumarea salatelor sau preparatelor din carne crude
  • Se vor evita fructele de mare sau produsele din carne nepreparate sau insuficient preparate, alimetele tinute cateva ore in aer liber sau cele provenite de la vanzatori ambulanti.

 

Evolutie/Prognostic: tulburare frecventa care apare rareori prezinta potential letal daca se pastreaza o stare de hidratare adecvata.

 

 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 

Disfagia

 

Senzatia de dificultate la deglutitie. Este o tulburare a capacitatii de transfer sau transport esofagian si reprezinta un simptom al unui proces subiacent. Afectiunea este impartita de obicei in tipurile orofaringian si esofagian.

 

Semne si simptome:

  • Tipul orofaringian
    • Senzatie de inecare la deglutitie
    • Tuse asociata cu deglutitia
    • Voce slaba
    • Pneumonie de aspiratie
    • Scadere in greutate
  • Tipul esofagian
    • Senzatie de presiune in toracele mijlociu (pacientul poate indica correct localizarea anatomica a modificarii patologice)
    • Pe baza simptomelor trebuie precizat caracterul disfagiei: pentru solide, lichide sau pentru ambele
    • Pneumonie de aspiratie
    • Scadere in greutate
    • Simptome ale bolii de reflux gastroesofagian (BRGE)
    • Cresterea timpului necesar ingerarii alimentelor (pacientul mesteca alimentele mai minutios, fara a fi constient de aceasta)

 

Cauze:

  • La copii
    • Malformatii – congenital (atrezie esofagiana, atrezie coanala)
    • Malformatii – dobandite (esofagita coroziva sau herpetica)
    • Afectiuni neuromusculare/neurologice – maturarea tardiva, paralizia cerebral, distrofia musculara
    • Boala de reflux gastroesofagian
  • La adulti – disfagia esofagiana
    • Structurale – tumori (maligne sau benigne), stricture (peptice, chimice, traumatisme, iradiere), inele si membrane, compresiune extrinseca (gusa), anomalii vasculare
    • Boala de reflux gastroesofagian
    • Neuromusculare – acalazie, spasm esofagian difuz, sclerodermie, miastenia gravis
  • La adulti – disfagia orofaringiana
    • AVC
    • Boala Parkinson
    • Scleroza multipla
    • Diverticul Zenker
    • Miastenia gravis

 

Factori de risc:

  • La copii – malformatii ereditare si/sau congenitale
  • La adulti – varsta > 50 ani, cand cancerul esofagian apare cu o probabilitate mai mare
  • Fumatul
  • Istoric prelungit de boala de reflux gastroesofagian
  • Medicamente (chinina, clorura de potasiu, vitamina C, tetraciclina, antiinflamatoare nesteroidiene si altele)
  • Tratament – masuri generale:
  • Excluderea afectiunilor cardiace
  • Testarea permeabilitatii esofagiene pentru a exclude inflamatia
  • Asigurarea functiei cailor respiratorii si pulmonare
  • Evaluarea starii nutritionale

 

Tratament – masuri chirurgicale:

  • Dilatarea esofagului (pneumatic sau intrumentara)
  • Cateterizarea pentru a mentine patenta esofagului; metode laser in fazele avansate ale cancerului
  • Tratamentul afectiunilor subiacente ( de ex. gusa, atrezia esofagiana)
  • Terapia fotodinamica (in cancer)

 

Prevenire/Evitare:

  • Alimentele prea reci sau prea fierbinti pot agrava boala
  • Observarea atenta a alimentatiei sugarilor pentru a preveni aspiratia – mijloacele necesare pentru aspiratie trebuie sa fie disponibile
  • Corectarea protezelor dentare inadecvate la adulti sau personae varstnice
  • Evitarea consumului de alcool in timpul meselor
  • Evitarea miezului de paine proaspata si a bucatilor mari de carne

 

Evolutie/Prognostic: evolutia si prognosticul variaza in functie de diagnostic (cancer – rezervat; strictura peptica esofagiana - favorabil )

 

 
Enciclopedie medicala
Afectiuni digestive
 
 
 
Prima pagina Pagina precedenta 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Pagina urmatoare Ultima pagina
 
Numar total articole: 148 | Acum se afiseaza articolele 41 - 50
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.