Consumul exagerat de apă nu are efecte benefice asupra sănătăţii

21 Aprilie 2008
 

Este suficient să bem atâta apă cât să ne potolim setea. Consumul exagerat de apă nu este benefic pentru organism, conform unui studiu publicat în revista Journal of the American Society of Nephrology. Se remarcă o absenţă generală de dovezi cu privire la avantajele pentru organism ale consumului de apă dincolo de cantitatea necesară pentru potolirea setei, susţin autorii acestui studiu. Nici un rezultat ştiinţific nu justifică recomandarea des auzită de a se consuma cel puţin 1,5 litri de apă pe zi, susţin Dan Negoianu şi Stanley Goldfarb de la Universitatea Pennsylvania din Philadelphia.
 Cei doi oameni de ştiinţă au analizat mai multe studii care ajungeau la concluzia că un consum ridicat de apă îmbunătăţeşte filtrarea toxinelor în organism prin rinichi. ''Întrebarea care se pune este dacă un consum mai ridicat de apă ajută această funcţie a rinichilor, iar răspunul este că nu! Mai mult decât atât, un consum ridicat de apă are efectul contrar celui scontat şi anume reduce capacitatea de filtrare a rinichilor'', a precizat Stanley Goldfarb. Consumul de apă mai este considerat drept un element de bază în unele diete împotriva îngrăşării. Dan Negoianu şi Stanley Goldfarb au recunoscut că un consum ridicat de apă micşorează pofta de mâncare, dar adăugă că nici un studiu existent nu a putut demonstra că apa în sine poate ajuta la menţinerea siluetei. De asemenea, câteva pahare în plus de apă nu au nici un efect în întreţinerea tenului şi nici nu opresc migrenele, nici un studiu neputând demonstra aceste ipoteze.

Un consum crescut de apă nu se justifică decât în cazul atleţilor sau al persoanelor aflate într-o zonă cu un climat foarte cald, unde deshidratarea organismului este rapidă. ''Pentru majoritatea oamenilor însă nu este nevoie să bea apă decât atunci când le este sete'', a mai adăugat Stanley Goldfarb. /Rompres/

 
3 Suisses - VIP
Clasificare articol: Boli si afectiuni
Vezi articole din categoria: Boli si afectiuni
Vezi stiri din categoria: Boli si afectiuni
 

Comentarii

Momentan nu exista comentarii adaugate. Fii primul! :)
Folositi formularul de mai jos pentru a trimite un comentariu.


Nume: *

E-mail: *

Comentariul tau: *



Captcha* In cazul in care nu puteti citi codul,
click pe imagine pentru a genera un nou cod!
Codul trebuie introdus cu MAJUSCULE!


 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.