Boabele de soia reduc tensiunea arterială şi colesterolul

29 Mai 2007
 

Câteva grame de boabe soia, consumate în fiecare zi, ar putea avea efectul unui medicament care scade tensiunea arterială, potrivit unii studiu recent, efectuat asupra femeilor aflate în menopauză, citat de Reuters Health.

Chiar şi femeile cu tensiunea ridicată doar puţin peste limita normală, îşi îmbunătăţesc tensiunea după opt săptămâni în care consumă boabe de soia, a declarat dr. Francine K. Welty de la un centru medical din Boston.

Dr. Welty a recrutat 60 de femei aflate la menopauză dintre care 12 au avut hipertensiune la începutul studiului, înainte de începe un regim schimbare a stilului de viaţă care a presupus reducerea grăsimilor, a colesterolului, sării şi caloriilor.

Fiecare dintre femeile particpante la studiu au fost timp de opt săptămâni sub dieta care a presupus schimbarea stilului de viaţă şi alte opt săptămâni în care pe lângă dietă, femeile au consumat şi o jumătate de cană de boabe de soia, coapte şi nesărate, în fiecare zi.

După ce au consumat boabe de soia, hipertensiunea la nivelul sistolic a scăzut că 9,9 la sută, iar cea a sângelui la nivel diastolic a scăzut cu un procent de 6.8%. În rândul femeilor cu pre-hipertensiune, consumul de boabe de soia a scăzut presiunea sângelui sistolic cu 5,5%, iar cea a sângelui diastolic cu 2,7%. În plus, femeile au avut o reducere de 11% a colesterolului LDL.

Potrivit cercetătorilor, două studii similare în care a fost folosit laptele de soia şi prăjiturile cu soia au arătat că acest aliment reduce tensiunea arterială. De aceea, cercetătorii recomandă persoanelor cu tensiune arterială mare să includă în dieta lor laptele de soia şi boabele din soia, pentru a scădea tensiunea şi a preveni riscurile cardiovasculare.

 

 
3 Suisses - VIP
Clasificare articol: Nutritie
Vezi articole din categoria: Nutritie
Vezi stiri din categoria: Nutritie
 

Comentarii

Momentan nu exista comentarii adaugate. Fii primul! :)
Folositi formularul de mai jos pentru a trimite un comentariu.


Nume: *

E-mail: *

Comentariul tau: *



Captcha* In cazul in care nu puteti citi codul,
click pe imagine pentru a genera un nou cod!
Codul trebuie introdus cu MAJUSCULE!


 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.