Sucul de mere ajută la prevenirea aparitiei astmului la copii

03 Iunie 2007
 

Consumul zinic de suc de mere ajută la prevenirea apariţiei simptomelor astmatice în rândul copiilor, potrivit unui studiu citat de Reuters.

Într-un studiu anterior, Dr. Seif O. Shaheen de la Institutul Naţional de Inimă şi Plămâni de la Colegiul Imperial din Londra a precizat că un consum zilnic de mere protejează adulţii împotriva dezvoltării astmului.

Alte studii au demonstrat că există o legătură destul de mare între consumul de mere şi buna funcţionare a plămânilor. Medicii spun că este posibil ca antioxidanţii pe care-i conţin fructele să reducă simptomele astmatice. De asemenea, studiul mai arată că merele conţin o cantitate foarte mare de antioxidanţi.

Cercetătorii au analizat consumul de fructe şi simptomele astmatice la 2.640 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani. Potrivit rezultatelor studiului, copiii care au băut suc de mere măcar o dată pe zi prezentau un risc cu 47 mai mic de a avea probleme de respiraţie în comparaţie cu copiii care au consumat suc de mere o dată pe lună.

În cadrul studiului au fost urmăriţi şi copiii care consumau banane în fiecare zi şi cei care mâncau banane doar o dată pe lună. La fel ca şi merele, consumul zilnic de banane au avut o acţiune benefică asupra organismului.
 

 
3 Suisses - VIP
Clasificare articol: Nutritie
Vezi articole din categoria: Nutritie
Vezi stiri din categoria: Nutritie
 

Comentarii

Momentan nu exista comentarii adaugate. Fii primul! :)
Folositi formularul de mai jos pentru a trimite un comentariu.


Nume: *

E-mail: *

Comentariul tau: *



Captcha* In cazul in care nu puteti citi codul,
click pe imagine pentru a genera un nou cod!
Codul trebuie introdus cu MAJUSCULE!


 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.