Planta acestei luni: cactusul nopal

06 Iulie 2011
 

Merită să consumaţi cactusul nopal nu doar pentru gustul său plăcut, cum fac locuitorii aborigeni, ci şi datorită efectului său benefic asupra sănătăţii, confirmat de cercetătorii contemporani.Ştiaţi că...
...datorită conţinutului său în fibre, nopalul poate fi un supliment eficient alături de tratamentul unor afecţiuni ale aparatului digestiv superior, cum ar fi refluxul gastric ?

...quercitina, flavonoidul cu efect antioxidant pe care îl conţine, are un efect benefic asupra sistemului nervos, descris de cercetători ?

...pectina, fibra hidrosolubilă care se găseşte în nopal, scade eficient nivelul LDL colesterolului ?

...fibrele din cactusul nopal previn creşterea bruscă a glicemiei după mese şi răspunsul insulinic respectiv şi, astfel, consumarea acestuia contribuie la menţinerea unui nivel constant al glicemiei ?În baza rezultatelor încurajatoare obţinute, cercetările privind efectele consumului cactusului nopal în cazul diabeticilor continuă chiar şi azi. Cercetări anterioare au demonstrat efectul său de reglare a glicemiei şi se speră ca, în cazurile mai uşoare, consumul cactusului să poată influenţa chiar şi doza medicamentelor.

Bibliografie:
1. M Bacardi-Gascon, D Duenas-Mena and A Jimenez-Cruz (May 2007). "Lowering effect on postprandial glycemic response of nopales added to Mexican breakfasts". Diabetes Care 30 (5): 1264–126
2. Compositions for the treatment of gerd (gastroesophageal reflux disease) Rizza, Luisa (c/o Bionap S.r.L.Via Badalà 6, 95010 S. Venerina Catania, IT) Munafò, Salvatore (c/o Bionap S.r.L.Via Badalà 6, 95010 S. Venerina Catania, IT) 01/16/2009
3. Neuroprotective effects of antioxidative flavonoids, quercetin, (+)-dihydroquercetin and quercetin 3-methyl ether, isolated from Opuntia ficus-indica var. Saboten
4. Fernandez, M.L., Lin, E.C.K., Trejo, A., McNamara, D.J. Prickly pear (Opuntia sp.) pectin
reverses low density lipoprotein receptor suppression induced by a hyper-cholesterolemic diet in guinea pigs. Journal of Nutrition. v122. n12. (Dec, 1992): 2230.
5. Roman-Ramos, R., Flores-Saenz, J.L., Alarcon-Aguilar, F.J. Anti-hyperglycemic effect of some
edible plants. Journal of Ethnopharmacology. 48 (1995) 25-32.

 
3 Suisses - VIP
Clasificare articol: Remedii naturiste
Vezi articole din categoria: Remedii naturiste
Vezi stiri din categoria: Remedii naturiste
 

Comentarii

Momentan nu exista comentarii adaugate. Fii primul! :)
Folositi formularul de mai jos pentru a trimite un comentariu.


Nume: *

E-mail: *

Comentariul tau: *



Captcha* In cazul in care nu puteti citi codul,
click pe imagine pentru a genera un nou cod!
Codul trebuie introdus cu MAJUSCULE!


 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.