Digest Ease

Digest Ease
Pret: 87.38 RON
Comanda Comanda
 
Furnizor: CaliVita
Cod produs: FL0111
Descriere:

În lipsa enzimelor, digestia alimentelor consumate nu s-ar mai putea realiza şi n-ar mai fi în măsură să extragă elementele necesare din hrană. Cu ajutorul enzimelor, din alimente se eliberează vitamine, aminoacizi şi substanţe minerale, care sunt necesare pentru funcţionarea normală a organismului. Sursele naturale de enzime sunt zarzavaturile crude, ouăle, carnea şi peştele proaspăt. Deoarece fiecare enzimă contribuie la prelucrarea unei substanţe nutritive, diversele enzime nu se pot substitui între ele. În cazul în care apare o carenţă enzimatică de orice tip, ea produce nu numai dereglări ale procesului digestiv (balonări, gaze intestinale, dereglarea scaunelor etc.), dar, mai devreme sau mai târziu, aceasta va facilita şi declanşarea unor boli.

Dintre principalele enzime indispensabile digestiei face parte, printre altele, pepsina, care contribuie la extragerea proteinelor din alimente şi descompunerea lor în unităţi mai mici, numite polipeptide, pregătind astfel premisele necesare etapei următoare a procesului digestiv: faza descompunerii în aminoacizi. Atunci când organismul nu dispune de pepsină în cantitate suficientă, se alterează capacitatea de absorbţie intestinală a proteinelor, iar procesul de circulaţie a sângelui şi deci sănătatea diverselor organe şi ţesuturi va avea de suferit.

Papaina, care se extrage din frunzele şi din fructele necoapte ale arborelui tropical numit Papaya (Carica Papaya), este tot o enzimă necesară pentru descompunerea şi prelucrarea proteinelor. De altfel, papaina acţionează asupra cărnii consumate încă înainte de se începe procesul digestiv al acesteia în stomac.

Enzimele stimulatoare ale procesului digestiv pot fi un ajutor preţios pentru eliminarea neplăcerilor cauzate de o digestie imperfectă şi pentru corectarea şi reglarea activităţii vezicii biliare, ficatului, pancreasului şi intestinului gros. Prezintă avantajul că nu conţin extracte din alimente care adesea generează simptome alergice (cereale, lapte, peşte, ouă).

Tulburările apărute în procesul digestiei se asociază cu numeroase simptome neplăcute, putând duce uneori la boli severe. O tulburare iniţială a digestiei este balonarea, adică acumularea unor cantităţi mari de gaze la nivel intestinal. Acest simptom poate fi urmat de diaree sau constipaţie. Mai târziu devine evident deficitul de absorbţie cauzat de tulburările digestive, apărând, în consecinţă, slăbirea, senzaţia de slăbiciune, starea de disconfort şi dereglarea sistemului imunitar. Tulburările digestive nu sunt un apanaj al vârstei înaintate, ci pot apărea în orice perioadă a vieţii.

Digestia, ca parte integrantă a schimburilor metabolice, are două roluri fundamentale. Pe de o parte, prin descompunerea substanţelor compuse, inabsorbabile, provenite din alimentaţie, furnizează moleculele simple, necesare creşterii şi producerii energiei, care în această formă se pot absorbi la nivel intestinal. Pe de altă parte, ca parte a sistemului imunitar, omoară bacteriile (cu ajutorul sucului gastric), respectiv împiedică absorbţia unor compuşi inadecvaţi, evitând astfel apariţia unor reacţii imune.

Prin digestie se înţelege descompunerea constituenţilor hranei - proteine, glucide şi lipide în compuşi mai simpli. Acest proces începe deja în cavitatea bucală. La acest nivel, după o masticaţie corespunzătoare, alimentul vine în contact cu saliva. Aceasta face posibilă deglutiţia şi digerarea amidonului (cu ajutorul amilazei salivare) şi, nu în ultimul rând, dezinfecţia uşoară a alimentelor. Conţinutul proteic al pastei ajunsă în stomac va fi "luat în primire" de acidul clorhidric din sucul gastric, respectiv de pepsină, enzimă activată de acidul clorhidric. Unii autori consideră că această fază nu este indispensabilă, deoarece enzimele complexe de la nivelul intestinului subţire (tripsine, peptidaze) sunt capabile şi acestea de digerarea proteinelor. Pe lângă digestia proteinelor, are loc cea a glucidelor (datorită enzimelor: amilaza, maltaza, lactaza, zaharaza) şi descompunerea lipidelor (cu ajutorul lipazei), urmând absorbţia elementelor descompuse. Enzimele sunt produse de pancreas şi de mucoasa intestinală.

Tulburările digestive apărute pot fi corectate cel mai uşor cu ajutorul enzimelor digestive aduse din exteriorul organismului. În acest sens, în medicină se folosesc de multe ori enzimele de provenienţă animală, care au numeroase efecte nedorite. Există însă şi o altă posibilitate: un produs cu ingrediente exclusiv de provenienţă vegetală, care asigură un ajutor eficient în digestia tuturor tipurilor de alimente. Aceste enzime ajută chiar şi la digestia unor elemente nutritive utile, care nu pot fi prelucrate de către organism. În această situaţie este celuloza, constituent al pereţilor celulelor vegetale, care, în caz de digerare incompletă, provoacă balonare.

Complexul de enzime din preparatele moderne este produs de o ciupercă numită Aspergilus oryzae. Acest complex are efect proteolitic, amilolitic, lactazic, lipolitic, celulolitic, pectinolitic, fosfatazic şi nucleolitic pe tot traseul tubului digestiv. Cu ajutorul acestui preparat se poate preveni şi trata aproape orice tip de tulburare digestivă.

Atenţie! Consumul de papaya şi ananas crud nu se recomandă bolnavilor cu ulcer.
 

 
 

Digest Ease
Supliment alimentar cu enzime vegetale

100 tablete = 35 g

O tabletă conţine:
Complex de enzime vegetale 100 mg
Digezyme
Activitate proteolitică minim 600 U
Activitate amilolitică:
Alfa-amilază minim 2400 U
Amilomaltoză minim 50 U
Activitate lipolitică minim 100 U
Activitate celulolitică minim 25 U
Activitate lactazică minim 400 U

 

Alte ingrediente: maltodextrină; zer; tărâţe de grâu; înveliş enteric; stabilizator-stearat de magneziu...q.s.
Variaţia ingredientelor +/- 5%

Mod de administrare: ca supliment alimentar, 1 tabletă zilnic, odată cu servirea mesei, sau conform recomandărilor.

Notificare Seria AB / Nr. 00023 / 07. 02. 2007
 

 
 
 


Liquid Chlorophyll,473 ml
 
Carnitine Fx

Carnitine Fx

Pret: 31.00 RON
 
 
Beef Mass 1200g

Beef Mass 1200g

Pret: 58.00 RON
 
 
AQUAMIN

AQUAMIN

Pret: 35.00 RON
Detalii
 
 
 
Spirulina 1000mg

Spirulina 1000mg

Pret: 40.00 RON
Detalii
 
 
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.