Joint Protex, 90 tablete

Joint Protex, 90 tablete
Pret: 144.17 RON
Comanda Comanda
 
Furnizor: CaliVita
Cod produs: CV0131
Descriere:

Articulaţia este formaţiunea anatomică constituită dintr-un sistem de structuri care leagă între ele două sau mai multe oase. Se cunosc articulaţii fixe, denumite sinartroze şi articulaţii mobile, denumite diartroze sau sinoviale. Din punct de vedere structural, articulaţiile sinoviale sunt alcătuite din: a) capsula articulară, fixată pe marginea suprafeţelor articulare; b) stratul extern, format din benzi fibroase care dau rezistenţa capsulei; c) membrana sinovială, care căptuşeşte interiorul articulaţiei şi secretă lichidul sinovial reprezentat de un filtrat sanguin plus acidul hialuronic; d) suprafeţele articulare (cartilaj), feţele osoase ce vin în contact.

Capsula articulară reprezintă o structură fibroasă formată din fibre colagene care, fiind lipsite de elasticitate, asigură stabilitatea articulaţiei. Ţesutul conjunctiv periarticular se găseşte în jurul articulaţiilor, este bogat în vase şi formaţiuni nervoase şi reprezintă sediul a numeroase procese patologice (edeme, congestii, inflamaţii). Integritatea morfofuncţională a cartilajului articular este asigurată prin intermediul lichidului sinovial, iar în regiunile periferice de vasele din sinovială. Cartilajul fiind un ţesut avascular, capacitatea de regenerare a acestuia este practic nulă.

Suferinţa articulaţiilor şi a ţesuturilor periarticulare este cunoscută sub denumirea de boli reumatice. Procesul patologic care conduce la boală cunoaşte în principal două căi: inflamaţia activă şi degenerescenţa articulară. Manifestarea clinică dominantă în bolile reumatice este durerea. Inflamaţia reumatismală debutează în membrana sinovială prin alterări ale substanţei fundamentale conjunctive şi ale vaselor mici capilare. Procesul inflamator este declanşat, de obicei, de un factor necunoscut (virus, micoplasme, procese autoimune etc).

În bolile reumatice degenerative organul afectat primar este cartilajul. Odată cu înaintarea în vârstă, începând de la 30 de ani, ca o manifestare a proceselor de îmbâtrânire, apar modificări calitative la nivelul cartilajelor. Ca rezultat, scade rezistenţa cartilajelor, acestea se decolorează, se fisurează, din cartilaj se elimină mici fragmente în cavitatea sinovială, apare inflamaţia secundară a membranei sinoviale. Combinaţia dintre degenerescenţa cartilaginoasă şi inflamarea sinovială i-a determi-nat pe autorii americani să numească acest grup de afecţiuni osteoartrite.

Pentru păstrarea sănătăţii articulaţiilor şi, în special, a ţesuturilor conjunctive, un ajutor eficient oferă produsul Joint Protex fabricat de CaliVita International, care conţine toate substanţele care nu se regăsesc într-o cantitate optimă în alimentaţia noastră. Ingredientele naturale din acest supliment alimentar protejează cartilajele şi ţesuturile conjunctive, reduc durerile la nivelul articulaţiilor şi inflamaţia muşchilor, astfel încât să optimizeze funcţiile articulaţiilor şi circulaţia sanguină, îmbunătăţind mobilitatea şi flexibilitatea acestora.

Substanţele componente ale produsului Joint Protex sunt: glucozamina, condroitin sulfatul, complexul de acid hialuronic, metil-sulfonilmetanul, cetil-miristo-leatul, Boswellia serrata, turmericul, Filipendula ulmaria, zincul, manganul.

Glucozamina şi condroitin sulfatul ajută la funcţionarea optimă a articulaţiilor. Glucozamina participă la regenerarea cartilajelor şi înlătură pe o perioadă îndelungată durerea, fără a avea efecte secundare. Condroitin-sulfatul este substanţa fundamentală a cartilajelor şi este necesară pentru îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice şi elastice ale acestora.

Acidul hialuronic (HA) este o mucopolizaharidă care există în mod natural în organismele vii. În organismul uman, în concentraţiile cele mai mari se găseşte în lichidul sinovial. Este, cantitativ, cea mai importantă componentă a substanţei fundamentale a ţesuturilor conjunctive. Influenţează toate funcţiile substanţei fun-damentale. În cadrul articulaţiilor, asigură vâscozitatea suprafeţelor cartilajelor. Odată cu înaintarea în vârstă, organismul nostru produce din ce în ce mai puţin acid hialuronic, ceea ce necesită o suplimentare din exterior.

Metil-sulfonilmetanul (MSM) are un rol deosebit de important în sinteza proteinelor din ţesuturile conjunctive. Este un compus natural prezent în numeroase alimente. Este constituit, în proporţie de 34%, din sulf, unul dintre cele mai frecvent întâlnite minerale din compoziţia corpului uman. Sulful este necesar formării de ţesuturi sănătoase, inclusiv a ţesutului osos sau a celui conjunctiv din componenţa ligamentelor, tendoanelor şi a celorlalte structuri articulare.

Cetil-miristoleatul (CMT) a fost descoperit în anul 1964 de către prof. dr. Harry W. Diehl, cercetător la National Institutes of Health din SUA. Cetil-miristoleatul acţionează asupra articulaţiilor ca un lubrefiant şi un agent anti-inflamator.

Boswellia serrata conţine uleiuri esenţiale, răşină şi terpenoizi din care se obţine acidul boswellic. Acesta este un puternic antiinflamator şi poate ameliora durerile, fiind benefic în osteoartrite.

Turmericul (curcuma longa) este binecunoscută pentru acţiunea sa antioxidantă şi de protecţie a sistemului cardiovascular. De asemenea, date din literatura de specialitate au demonstrat efectele sale anti-inflamatoare şi anticance-rigene. Turmericul menţine sănătatea articulaţiilor şi poate fi utilizat timp îndelungat fără a avea efecte secundare.

Filipendula ulmaria este utilizată de multă vreme în cazurile de răceală, deoarece conţine salicilat, o substanţă asemănătoare aspirinei. Având proprietăţi analgezice şi antiinflamatoare, se recomandă în inflamaţiile articulaţiilor şi afecţiunile reumatice.

Zincul, deşi se găseşte în cantităţi foarte mici în organism, are un rol deosebit de important. Zincul controlează şi reglează procesele metabolice, activitatea enzimelor şi menţine integritatea celulelor. Deficienţa de zinc duce la slăbirea imunităţii organismului, la o slăbire a ţesuturilor conjunctive, la reumatism.
Manganul - absenţa acestuia cauzează dureri ale articulaţiilor genunchiului, crampe, întinderi musculare, iar în adolescenţă aşa-numitele „dureri de creştere".

Produsul Joint Protex este benefic atât persoanelor active, cât şi celor în vârstă. Contribuie la menţinerea sănătăţii şi a bunei funcţionări a articulaţiilor, fiind de ajutor în menţinerea unui stil de viaţă activ.

 
 

Joint Protex
Supliment alimentar complex

90 tablete = 115 g

O tabletă conţine:
Glucozamină HCl (crustaceu) 250 mg
Condroitin sulfat 200 mg
Metil-sulfonil metan (MSM) 150 mg
Glucozaminoglican 150 mg
Acid hialuronic (complex) 50 mg
Cetil-miristoleat (CMT) 50 mg
Extract din Boswellia serrata (25 %) 50 mg
Filipendula ulmaria (creţuşcă) 40 mg
Extract din Turmeric (95 %) 10 mg
Zinc (gluconat) 5 mg
Mangan (gluconat) 1 mg
Calorii 0 kcal sau 0 kJ
Grăsimi 0 g
Carbohidraţi 0 g
Proteine 0 g


Alte ingrediente: stabilizator-fosfat disodic; agent de încărcare-croscarmeloză sodică; agenţi de încărcare-acid stearic, stearat de magneziu..............q.s.

Mod de administrare: ca supliment alimentar, 3 X1 tabletă zilnic în timpul meselor sau la recomandarea medicului.

 

 

 

 
 
 


AKG 1000 L-Arginine

AKG 1000 L-Arginine

Pret: 57.00 RON
 
 
C-1000 100 tab

C-1000 100 tab

Pret: 59.00 RON
 
 
Cell FX 1200g

Cell FX 1200g

Pret: 45.00 RON
 
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.