5 beneficii ale trezitului devreme

15 Iunie 2017
 

Conform unor studii, experţii sugerează că obţii mai multe beneficii atunci când eşti o persoană matinală. Iată cinci motive pentru a te trezi mai devreme: 

 

1. Vei fi mai fericit

În cadrul unui studiu din 2012 a fost descoperită tendinţa oamenilor care se trezesc devreme de a fi mult mai fericiţi cu propria persoană. Autorul studiului sugerează că expunerea la razele solare ale dimineţii ar putea avea un efect asupra stării.

 

2. Ai putea cântări mai puţin

În cadrul unui studiu din 2016 în care au fost analizate aproape 90.000 de persoane au fost testate genele care influenţează cronotipul. Studiul publicat în revista ,,Nature Communications'' a descoperit o legătură între trezitul devreme şi scăderea indicelui masei corporale

 

3. Sănătatea mintală ar putea fi influenţată pozitiv

În rândul adolescenţilor, cronotipul târziu este asociat cu depresia şi simptomele asociate afecţiunii, conform unui studiu din 2016.

 

4. Trezitul devreme scade riscul apariţiei diabetului şi a sindromului metabolic

În cadrul unui studiu în care au fost implicaţi coreeni de vârstă mijlocie a fost descoperit că persoanele care se trezesc târziu riscă să sufere de diabet sau sindromul metabolic. Sindrom care poate duce la declanşarea bolilor precum cele cardiace.

 

5. Îţi poţi îmbunătăţi performanţele de la locul de muncă

Deşi nu este vorba de sănătate, biologul Christoph Randler care a realizat cercetări asupra cronotipului a declarat că persoanele matinale ,,au tendinţa să aibă note mai mari la şcoală, care în viitor îi conduce către locuri de muncă bune''. citeste mai mult...

Sursa Descopera

 
Clasificare stire: Sanatate
Vezi stiri din categoria: Sanatate
Vezi articole din categoria: Sanatate
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.