Alege sportul perfect pentru copilul tau

02 Mai 2011
 

Vrei să dai copilul la un sport şi nu ştii ce să alegi? Antrenorul Andrei Mateiaş susţine că, înainte de a alege trebuie să ţii cont de vârsta, temperamentul, personalitatea şi constituţia fizică a micuţului. Iată cum e bine să procedezi:

Înainte de toate, o vizită la un pediatru sau la un ortoped este obligatorie. Acesta îţi poate spune dacă sportul pe care l-ai ales este potrivit constituţiei fizice sau dacă eventualele probleme de sănătate pe care le are l-ar putea împiedica să-l practice.

Întreabă-ţi copilul ce părere are despre sportul respectiv, înainte de a începe antrenamentele, pentru că, dacă nu-i va plăcea, rezultatele favorabile vor întârzia să apară.

Pentru a afla care sport i se potriveşte şi îi place, îl poţi lăsa să încerce mai multe sporturi. Prin comparaţie, micuţului îi va fi mai uşor să aleagă.

Pregătirea copilului pentru practicarea unui sport implică obligatoriu şi nişte discuţii serioase, în care e important să-i explici, fără să-l sperii, ca noua lui activitate va implica şi unele sacrificii. De exemplu, că i se vor reduce timpul de joacă sau numărul orelor petrecute în faţa calculatorului.


  citeste mai mult...

Sursa Libertatea

 
Clasificare stire: Fitness si sport
Vezi stiri din categoria: Fitness si sport
Vezi articole din categoria: Fitness si sport
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.