Cand expira, de fapt, medicamentele

02 Iulie 2012
 

Pastilele care au depăşit termenul de valabilitate pot da reacţii adverse mai severe şi,foarte important, îşi pierd eficienţa terapeutică, atenţionează medicii.

Foarte multe dintre pastile îşi păstrează eficienţa încă o perioadă după depăşirea termenului înscris pe ambalaj. Din precauţie, producătorii de medicamente fixează de obicei un termen de valabilitate ceva mai mic decât cel real, constatat în urma unor studii specifice. Însă cât de lungă este perioada în care medicamentele mai pot fi folosite după expirare nu se ştie pentru fiecare produs farmaceutic în parte. De aceea, specialiştii au convenit asupra unor reguli generale.

„Atâta vreme cât nu este vorba de un antibiotic sau de un tratament pentru boli grave, medicamentele pot fi administrate pe o perioadă de până la şase luni din momentul expirării", spune profesorul doctor Dumitru Lupuleasa, decanul Facultăţii de Farmacie din Bucureşti şi preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.

Ar putea fi eficiente până la un an

De-a lungul timpului, au apărut câteva studii care spun că medicamentele au, în general, un termen mai lung decât cel înscris pe ambalaj şi că administrarea lor după expirare nu ar reprezenta un pericol.

Cel mai mare studiu de acest fel a fost publicat în anul 2006, de Agenţia Americană pentru Controlul Medicamentelor şi Alimentelor (FDA) şi spunea că 88% din tratamentele păstrate în Rezerva Naţională Strategică în eventualitatea unor situaţii de urgenţă ar avea o valabilitate cu cel puţin un an mai mare decât cea înscrisă pe ambalaj. Printre medicamentele aflate în această rezervă se numără analgezice, antibiotice, antivirale şi antimalarice.

„Dacă sunt depozitate corespunzător, multe medicamente pot fi administrate după data expirării", se arată în studiul publicat de

„Revista de Ştiinţe Farmacologice". Totuşi, farmaciştii sunt rezervaţi în a face o asemenea recomandare populaţiei. Medicamentele pe care o persoană obişnuită le cumpără „pot trece prin multe mâini din momentul în care sunt transportate de la producător şi până ajung la consumatorul final.   citeste mai mult...

Sursa Adevarul

 
Clasificare stire: Medicamente si tratamente
Vezi stiri din categoria: Medicamente si tratamente
Vezi articole din categoria: Medicamente si tratamente
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.