Ce este dermatita herpetiforma?

26 Aprilie 2017
 

Ce este dermatita herpetiforma?

Dermatita herpetiforma este o boala autoimuna caracterizata de aparitia unei eruptii cu caracter fluctuant, intens pruriginoasa, dispusa mai ales la nivelul zonelor de extensie (cot, genunchi, coapse). Se asociaza cu sensibilitate la gluten, 20% dintre bolnavi avand manifestari de boala celiaca (intoleranta la gluten). Glutenul, care se regaseste in grau, orz, ovaz, secara, determina prin fractiunea sa numita gliadina, o cascada de fenomene imune la nivel digestiv si in piele.

 

Cauzele dermatitei herpetiforme

La baza afectiunii sta intoleranta la gluten, care la nivelul pielii se manifesta prin senzatie de mancarime intensa. Este un atac al organismului stimulat de prezenta glutenului atat la nivelul dermic cat si la nivelul intestinului subtire. Desi cei mai multi pacienti au modificari tipice la nivel intestinal, doar o mica parte dezvolta manifestari tipice digestive.

 

Dermatita herpetiforma se poate asocia si cu alte afectiuni autoimune: tiroidita, lupus, sclerodermie, anemie pernicioasa, miastenia gravis, vitiligo, alopecia areata, diabet zaharat insulinodependent. Administrarea de medicamente cu ioduri, inclusiv la nivel tegumentar, antiiinflamatoare nesteroidiene (mai putin ibuprofen), consumul de fructe de mare pot induce leziuni.


Simptome de dermatita herpetiforma

Boala afecteaza ambele sexe, cu o incidenta usor crescuta la barbati. Debutul este in decada 2-4 de viata. Este rara la copii. Caracteristica este eruptia alcatuita din leziuni cu aspect urticarian, vezicule grupate, extrem de pruriginoase la nivelul coatelor, genunchilor, fese, coapse, umeri, scalp, fata. Palmele si talpile raman neafectate. Foarte rar afecteaza mucoasele. Leziunile au caracter fluctuant, se accentueaza dupa consumul de alimente cu gluten. Poate asocia manifestari digestive de tipul balonare, diaree, modificare aspect scaun, malabsortie cu scadere in greutate.


Diagnosticul de dermatita herpetiforma si analize de laborator

Aspectul clinic nu este suficient pentru diagnosticul bolii; este necesara biopsia cu examen histopatologic; totodata sunt necesare teste care sa investigheze afectarea digestiva, eventual sindromul de malabsortie; pacientul va fi investigat pentru afectiuni asociate (tiroidita, lupus etc).


Tratamentul pentru dermatita herpetiforma

Regimul fara gluten, adica excluderea din alimentatie a produselor provenite din orz, ovaz, grau, secara este esential; modificarile in piele, adica reducerea mancarimii si a leziunilor apar insa la distanta foarte mare, dupa 5-12 luni de regim.

 

La nivel intestinal mult mai tarziu. De aceea, este necesar ca in primele 6-8 luni de regim, sa se asocieze medicatie specifica. Cea mai folosita si cu eficienta maxima este dapsona. Ea determina disparitia rapida a pruritului si leziunilor, dar nu influenteaza sub nicio forma afectarea (vizibila la microscop) din derm data de gluten. Acesta e influentata doar de regim.

 

Tratamentul se face sub stricta supraveghere a medicului, cu evaluarea periodica a analizelor de sange, din cauza riscului de anemie hemolitica antrenat de dapsona. Tratamentul local cu dermatocorticoizi influenteaza in mica masura leziunile. Se vor evita totodata medicamentele cu ioduri si antiinflamatoarele nonsteroidiene.

  citeste mai mult...

Sursa Ce se īntāmplă doctore?

 
Clasificare stire: Boli si afectiuni
Vezi stiri din categoria: Boli si afectiuni
Vezi articole din categoria: Boli si afectiuni
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.