Cel mai ieftin tratament impotriva dementei. STUDIU

19 Martie 2012
 

Medicina mileniului trei ne poate ajuta să păcălim până şi moartea. În prezent, transplantul de organe nu mai reprezintă o intervenţie de domeniul SF-ului, la fel şi tratamentele împotriva afecţiunilor de inimă şi a diabetului. În plus, medicina a ajutat la creşterea speranţei de viaţă, în condiţiile în care acum 100 de ani cele mai multe persoane mureau în jurul vârstei de 52 de ani.

Dar cu toate acestea, savanţii din domeniul medical se pare că nu au reuşit să găsească un remediu eficient împotriva demenţei, boală care afectează memoria, capacitatea de a vorbi, poate duce la probleme de mobilitate şi chiar la deces. Singurele tratamente existente pe piaţa farmaceutică au capacitatea doar de a ţine sub control această afecţiune, dar nu şi de a o combate.

 

Potrivit statisticilor, citate de Daily Mail , în Marea Britanie peste 800.000 de persoane suferă de o formă de demenţă, din numărul total 75% au fost diagnosticaţi cu Alzheimer.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford susţin că sunt la un pas de a scoate pe piaţă un tratament eficient împotriva aceste afecţiuni. Aceştia susţin că remediul este extrem de ieftin şi constă în administrarea de vitamina B.  citeste mai mult...

Sursa Gandul

 
Clasificare stire: Medicamente si tratamente
Vezi stiri din categoria: Medicamente si tratamente
Vezi articole din categoria: Medicamente si tratamente
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.