Celulita, o problema reala sau o isterie artificial intretinuta?

06 Iulie 2012
 

Cum se face că astăzi „coaja de portocală“ poate fi zărită şi la fetiţe de 10-12 ani? Ce factori stau la originea fenomenului care a pus în mişcare o întreagă industrie specializată şi, mai ales, cum poate fi smuls răul din rădăcină? Am căutat răspunsurile la aceste întrebări.

Acţionând pe principiul cauză - efect, tratarea celulitei ar trebui să înceapă în primul rând cu înlăturarea factorilor favorizanţi. „Celulita reprezintă un avertisment: este timpul să ne schimbăm modul de viaţă, de alimentaţie şi să facem exerciţii", spune medicul primar dermatovenerolog Oana Clătici de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

De-abia după ce am făcut ajustări în aceste privinţe, putem apela la tehnologiile care vor trata problema din afară, localizat. Chiar şi aşa, nu se poate spune că medicii au descoperit tratamentul-minune pentru această problemă estetică. De altfel, nu există o formulă universală, pentru că în apariţia celulitei sunt implicaţi o multitudine de factori.

Ce soluţii ne oferă industria cosmetică

Produsele şi procedurile estetice destinate tratamentului celulitei aduc industriei cosmetice câştiguri de miliarde de dolari anual. Avem astăzi la dispoziţie sute de creme şi de suplimente alimentare, aparate de masaj şi proceduri complexe de tipul radiofrecvenţei şi cocteilurilor de vitamine care se injectează subcutanat.

Sunt multe creme anticelulită care promit luna de pe cer, însă realitatea este că majoritatea acestora nu pot asigura o concentraţie de substanţe active suficient de mare şi pe o perioadă suficient de îndelungată pentru a „topi" depozitele de grăsime care dau aspectul de „coajă de portocală" prin stimularea metabolismului celular. Unele dintre creme „sparg" celulele adipoase. Dacă, într-adevăr, ele ar avea acest efect, ne-am expune riscului ca grăsimea să migreze spre alte zone ale corpului sau, mai rău, să se depună pe vasele de sânge ori la nivelul unor organe, cum este ficatul.   citeste mai mult...

Sursa Adevarul

 
Clasificare stire: Frumusete
Vezi stiri din categoria: Frumusete
Vezi articole din categoria: Frumusete
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.