Cum sa ai un abdomen plat in cinci pasi

19 Iulie 2011
 

Abdomenul plat este un "must have" în sezonul estival. Pentru că programul încărcat depeste zi nu îţi permite să ajungi la sală pentru ca să scapi de burtă, specialiştii în fitness, citaţi de Yahoo Health, oferă câteva sfaturi esenţiale pentru a obţine un abdomen plat.

● Nu sări niciodată peste gustarea de la ora 3. Natasha Turner spune că la această ora trebuie neapărat să iei o gustare care să conţină proteine. "Puţină brânză degresată, câteva migdale sau un măr reprezintă câteva dintre gustările indicate pentru arderea grăsimii din zona abdominală. Această masă îţi va accelera metabolismul, va echilibra nivelul de zahăr din organism şi cel al nivelului de insulină - responsabilă în mare parte de stratul adipos din jurul burţii", spune specialistul.

● Mingiile pentru Pilates reprezintă un aliat pentru a obţine un abdomen de invidiat în doar câteva săptămâni. LaReine Chabut, autorul cărţii "Exercise Balls for Dummies" recomandă să facem exerciţii cu ajutorul acestei mingii de cel puţin trei ori pe săptămână, dacă vrem să obţinem rezultate vizibile într-un timp relativ scurt. "Stai cu spatele pe podea, cu mâinile deasupra capului, ţinând mingea şi picioarele întinse. Încearcă apoi să aduci mingea la nivelul pieptului, mişcând în acelaşi timp şi picioarele, până când membrele se întâlnesc. Revino în cele din urmă la poziţia iniţială. Acest exerciţiu se repetă de cel puţin 10 - 12 ori" spune Chabut. citeste mai mult...

Sursa Gandul

 
Clasificare stire: Fitness si sport
Vezi stiri din categoria: Fitness si sport
Vezi articole din categoria: Fitness si sport
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.