De ce au multi copii mici probleme cu somnul? Cercetatorii dau o explicatie neasteptata

19 Decembrie 2013
 

 Motivul pentru care mulţi copii adorm greu, dorm puţin şi prost şi fac tămbălău la ora culcării este acela că părinţii îi duc la culcare prea devreme, înainte ca mecanismele biologice care pregătesc organismul pentru somn să fi intrat în acţiune.


Ducând copiii mici devreme la culcare, părinţii încearcă să îşi asigure câteva ore de linişte, pentru relaxare sau treburi, înainte de a se culca ei înşişi.


Însă, duşi la culcare prea devreme, unii copilaşi stau treji în pat ore întregi şi ajung să asocieze statul în pat mai curând cu starea de veghe decât cu cea de somn, avertizează cercetătorii. Mulţi dintre aceşti copii ajung să se opună ideii de a merge la culcare, făcând seara scandal şi crize de nervi, iar odată duşi în camera lor, se scoală de nenumărate ori şi ies din dormitor, pentru a veni la părinţii lor.


Oamenii de ştiinţă de la University of Colorado, din Boulder, SUA, care au publicat recent un articol pe această temă în jurnalul Brain and Education, afirmă că un somn bun de noapte depinde de momentul în care în organismul copilului are loc o creştere a nivelului melatoninei, un hormon implicat în reglarea ceasului intern al corpului. Nivelul acestui hormon creşte seara, pregătind corpul pentru intrarea în starea de somn.


Momentul creşterii nivelului de melatonină depinde de unii factori externi, precum cantitatea şi tipul de lumină la care este expus copilul, dar şi de factori interni, precum predispoziţia înnăscută a fiecărui copil, ceea ce însaemnă că acest moment poate varia de la un copil la altul.


Oamenii de ştiinţă spun că nepotrivirea dintre momentul creşterii nivelului de melatonină şi momentul când copilul e dus la culcare determină apariţia problemelor de somn.


Ei au avertizat, de asemenea, că somnul necorespunzător în perioada copilăriei poate duce la probleme emoţionale şi comportamentale mai târziu îm viaţă.


Cercetătorii au studiat 14 copii cu vârsta de 30-36 de luni, timp de 6 nopţi consecutive; au măsurat nivelurile de melatonină la intervale variate în jurul orei de culcare, au observat cât timp le lua copiilor să adoarmă şi au analizat comportamentul acestora.


Rezultatele au arătat că, în medie, nivelul de melatonină începea să crească în jurul orei 7.40 seara şi, dacă părinţii mai aşteptau o jumătate de oră pentru a-şi duce la culcare copilul, de obicei acesta adormea după cel mult 30 de minute.


Dar, în cazul copiilor la care nivelul melatoninei creştea mai târziu, dacă aceştia erau duşi la culcare chiar atunci, aveau nevoie de mai mult timp pentru a adormi şi era mai probabil să se scoale din pat şi să se comporte în mod neplăcut.


Fiziologul Monique LeBourgeois, care a condus studiul, explică: citeste mai mult...

Sursa Descopera

 
Clasificare stire: Diverse
Vezi stiri din categoria: Diverse
Vezi articole din categoria: Diverse
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.