Deficienta de zinc, mai periculoasa decat se credea - duce la cancer

03 Octombrie 2012
 

Oamenii de stiinta au descoperit in premiera ca deficienta de zinc, care poate aparea natural odata cu inaintarea in varsta, duce la slabirea sistemului imunitar si aparitia inflamatiilor in organism, care sunt asociate cu o serie intreaga de boli, cum ar fi cele de inima, diabetul, bolile autoimune si chiar cancerul.


Studiul realizat de oamenii de stiinta de la Institutul Linus Pauling din cadrul Universitatii de Stat din Oregon a scos in evidenta faptul ca, pe masura ce trec anii, nevoia de zinc creste, iar capacitatea organismului de a-l asimila scade, relateaza ScienceDaily.


Testele realizate pe animale au aratat ca deficienta de zinc este comuna la varste inaintate, chiar si atunci cand dieta contine acest element in cantitate suficienta. Abia cand subiectii au primit de 10 cantitatea de zinc necesara organismului nivelul inflamatiilor a scazut, se arata intr-un raport publicat de Journal of Nutritional Biochemistry.


Anterior se aratase ca deficienta de zinc afecteaza ADN-ul.


Potrivit lui Emily Ho, coordonatorul studiului, un nivel mediu de inflamatii in organism este normal, insa in exces acesta este asociat cu aproape orice boala degenerativa la care te poti gandi, inclusiv cancer sau boli de inima. Inflamatiile, aparute de pe urma deficientei de zinc, reprezinta un factor in bolile de pe urma carora cei mai multi oameni mor.


De aceea, oamenii de stiinta implicati in studiu recomanda ca populatia varstnica sa ia suplimente de zinc de 11 miligrame pe zi, in cazul barbatilor, si de 8 miligrame pe zi, in cazul femeilor.


In ceea ce priveste alimentele care pot furniza zinc, acestea sunt fructele de mare si carnea. Mai dificil de asimilat este zincul provenit din cereale si legume, de unde si carentele pe care le au vegetarienii.


Zincul este esential in protejarea organismului de stresul oxidativ si procesul de reparare a ADN-ului.


Suplimentele de zinc trebuie administrate cu atentie, pentru ca daca se depasesc 40 de miligrame pe zi poate fi afectata absorbtia altor nutrienti necesari, inclusiv fierul si cuprul.

  citeste mai mult...

Sursa Ziare.com

 
Clasificare stire: Boli si afectiuni
Vezi stiri din categoria: Boli si afectiuni
Vezi articole din categoria: Boli si afectiuni
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.