Dieta pare a fi legata de riscul dezvoltarii esofagului Barrett

09 Mai 2008
 

Rezultatele unui studiu publicat în numărul din aprilie al revistei American Journal of Epidemiology sugerează faptul că o dietă bogată în fructe şi legume se asociază cu un risc mai scăzut de a dezvolta esofag Barrett pe când dieta bogată în fast food-uri şi carne creşte riscul dezvoltării acestei afecţiuni. “Dieta este un factor de risc care poate fi modificat şi care poate influenţa riscul de dezvoltare a cancerului prin mai multe mecanisme” a notat Dr. Ai Kubo, de la Kaiser Permanente Northern California, Oakland împreună cu colegii ei. Cu toate acestea există puţine cunoştinţe privind asocierea diferitelor patternuri dietetice cu secvenţele carcinogenezei din esofagul Barrett şi adenocarcinomul esofagian.

 Într-un studiu caz-control cercetătorii au inclus 296 de pacienţi recent diagnosticaţi cu esofag Barrett pe care i-au comparat cu 308 subiecţi cu boală de reflux gastro esofagian (BRGE) dar fără esofag Barrett şi 309 cazuri martor. Pentru a obţine detalii privind dietele participanţilor cercetătorii au utilizat un chestionar validat anterior. Astfel au fost identificate două pattern-uri dietetice. Pattern-ul occidental bogat în carne, mancare fast-food, sucuri, bere/lichior, cafea este sărac în tofu, cereale gătite, fructe şi apă. Pattern-ul sănătos pe de altă parte este bogat în fructe şi legume, peste neprăjit, tofu şi este sărac în carne, snacksuri sărate, cartofi prăjiţi şi băuturi răcoritoare.

Comparând loturile de pacienţi, subiecţii foarte aderenţi de dieta occidentală au avut o creştere moderată a riscului de a dezvolta esofag Barrett. Nu a fost găsită nicio relaţie de tip doză-efect. Nu a fost găsită nicio asociere atunci când indivizii au fost comparaţi cu cazurile de BRGE. Atunci când, cazurile au fost comparate cu lotul martor, a fost observat faptul că indivizii cei mai aderenţi de o dietă sănătoasă au avut un risc cu 65% mai scăzut de a dezvolta esofag Barrett. (OR: 0,35). Riscul pentru esofagul Barrett a fost de asemenea mai scăzut printre indivizii cu o dietă sănătoasă atunci când cazurile au fost comparate cu indivizii cu BRGE.

 “Studii suplimentare sunt necesare pentru a evalua rolul BRGE în etiopatogeneza esofagului Barrett şi pentru a determina dacă intervenţiile alimentare pot influenţa riscul pentru această boală sau pentru adenocarcinomul esofagian” au concluzionat autorii studiului.

 

 

Am J Epidemiol 2008;167:839-846. 

 
Clasificare stire: Nutritie
Vezi stiri din categoria: Nutritie
Vezi articole din categoria: Nutritie
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.