Directorul Agentiei Medicamentului: Siropul Ibuprofen pentru copii ramane pe lista de compensare suta la suta

03 Februarie 2015
 

Medicamentul Ibuprofen, care se eliberează cu prescripţie medicală, rămâne pe lista de compensare sută la sută, atât suspensia pentru copii, cât şi forma pentru adulţi, a anunţat, luni, directorul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu.


"Astăzi am avut o dezbatere publică pe tema delistării unor medicamente, de aceea nu vom putea spune exact câte molecule vor fi scoase de la compensare şi câte trecute în altă categorie de compensare. Am preluat ceea ce s-a spus în dezbaterea publică. Ceea ce pot spune este că Ibuprofenul, care se eliberează cu prescripţie medicală, va rămâne în continuare în compensare. Deci, formele care se eliberează cu prescripţie, adică suspensie pentru copii şi forma de 600 de mg pentru adulţi, nu îşi vor modifica nivelul de compensare, de sută la sută, pe lista C3. Într-adevăr, medicamentele OTC, care nu sunt eliberate cu prescripţie, vor dispărea din propunerea noastră finală", a spus dr. Marius Savu.


Potrivit preşedintelui ANMDM, într-o primă evaluare, scoaterea de pe lista de compensate a unor medicamente care nu îşi dovedesc valoarea terapeutică ar putea aduce economii în valoare de 200 de milioane de lei anual.


"Este cifra pe care o estimăm noi şi care credem că va fi economisită prin acest proiect. Totodată, estimăm că pe noua listă ar putea intra maxim 20 de medicamente noi. Nu ştiu exact, anul trecut au intrat 40. Sperăm ca, în etapa următoare, să intre, probabil, 20 de medicamente noi", a mai spus Savu.


Legat de alternativele pentru medicamentele delistate, Savu a spus că există înlocuitori.


"Multe dintre medicamentele delistate au alternativă, şi vorbesc de cele pentru hipertensiune, pentru care există numeroase alternative, există medicaţie în cazul benzodiazepinelor. Şi mai sunt medicamente care nu şi-au dovedit eficacitatea şi care au fost delistate în Franţa, Marea Britanie şi Germania", a adăugat Savu.


Preşedintele ANMDM a mai spus că, din ce a văzut până acum, există un consens în ceea ce priveşte introducerea unui nou program de compensare, respectiv de 20 la sută.


"Legat de introducerea unui nou nivel cel de compensare de 20 la sută, unde sunt medicamente care au mai mult o eficacitate simptomatică şi mai puţin de vindecare, am înţeles că există un consens. Vom vedea, din punct de vedere tehnic şi juridic, care anume acte mai trebuie modificate", a precizat Marius Savu.


Ministerul Sănătăţii propune, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, scoaterea de pe lista de compensate a 21 medicamente, unele pentru că le-a fost suspendată autorizaţia de punere pe piaţă, de către Comisia Europeană, altele pentru că sunt medicamente care se eliberează fără reţetă. Proiectul a fost dezbătut public, luni, la Institutul de Sănătate Publică Bucureşti.


Proiectul de Hotărâre lansat în dezbatere publică vizează modificarea şi completarea HG 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.


Potrivit proiectului, în urma evaluării listei, au fost eliminate nouă denumiri comune internaţionale (DCI) pentru care Comisia Europeană a emis decizii de suspendare a autorizaţiei de punere pe piaţă: Rimonabantum şi Efalizumabum (decizie din 16 ianuarie 2009), Alemtuzumab (decizie din 8 august 2012), Combinaţii (rosiglitazonum + glimepiridum) şi Rosiglitazonum (decizie din 31 decembrie 2010), Drotrecogium alfa (decizie din 8 noiembrie 2011), Daclizumabum (decizie din 10 iunie 2008), Sibutraminum (decizie din 31 decembrie 2010) şi Tetralepamum (decizie din 10 iunie2013).


Cele mai multe dintre aceste medicamente erau compensate sută la sută.


Alte cinci medicamente, dintre care patru compensate sută la sută, au fost scoase din listă, deoarece sunt exclusiv eliberate fără reţetă medicală (OTC), respectiv Bifonazolum, Natrii fluoridum, Dexpanthenolum, Benzoylis Peroxidum şi Clemastinum.


În plus, au mai fost eliminate din listă, din alte raţiuni, şapte medicamente, printre care Ibuprofen şi Ginko Biloba.   citeste mai mult...

Sursa Mediafax

 
Clasificare stire: Medicamente si tratamente
Vezi stiri din categoria: Medicamente si tratamente
Vezi articole din categoria: Medicamente si tratamente
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.