Distribuitorii de medicamente vor fi sanctionati drastic daca retrag produsul fara a notifica statul

25 Octombrie 2012
 

Producătorii şi distribuitorii de medicamente vor fi sancţionaţi drastic dacă retrag sau opresc de la vânzare un medicament fără să notifice statul cu un anumit număr de luni în prealabil, a declarat, miercuri, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.


El a arătat că legislaţia actuală include obligaţia notificării, dar fără sancţiuni în cazul încălcării acestei cerinţe.


"Se pare că la noi este o problemă cu legislaţia care nu prevede foarte clar acest aspect, că trebuie o notificare cu şase luni înainte. Există obligativitatea notificării, dar fără sancţiuni, acesta este motivul pentru care se retrag sau se opresc medicamente de către producători/distribuitori. Lucrăm pe lege în sensul să existe măsuri clare: dacă nu se notifică medicamentul cu un număr de luni înaintea retragerii, ca să ne dea timp nouă să rezolvăm problema, atunci să fie sancţiuni foarte serioase împotriva celui care face acest lucru", a spus secretarul de stat.


Arafat a mai arătat că problemele rezultate în aprovizionarea spitalelor cu medicamente rezultă şi din faptul că unităţile spitaliceşti cumpără cantităţi mici de produse farmaceutice, iar distribuitorii nu se prezintă la licitaţie. Problema ar putea fi rezolvată prin centralizarea acestor achiziţii şi organizarea unei licitaţii naţionale, pe un interval de doi ani, care să crească interesul distribuitorilor.


"În loc ca fiecare spital să achiziţioneze o cantitate mică de medicamente ce nu reprezintă un interes comercial pentru cei care le vând, să le strângem şi să facem o singură licitaţie, naţională, pe doi ani, ca să fie o cantitate care să atragă totuşi interesul de participare din partea celor care le comercializează", a spus Arafat.


El a precizat că o comisie verifică în prezent medicamentele care nu sunt livrate pe piaţă chiar dacă există autorizaţie de comercializare.

  citeste mai mult...

Sursa Gandul

 
Clasificare stire: Medicamente si tratamente
Vezi stiri din categoria: Medicamente si tratamente
Vezi articole din categoria: Medicamente si tratamente
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.