Medicamente care pun inima in pericol

24 Aprilie 2012
 

Orice medicament luat în cantităţi mari vulnerabilizează inima, atrag atenţia medicii. Iar acest lucru este cu atât mai periculos în cazul persoanelor care suferă de o afecţiune cardiovasculară.

„Cardiacii ar trebui să-şi administreze antiinflamatoare, de exemplu, numai cu prescripţie medicală, deoarece sunt un adevărat pericol pentru inimă atunci când sunt luate necontrolat", explică prof. dr. Eduard Apetrei, medic primar cardiolog în cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu" din Bucureşti.

De asemenea, există o categorie de medicamente aşa-numite antiaritmice (reglează bătăile inimii), frecvent prescrise cardiacilor, care, în cantităţi mari, pot pune inima în pericol. De altfel, medicul cardiolog Gregg Fonarow, directorul Centrului de Cardiopatie din cadrul Universităţii California, spune că persoanele cu afecţiuni cardiovasculare ar trebui să comunice medicului curant orice modificare a dozei zilnice prescrise ori administrarea suplimentară de medicamente.

Analgezicele sunt controversate

Un studiu realizat timp de opt ani de oamenii de ştiinţă danezi de la Spitalul Universitar Gentofte a arătat că persoanele care obişnuiesc să ia analgezice de tipul ibuprofenului prezintă un risc cu 29% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral (AVC).  citeste mai mult...

Sursa Adevarul

 
Clasificare stire: Medicamente si tratamente
Vezi stiri din categoria: Medicamente si tratamente
Vezi articole din categoria: Medicamente si tratamente
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.