O noua metoda de testare a genelor fetale poate anihila riscul pierderii sarcinii

12 Ianuarie 2011
 

După ce medicii şi femeile însărcinate s-au bazat pe amniocenteză pentru a diagnostica anumite boli ale fătului ani, oamenii de ştiinţă din Hong Kong au făcut o descoperire extraordinară: doctorii vor putea să identifice o serie întreagă de anomalii genetice ale fătului prin simpla testare a sângelui matern. Echipa de specialişti de la Universitatea din Hong Kong a fost prima din lume care a realizat o schiţă a structurii genomului unui făt pe baza unei mostre de sânge prelevate de la o femeie însărcinată în săptămâna a 12-a.

Această descoperire deschide calea dezvoltării unui test pe bază de sânge matern prin care să se poată identifica nenumărate afecţiuni genetice. Astfel s-ar putea înlocui procedurile mai complicate şi posibil riscante, precum amniocentoza. Iniţial, nu se ştia dacă ADN-ul fetal era prezent în formă integrală în sângele mamei, iar prin teste se putea investiga o singură boală o dată. Noua descoperire reprezintă un 'salt cuantic', au declarat oamenii de ştiinţă, responsabili de altfel şi pentru descoperirea ADN-ul fetal în sângele mamei, în 1997.

Dennis Lo Yuk-ming, care a coordonat cercetarea a declarat că procesul a fost extrem de complicat, comparându-l cu realizarea unui puzzle de un milion de piese. Acum se ştie că ADN-ul fetal pătrunde în sângele matern prin placentă, dar problema este izolarea ADN-ului copilului de cel al mamei. Pentru a face acest lucru, oamenii de ştiinţă au conceput o metodă prin care identificau în primă instanţă acele fragmente ale ADN-ului fetal moştenite de la tată, iar apoi le descopereau şi pe cele rămase prin detectarea unor variaţii în concentraţia de gene materne. citeste mai mult...

Sursa Posta Medicala

 
Clasificare stire: Sarcina
Vezi stiri din categoria: Sarcina
Vezi articole din categoria: Sarcina
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.