O noua terapie remarcabila se lupta cu cancerul ca si cum ar fi o raceala

08 Decembrie 2013
 

„Am intrat pe un nou tărâm al medicinei”, anunţă specialiştii


Cum ar fi dacă celulele sistemului imunitar uman ar putea să se lupte cu cancerul aşa cum se luptă cu o simplă răceală? Cercetătorii de la trei centre anti-cancer din SUA testează această idee, reprogramând celulele T ale pacienţilor de cancer pentru a distruge celulele canceroase, iar până acum rezultatele sunt remarcabile.


„Aceasta este cu siguranţă una dintre cele mai captivante reuşite pe care am văzut-o în terapia cancerului în ultimii 20 de ani”, a comentat David Porter, doctor la University of Pennsylvania. „Am intrat pe un nou tărâm al medicinei”, anunţă Porter.


În cadrul terapiei, doctorii extrag celulele T din corpul pacientului, le reprogramează prin transferarea unor gene noi, iar apoi le reintroduc în corp. După ce revenirea în corp, fiecare celulă modificată se multiplică de 10.000 de ori, iar aceste celule „vânător” caută şi atacă celulele canceroase din corp.


Pe scurt, cercetătorii încearcă să înveţe corpul pacienţilor afectaţi de cancer să atace această boală aşa cum atacă o răceală obişnuită.


Până acum, tratamentul experimental încercat de specialiştii de la Universitatea Pennsylvania a obţinut rezultate încurajatoare: din 37 de adulţi cu leucemie, 12 au intrat în remisie, 8 în remisie parţială, iar restul au observat îmbunătăţiri. De asemenea, din cele 21 de cazuri pediatrice, 18 au intrat în remisie totală şi au înregistrat rate foarte mici de revenire a bolii.


Tratamentul produce pacienţilor simptome similare gripei, însă acesta este un cost mic pentru beneficiul obţinut. Doctorii afirmă că celulele T reprogramate supravieţuiesc în pacienţi pentru mai bine de 3 ani. citeste mai mult...

Sursa Descopera

 
Clasificare stire: Boli si afectiuni
Vezi stiri din categoria: Boli si afectiuni
Vezi articole din categoria: Boli si afectiuni
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.