OMS sprijina cresterea pretului la tigari pentru a descuraja fumatul

14 Noiembrie 2012
 

Delegaţii ale Convenţiei cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind lupta anti-tutun (FCTC) din 140 de state studiază la Seul modalităţi pentru a decuraja dependenţa de tutun. Printre măsurile propuse de OMS se numără şi scumpirea ţigărilor.


Preşedintele FCTC, Ricardo Varela, consideră „foarte importante” efectele favorabile pe care o eventuală creştere a preţului la tutun le-ar avea asupra sănătăţii populaţiei, informează site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.


„Atunci când cresc impozitele pe ţigări, pentru oameni devine mai greu să le achiziţioneze, iar pentru tineri acestea devin încă şi mai costisitoare”, explică el, subliniind că „scopul principal este ca tinerii să nu înceapă să fumeze, majoritatea oamenilor dobândind acest obicei între vârsta de 14 şi 20 de ani”.


Deciziile ce se adoptă în aceste zile la Seul nu sunt obligatorii, ci vor face parte dintr-un „manual de bune practici pentru combaterea fumatului” în ţările membre, care le vor aplica în mod voluntar. Singura măsură obligatorie este protocolul internaţional de luptă împotriva contrabandei cu tutun, adoptat luni.


Pe de altă parte, preşedintele FCTC a avertizat că, în timp ce „în ţările dezvoltate se fumează tot mai puţin, în cele emergente tendinţa este una opusă”, astfel că, la nivel global, numărul persoanelor dependente de tutun este în creştere.


Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la ora actuală în lume sunt peste 1,2 miliarde de fumători, cifră ce reprezintă o treime din populaţia cu vârsta de peste 15 ani, acest viciu provocând în fiecare an moartea a circa 1,2 milioane de persoane.  citeste mai mult...

Sursa Gandul

 
Clasificare stire: Boli si afectiuni
Vezi stiri din categoria: Boli si afectiuni
Vezi articole din categoria: Boli si afectiuni
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.