Reconturarea tridimensionala a fetei: preturi, riscuri si dezavantaje

16 Decembrie 2011
 

Vântul, frigul, temperaturile scăzute, dieta dezechilibrată, fumatul şi radicalii liberi duc la îmbătrânirea precoce a tenului. "Cu timpul, şanţurile nas-gură şi de sub buze se adâncesc, colţurile gurii coboară, pomeţii se topesc, sprâncenele se lasă, gura se înconjoară de riduri fine, iar buzele îşi pierd volumul", explcă dr. Mihaela Leventer, medic dermatolog, efectele negative asupra feţei ale factorilor menţionaţi mai sus.

Ştergerea ridurilor nu este suficientă

Pentru redobândirea aspectului tânăr al feţei, dr. Leventer precizează că s-a constatat că ştergerea ridurilor nu este suficientă. "Este necesară şi reconstruirea volumetriei faciale - cea mai nouă procedură de corecţie volumetrică, care are rezultate îndelungate şi fără efecte secundar. Procedura constă într-un tratament cu acid hialuronic cu vâscozităţi diferite", indică medic.

Lifting fără bisturiu în 30 de minute

Pielea este susţinută de pachete adipoase care în timp glisează şi deformează conturul feţei. "Pielea devine laxă şi se zbârceste. Toate aceste modificări pot fi ameliorate punctual prin injectarea unor volumizatoare şi fillere din acid hialuronic cu granulaţii şi vâscozităţi diferite", indică specialistul în dermatologie.

Acest tip de tratament este recomandat persoanelor cu un aspect îmbătrânit al pielii care vor să îşi reîntinerească tenul fără să apeleze la operaţia de lifting chirurgical. Dr. Leventer susţine că rezultatele obţinute în urma procedurii de reconturare tridimensională a pielii sunt similare cu cele ale unui lifting şi se realizează în 30 de minute. citeste mai mult...

Sursa Gandul

 
Clasificare stire: Frumusete
Vezi stiri din categoria: Frumusete
Vezi articole din categoria: Frumusete
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.