Remedii in caz de dureri articulare

16 Ianuarie 2012
 

Peste 90% din persoanele afectate de boli reumatismale percep o intensificare a durerilor în sezonul rece, spun specialiştii. Dacă te numeri şi tu printre ele, iată ce leacuri naturale cu efect calmant şi antiinflamator poţi folosi.

Durerile articulare, durerile musculare şi limitarea mobilităţii sunt caracteristici ale bolilor reumatice, afecţiuni de care suferă 30% din populaţia adultă a Europei. Iar o mare parte dintre cei afectaţi preferă să apeleze la preparate naturiste pentru a atenua simptomele, datorită acţiunii blânde şi riscului scăzut de apariţie a efectelor secundare. Plantele indicate într-o astfel de situaţie, indiferent că trebuie administrate intern sau extern, au efect depurativ, detoxifiant, analgezic, antiinflamator şi antioxidant.

Ceaiuri cu efect antiinflamator

Intensitatea durerilor şi cea a inflamaţiilor la nivelul articulaţiilor pot fi reduse dacă faci cure de câte două-trei luni cu infuzii din plante precum salcia (scoarţa), lemnul-dulce (rădăcina), gălbenelele (florile), creţuşca, roiniţa, mesteacănul (frunzele), frasinul (frunzele), urzica, socul, plopul (mugurii) şi ienupărul (boabele). Ele se folosesc în diverse combinaţii, ajutând în acelaşi timp la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine. Infuzia se prepară dintr-o lingură de amestec de plante şi dintr-o cană cu apă. Se fierbe amestecul unul-două minute, se lasă la infuzat 10-15 minute, iar apoi se strecoară. Se beau câte trei căni de ceai pe zi.

  citeste mai mult...

Sursa Adevarul

 
Clasificare stire: Remedii naturiste
Vezi stiri din categoria: Remedii naturiste
Vezi articole din categoria: Remedii naturiste
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.