Specialisti: E posibil ca lupusul sa nu fie o boala, ci mai multe

29 Octombrie 2012
 

 Statisticile prezentate in cadrul Congresului National de Reumatologie arata ca 93% dintre pacientii cu lupus din Romania sunt femei a caror varsta medie este de 43 de ani. Boala complexa si imprevizibila, lupusul erimatos sistemic face ca cinci din 10 pacienti sa nu isi poata continua activitatea profesionala din cauza afectiunii pe care o au.


Cu toate ca rata de supravietuire a crescut, pacientii afectati de lupus decedeaza intr-un interval de 15 ani de la diagnosticare.


"Lumea stiintifica si medicala face eforturi sustinute pentru intelegerea Lupusului Eritematos Sistemic si descifrarea acestei patologii complicate ce afecteaza calitatea vietii unor pacienti tineri, in plina activitate profesionala, avand consecinte socio-economice deosebit de importante. In acest moment asistam la schimbari esentiale in managementul Lupusului Eritematos Sistemic, axate pe introducerea unor noi medicamente obtinute prin biotehnologie, ce si-au confirmat eficienta in studii clinice randomizate si au obtinut aprobarea forurilor competente", a declarat prof. dr. Ruxandra Ionescu, presedintele Societatii Romane de Reumatologie.


Cauzele lupusului nu sunt cunoscute cu exactitate


Specialistii prezenti la manifestarea stiintifica au estimat ca desi cauzele lupusului nu sunt cunoscute cu exactitate, numarul mai mare de cazuri la femei decat la barbati poate indica faptul ca boala este declansata de anumiti hormoni, pe langa o predispozitie genetica.


"Este posibil ca in urmatorii ani sa aflam ca lupusul nu este o boala, ci mai multe. Aceasta afectiune este o provocare prin multitudinea de manifestari. Este o boala cu o mie de fete si niciun pacient nu seamana cu celalalt. Este greu de diagnosticat si greu de abordat medical, datorita acestei variabilitati, poti sa ai pacienti severi si pacienti cu manifestari minime si discrete. Terapia utilizata este evident foarte importanta, dar, din motivele expuse, este individualizata si particularizata fiecarui pacient si tipului de boala, de aceea relatia dintre medic si pacient, monitorizarea constanta, controalele regulate si educarea pacientului cu LES joaca deopotriva roluri esentiale in abordarea medicala", a completat prof. dr. Simona Rednic, seful Departamentului de Reumatologie din cadrul UMF "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca.


Conform estimarilor, in Europa sunt 500.000 persoane care sufera de lupus, iar la nivel mondial datele indica 5 milioane de pacienti cu diverse forme ale bolii. Cea mai frecventa si severa forma de lupus, care afecteaza 70% dintre pacienti este LES(Lupusul Eritematos Sistemic). In Romania, potrivit statisticilor disponibile, aproximativ 9.000 de persoane sufera de LES. citeste mai mult...

Sursa Pagina medicala

 
Clasificare stire: Boli si afectiuni
Vezi stiri din categoria: Boli si afectiuni
Vezi articole din categoria: Boli si afectiuni
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.