STUDIU: Paracetamolul luat in timpul sarcinii poate mari riscul de ADHD al copiilor dupa nastere

29 Septembrie 2014
 

Copiii ai căror mame au luat paracetamol în timpul sarcinii pentru calmarea durerilor prezintă un risc crescut de a suferi de sindromul deficitului de atenţie (ADHD), potrivit unui studiu al cercetătorilor neo-zeelandezi.


Paracetamolul este folosit în mod curent pentru tratarea durerilor, iar cercetătorii consideră rezultatele noului studiu drept "alarmante", informează dailymail.co.uk.


Cercetarea, efectuată de specialiştii Universităţii din Auckland, Noua Zeelandă, vine să suţină un studiu danez publicat anul acesta care a descoperit o legătură între acest analgezic folosit pe scară largă şi o serie de probleme de comportament.


Savanţii neo-zeelandezi au analizat datele obţinute în urma unui studiu efectuat pe 871 de copii europeni şi măsurat dificultăţile comportamentale şi simptomele de ADHD pentru copii cu vârsta între şapte şi 11 ani.


Cercetătorii au analizat folosirea în timpul sarcinii a unor medicamente ca paracetamol, aspirină şi antibiotice, dar şi a medicametelor impotriva acidităţii gastrice.


Aproape jumătate dintre mamele copiilor din studiu luaseră paracetamol în timpul sarcinii, iar copiii acestor femei prezentau un risc mai mare de a dezvolta sindromul deficitului de atenţie şi alte probleme de comportament.


Utilizarea celorlalte medicamente nu a fost legată de diferenţe majore de comportament la copii, potrivit studiului.


"Descoperirea potrivit căreia chiar şi dozele mici de paracetamol (indicate de numărul de săptămâni de expunere a fătului la acţiunea medicamentului) pot afecta comportamentul copilului şapte ani mai târziu este alarmantă pentru că (paracetamolul, n.r.) este cel mai des folosit medicament în perioada prenatală", a declarat liderul echipei de cercetare, doctorul John Thompson.


Studiul nu a beneficiat însă de date referitoare la persistenţa sindromului deficitului de atenţie şi în perioada pubertăţii, nici la informaţii referitoare la faptul că părinţii au suferit sau nu de ADHD. De asemenea, cercetarea nu a beneficiat de informaţii despre tipul de dozare a medicamentului şi în care trimestru al sarcinii au luat mamele paracetamol.


"Este nevoie de cercetări suplimentare pentru a avea o evaluare mai precisă a riscurilor şi consecinţelor administrării de analgezice în timpul sarcinii", a spus John Thompson. citeste mai mult...

Sursa Mediafax

 
Clasificare stire: Sarcina
Vezi stiri din categoria: Sarcina
Vezi articole din categoria: Sarcina
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.