Ti se zbate ochiul? Poti avea probleme grave de sanatate

08 Septembrie 2016
 

Dacă ţi se zbate ochiul, atunci ar fi cazul să te gândeşti dacă nu cumva exagerezi cu stresul şi oboseala sau dacă nu consumi în mod excesiv cafea, tutun şi alcool. .


Medicii afirmă că factorii enumeraţi mai sus ar fi cei care au cea mai mare legătură cu ceea ce li se îmtâmplă deseori ochilor noştri. Totuşi, atunci când ni se zbat ochii ne putem gândi şi la probleme de sănătate mai grave


Se crede că ochii ni se zbat şi din cauza unor reacţii alergice sau iritaţii care conduc la uscarea ochilor.


Dincolo de aceste motive nu foarte grave, există anumite cazuri în care spasmele oculare sunt în directă legătură cu boli neurologice severe, cum ar fi blefarospasmul – clipire anormală a pleoapelor – şi scleroza laterală amiotrofică – boala Lou Gehrig.


Blefarospasmul apare, de cele mai multe ori, după vârsta a doua. Numărul femeilor care suferă de această tulburare este mai mare decât cel al bărbaţilor, iar cazurile de blefarospasm sunt tot mai dese în întreaga lume.


Cu cât această boală este depistată mai rapid, cu atât există şanse mai mari pentru o gestionare şi vindecare corectă a acesteia. În cazul în care problema avansează, pot apărea şi alte afecţiuni precum sensibilitatea la lumină, vederea înceţoşată şi, de cele mai multe ori, spasmele pot cuprinde şi alte zone ale feţei.  citeste mai mult...

Sursa doctorulzilei.ro

 
Clasificare stire: Sanatate
Vezi stiri din categoria: Sanatate
Vezi articole din categoria: Sanatate
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.