Un nou medicament testat impotriva psoriazisului

05 Mai 2008
 

Un nou tratament pentru formele moderate şi severe de psoriasis, o boală cronică de piele, s-a dovedit eficient în urma unui test de eficacitate, potrivit unui studiu publicat în ultima ediţie a revistei medicale britanice The Lancet. Ciclosporina este una dintre cele mai eficiente tratamente, însă acest medicament prescris în general împotriva respingerii de organe transplantate nu este lipsit de toxicitate, în special renală, ceea ce restrânge administrarea sa pe termen lung pentru această boală de piele foarte deranjantă, însă benignă.

Alte tratamente recente şi eficiente, precum Infliximab, ridică probleme legate de costuri, de administrare (în perfuzie intravenoasă) cu puţine date pe termen lung în privinţa siguranţei lor, ceea ce le face susceptibile să nu fie utilizabile pe scară largă, potrivit autorilor. Dr. Kim Papp (Waterloo, Ontario) din Canada şi colegii săi au prezentat rezultatele unui test clinic al moleculei "ISA247", un nou tip de inhibitor de calcineurin, familia de medicamente căreia îi aparţine Ciclosporin. Testul a vizat 451 de pacienţi cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani care prezentau pe 10% din suprafaţa corpului leziuni rotunde sau ovale, formate dintr-o bază roşie acoperită de numeroase celule moarte care se acumulează în exces. Leziunile afecteză în principal coatele şi genunchii, pielea capului, partea inferioară a spatelui sau zona din jurul ombilicului.

Pacienţii, supravegheaţi 24 de săptămâni, au fost împărţiţi prin tragere la sorţi în patru grupuri, care au primit de două ori pe zi doze pornind de la 0,2 mg/kg la 0,4 mg/kg (un grup a primit un placebo). Potrivit studiului, eficacitatea medicamentului testat a crescut odată cu doza. Astfel, în grupul tratat cu 0,4 mg/kg, 47% dintre pacienţi şi-au atins obiectivul. Această proporţie nu a fost în schimb decât de 25% în grupul cu 0,3 mg/kg şi de 16% în grupul cu doza cea mai mică. În grupul placebo, numai 4 dintre 115 pacienţi (4%) au atins obiectivul. Tratamentul era considerat eficient dacă reducea cu 75% suprafaţa corporală afectată până în a 12-a săptămână de tratament, ţinând cont de un scor "PASI" (index de suprafaţă şi gravitate a psoriasisului) utilizat ca principal criteriu de eficienţă. /Rompres/

 
Clasificare stire: Medicamente si tratamente
Vezi stiri din categoria: Medicamente si tratamente
Vezi articole din categoria: Medicamente si tratamente
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.