Un test universal de sange va putea localiza tumori canceroase

29 Mai 2017
 

O simplă analiză de sânge ar putea diagnostica și localiza prezența unei tumori canceroase oriunde în corp. Descoperirea este recentă, însă cercetătorii speră să poată începe cât mai repede testările.

 

Cercetătorii de la Universitatea din California, San Diego, au descoperit întâmplător o nouă metodă de diagnosticare a unor tumori canceroase. Este un nou test de sânge, bazat tot pe biomarkeri, dar care este mult mai rapid și mai precis decât analizele disponibile în prezent. Acest test poate arăta imediat dacă un pacient are cancer, dar va indica și organul unde s-a dezvoltat tumoarea. Biomarkerii sunt molecule care indică prezența sau absența unei tumori în corp. Ei sunt folosiți pentru a detecta foarte multe boli, inclusiv diferite forme de cancer. Aceste molecule pot detecta semnalele anormale transmise în corp de diferite tumori canceroase, identificând mutațiile genetice, proteinele eliberate în corp sau genele lipsă.

 

CUM ESTE DIAGNOSTICATĂ PREZENȚA UNEI TUMORI CANCEROASE

În cadrul noului studiu, cercetătorii au folosit o bază de date cu modele care indicau prezența de țesut sănătos în 10 zone ale corpului: ficat, plămâni, colon, intestin, rinichi, pancreas, splină, stomac, sânge. Apoi, aceste date au fost comparate cu mostre de sânge ale pacienților care aveau cancer, scrie publicația Medical Daily. Astfel, au fost obținuți biomarkeri care pot indica exact organul afectat de boală.

 

Prin urmare, dacă acest test de sânge va putea fi folosit pe scară largă, pacientul va putea afla imediat unde anume este localizată o tumoare canceroasă. Biomarkerii pot salva viața pacienților, pentru că vor detecta boala în stadii incipiente, când încă nu există simptome. Acest lucru se va dovedi extrem de util mai ales în cazul unor forme de cancer care de obicei sunt diagnosticate mult prea târziu, cum este cancerul de pancreas.

 

Un test universal de sânge care poate detecta prezența de tumori canceroase va fi de mare ajutor pentru oncologi, pentru că vor ști imediat care este organul bolnav. Astfel, ei pot interveni foarte repede, fără să mai fie nevoie de alte investigații suplimentare, care pot dura mult, doar pentru a localiza corect tumoarea. Tratamentul poate începe mai repede, iar pacientul va avea șanse mai mari de vindecare.  citeste mai mult...

Sursa eHeath Romania

 
Clasificare stire: Boli si afectiuni
Vezi stiri din categoria: Boli si afectiuni
Vezi articole din categoria: Boli si afectiuni
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.