Vinetele, un adevarat izvor de sanatate

05 August 2014
 

Vinetele sunt o sursă importantă de vitamine și minerale pentru organismul uman. Conțin 93% apă, fibre, mangan, molibden, potasiu, acid folic, vitamina K, cupru, vitamina B6, triptofan, vitamina C; magneziu, vitamina B3. În afară de faptul că au în compoziție vitamine și minerale esențiale organismului uman, vinetele mai conțin și fitonutrienți importanți cu efect antioxidant. Printre aceștia se numără compușii fenolici, precum acidul clorogenic și cafeic sau flavonoizii, precum nasuninul.


Vinetele ajută la menținerea sănătății cardiovasculare. În cadrul unui studiu de specialitate, când cobaii au consumat suc de vinete, au apărut efecte imediate — nivelul colesterolului, inclusiv al celui din pereții arteriali, a scăzut semnificativ, iar vasele de sânge s-au relaxat, permițând fluxului sanguin să circule mai bine.


Aceste efecte pozitive se datorează fitonutrienților furnizați de vinete. Cercetătorii americani de la Serviciul de Cercetare în Agricultură au descoperit ca acidul clorogenic este cel mai puternic antioxidant din vinete, având o capacitate superioară de a combate acțiunea oxidativă a radicalilor liberi asupra celulelor, dar și de a reduce nivelul colesterolului rău LDL în sânge. Tot acidul clorogenic este și antimutagen (împiedică celulele sănătoase să sufere mutații și să devină cancerigene) și antiviral.


Magneziul și vitamina B ajută la combaterea stresului și conferă o stare psihică mai bună. O cură cu vinete ne scapă de insomnii și de stările de nervozitate.


Consumul de vinete contribuie la energizarea organismului. Totodată, vitaminele A și C sunt cele care ajută la întărirea sistemului imunitar și, implicit, luptă și el împotriva radicalilor liberi.


Prin conținutul mare de apă și fibre, vinetele conferă sațietate și reduc setea, proprietăți pentru care sunt recomandate a fi consumate mai ales în zilele toride. Având un conținut mic de calorii sunt recomandate și în pierderea kilogramelor în plus și la reglarea tranzitului gastrointestinal. Sucul obținut din vânătă este eficient în curățarea ficatului și a pancreasului.


Sunt un bun diuretic și un bun antiinflamator, fiind indicat celor care au probleme digestive și pentru prevenirea inflamațiilor și a bolilor cronice. Cercetătorii au descoperit că vinetele conțin cantități importante de fitochimicale numite antocianine, un tip de antioxidanți care protejează organismul împotriva cancerului, îmbătrânirii premature, inflamațiilor și bolilor neurologice.


Diabeticii se pot bucura de gustul minunat al acestei legume, care conține numai 4 grame de zahăr la o cantitate de 100 de grame. În plus, sunt bogate în carbohidrați solubili și fibre care ajută la ținerea sub control a diabetului zaharat de tip 2.

Vinetele furnizează o bună parte din constituenții complexului de vitamine B, precum acidul pantotenic (vitamina B5), piridoxina (vitamina B6), tiamina (vitamina B1) și niacina (vitamina B3). Organismul are nevoie de acești nutrienți din surse externe, pentru metabolizarea eficientă a grăsimilor, proteinelor și a carbohidraților.


Vinetele conțin și antioxidanți care protejează organismul împotriva radicalilor liberi și previn distrugerea membranelor celulelor, apariția cancerului, dar și a artritei reumatoide.


Nasuninul este un compus antioxidant care se regăsește în coaja vinetelor, având rolul de a preveni creșterea vaselor noi de sânge și a cantității de sânge în organism, atunci când o tumoră canceroasă încearcă să stimuleze acest proces pentru a se dezvolta. Fenomenul poartă numele de angiogeneză, iar nasuninul este un compus antiangiogenic și un chelator al fierului, fapt pentru care este recomandat consumul de vinete de către femeile aflate la menopauză. De aceea, deși coaja are un gust amărui, uneori mai accentuat, este recomandat să nu curățăm vinetele când le preparăm.


Vinetele ocupă locul 2 după varză în prevenirea cancerului.


Frunzele vinetelor sunt folosite pentru: calmarea arsurilor de soare, abceselor și hemoroizilor. Ele se strivesc ușor și se aplică local având proprietăți antiinflamatorii și calmante.


Contraindicații în consumul de vinete.  citeste mai mult...

Sursa doctorulzilei.ro

 
Clasificare stire: Nutritie
Vezi stiri din categoria: Nutritie
Vezi articole din categoria: Nutritie
 
 
Acest site este detinut, administrat si mentinut de SC Blue Soft SRL, Distribuitor independent al produselor CaliVita® International. Distribuitorul independent mentionat mai inainte este singurul responsabil de continutul acestui site, iar Reteaua CaliVita® International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site. Ne luam angajamentul sa va anuntam cand un produs nu mai este pe stoc sau o promotie este retrasa.

Pagina de internet www.farmamed.ro si detinatorul acesteia SC BLUE SOFT SRL nu comercializeaza produse ci doar promoveaza produse ale unor distribuitori autorizati, avand rolul doar de a prelua si retransmite catre acesti distribuitori comenzi on line. Drept urmare, farmamed.ro si SC BLUE SOFT SRL nu se fac raspunzatoare de eventuale deficiente aparute in livrarea comenzilor, continutul coletelor, provenienta sau calitatea produselor, acestea revenind in sarcina exclusiva a distribuitorilor autorizati al produselor respective.